Curţile au ocupat în continuare un rol central în dezbaterea privind drepturile LGBT. Dacă în cazul Curţii Supreme a SUA mai avem de aşteptat o decizie privind aplicarea principiilor nediscriminării pe piaţa muncii, în Brazilia în iunie am asistat la o decizie istorică a Curţii Supreme care a echivalat homofobia şi transfobia cu rasismul, practic transformând comunitatea LGBT într-o clasă suspectă a fi discriminată.

Mergând pe urmele cazului Coman, implementând o decizie a Curţii de Justiţie a UE, curţi din Bulgaria şi Lituania au impus în decizii istorice acestor state să recunoască cuplurile gay în materie de imigraţie. În Croaţia pe final de an pe 20 decembrie o curte administrativă a spus statului că şi cuplurile gay trebuie să beneficieze de tratament egal în procesul de adopţie a unui copil.

Tot în estul continentului european avem anul acesta şi o decizie din partea unei curţi din Polonia împotriva distribuirii de către un ziar naţional, Gazeta Polska, a unor stickere „LGBT-free” (fără-LGBT) care au ajuns să fie adoptate la nivel naţional de business-uri, cetăţeni şi chiar instituţii, contribuind la marginalizarea şi demonizarea persoanelor LGBT.

De la dezincriminarea homosexualităţii până la legalizarea căsătoriilor gay, curţile au rămas un bastion de apărare a comunităţii LGBT, lucru care ne face să concluzionăm, şi în acest an, că dezbaterile principiale, în cadru instituţional-democratic, pe argumente şi legi, sunt momentan unealta cea mai potrivită pentru avansarea drepturilor LGBT.

Căsătorii gay

Anul 2019 a debutat chiar pe 1 ianuarie, când primul cuplu gay s-a căsătorit în Austria, în linie cu o decizie din 2017 a curţii constituţionale de la Viena, care a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Un termen similar privind legalizarea aceloraşi uniuni s-a împlinit şi pe 24 mai, după o decizie pozitivă din partea curţii supreme de la Taipei. Povestea Taiwanului nu a fost una lipsită de peripeţii, cu o primă decizie a curţii supreme în anul 2017, urmată de un referendum în noiembrie 2018, un referendum câştigat de forţele conservatoare, dar şi o hotărâre a legiuitorilor de la Taipei de a implementa decizia curţii.

În iunie 2019 cea mai înaltă curte din Quito a dat la rândul său drumul căsătoriilor gay, Ecuadorul devenind astfel a şasea ţară din America Latină care face un astfel de pas. Cu o majoritate de 5 la 4, judecătorii constituţionali şi-au bazat decizia în mare parte pe o decizie anterioară a Curţii Inter-Americane a Drepturilor Omului, care recomandă ţărilor membre a Convenţiei Americane a Drepturilor Omului să recunoască căsătoriile gay. În octombrie, pe de altă parte, Irlanda de Nord a intrat şi ea în clubul ţărilor care acordă drepturi egale cuplurilor gay.

Dezincriminare

Pe 23 ianuarie 2019 legiuitorii angolezi adoptă un nou Cod Penal, primul reformat după cel impus de coloniştii portughezi, iar cu această ocazie homosexualitatea este dezincriminată, relaţiile consensuale între adulţi de acelaşi sex nemaifiind pedepsite cu închisoarea. Schimbările la Codul Penal au venit în tandem şi cu adoptarea unei legislaţii care pedepseşte discriminarea pe criteriul orientării sexuale. În iunie Botswana dezincriminează printr-o decizie a curţii supreme homosexualitatea, iar în iulie legiuitorii din Gabon adoptă o legislaţie drastică care pedepseşte sexul între persoane de acelaşi sex cu până la şase luni închisoare, aducând cifra ţărilor care incriminează relaţiile homosexuale la 70.

În materia interzicerii discriminării pe criteriul orientării sexuale merită amintit în acest an şi un referendum în micuţul stat San Marino, care a ridicat aceste principii ale nediscriminării la rang de Constituţie, în urma unui referendum favorabil, 71% dintre votanţi pronunţându-se în favoarea acestei schimbări.

Europa de Est

În Europa de Est lucrurile rămân mai complicate ca niciodată pentru comunitatea LGBT. Ultimul Eurobarometru special privind discriminarea, dat publicităţii în octombrie arată că în Croaţia, Cehia, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria sprijinul pentru drepturi LGBT din partea populaţiei a scăzut, în contextul creşterii discursului de ură şi a campaniilor LGBT. Două excepţii sunt în acest eurobarometru, Polonia (unde sprijinul pentru drepturi LGBT a crescut cu 12%) şi România (unde sprijinul pentru legalizarea căsătoriilor gay a crescut cu 8 procente, dar încă la un nivel scăzut de 29%).

Capul de afiş în acest an a fost Polonia, fără tăgadă, prin stickerele anti-LGBT distribuite de Gazeta Polska, despre care am vorbit anterior, dar şi de adoptarea, la nivel local, a unor declaraţii din partea autorităţilor locale, a unui val de documente prin care municipalităţile în cauză se declară „libere de LGBT”. Pride-urile poloneze au avut şi incidente violente, cu atacuri din partea grupurilor neo-naziste, primul pride din oraşul Bialysok şi al doilea pride din Lublin au fost marcate de astfel de violenţe. Totul, în contextul în care regimul de la Varşovia, condus de autoritarul Jarosław Kaczyński, a apăsat puternic pedala împotriva comunităţii LGBT în campania electorală pentru parlamentare din acest an, lucru care pare să fi avut rolul să mobilizeze baza electoratului (partidul lui Kaczyński a obţinut, de altfel, şi un scor istoric la aceste alegeri). Cumva, cum am amintit şi mai sus, polarizarea societăţii poloneze pe acest subiect a dus şi la creşterea sprijinului pentru comunitatea LGBT, iar în Lublin am avut în acest an primul candidat la primărie gay (deschis cu privire la propria orientare sexuală), Tomasz Kitlinski.

De la dezincriminarea homosexualităţii până la legalizarea căsătoriilor gay, curţile au rămas un bastion de apărare a comunităţii LGBT

Despre deciziile istorice din Bulgaria şi Lituania am amintit anterior, decizii având ca bază de justificare decizia în cazul Coman de la Curtea de Justiţie a UE, lucru care arată implicaţiile mai largi, la nivel european, ale poveştii lui Adrian Coman. Cu toate acestea, nu putem să nu subliniem că drepturile la care se referă atât deciziile CJUE, cât şi curţile constituţionale din România, Bulgaria şi Lituania ţin strict de acordarea de rezidenţă unor parteneri non-UE, nimic mai mult. Tot în Bulgaria lucrurile au continuat să se deterioreze pentru comunitatea LGBT, pe fondul consolidării mişcării „anti-gender”, iar cap de afiş a fost interzicerea, de către municipalitate, a unei expoziţii LGBT în Plovdiv, Capitală Culturală Europeană.

Adrian Coman nu a fost lipsit de peripeţii nici el anul acesta, Ministerul de Externe refuzând să-i elibereze un paşaport valabil pentru a putea vota la prezidenţiale, pe motiv că este căsătorit cu un bărbat (lucru recunoscut de Coman în cererea de eliberare a unui nou paşaport). Într-un final, la intervenţia noului ministru de externe Bogdan Aurescu, situaţia s-a rezolvat.

Premiera absolută a acestui an a fost organizarea, la Timişoara, a primului festival de tip pride, în luna iunie. 

Slovacia a trecut în acest an prin alegeri prezidenţiale, nu fără incidente, însă. Un candidat de extremă dreapta a afişat un banner pe care se putea citi „STOP LGBT”, un lucru care a produs rumoare pe reţelele de socializare şi în mass media. Cu toate acestea, alegerea în funcţia de preşedinte a avocatei pentru drepturile omului Zuzana Čaputová dă speranţe comunităţii LGBT locale că lucrurile ar putea evolua în bine.

În Ungaria un scandal major în jurul unor reclame Coca Cola care includeau cupluri de acelaşi sex şi mesajul „Love is Love”, a dus la o petiţie anti-LGBT iniţiată de membri ai regimului Orban, grupuri fasciste au incendiat reclamele plasate prin Budapesta, iar în final Coca Cola s-a văzut nevoită să facă un pas înapoi şi să retragă de pe piaţă bannerele. Mai mult, pride-ul din Budapesta a scăzut şi anul acesta în participare, ajungând la vreo 5000 de oameni. Pe final de an televiziunea maghiară a anunţat că Ungaria se retrage din concursul Eurovision, existând declaraţii că motivul ar fi că acest concurs este „prea gay”.

România

În România post-referendum lucrurile au rămas cum le ştim, cu mai multă vizibilitate din partea comunităţii LGBT, dar cu un blocaj la nivel instituţional. Cuplurile gay rămân fără recunoaştere din partea statului, codul civil îngreunează schimbarea actelor de stare civilă pentru persoanele transgender (cu câteva decizii importante, totuşi, favorabile unor persoane transgender, din partea judecătorilor), iar stragia naţională HIV/SIDA a rămas în continuare un document ferecat în biroul ministrului sănătăţii.

Premiera absolută a acestui an a fost organizarea, la Timişoara, a primului festival de tip pride, în luna iunie. Grupurile locale Identity.Education şi eQuiVox au organizat de-a lungul unei săptămâni dezbateri, ieşiri la iarbă verde, expoziţii, petreceri, etc. Chiar dacă nu a existat un marş prin centrul oraşului în acest an, primul Pride nu a rămas neobservat de către grupurile conservatoare locale, parohii neo-protestante au luat atitudine, lucru similar venind şi din partea unui consilier judeţean de Timiş. Mai mult, expoziţia „Perspective personale” a şi fost vandalizată, lucru care nu a împiedicat artiştii locali să fie originali în a combate ura.

Bucharest Pride a ajuns, din fericire, anul acesta, la o cifră record de 10.000 de participanţi, lucru similar şi la Cluj, unde a 3-a ediţie a Cluj Pride a scos în stradă peste 3.500 de oameni, de data aceasta în centrul oraşului, după ce primarul Emil Boc a dat curc cererilor organizatorilor de la Pride România.

Ultimul Eurobarometru special privind discriminarea, dat publicităţii în octombrie arată că în Croaţia, Cehia, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria sprijinul pentru drepturi LGBT din partea populaţiei a scăzut, în contextul creşterii discursului de ură şi a campaniilor LGBT. 

Parteneriatul civil este încă departe de a fi adoptat, iar în acest moment în Camera Deputaţilor se află nu mai puţin de cinci proiecte legislative pe acest subiect. Pe lângă mai vechiul proiect al lui Remus Cernea (care pare că a murit în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor), mai avem proiectul deputatei independente Oana Bîzgan, un proiect depus de o serie de parlamentari ALDE. De departe cel mai consistent proiect legislativ este cel redactat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, rezultat al negocierilor dintre această instituţie, ONG-uri LGBT (MozaiQ, Accept) şi partidele politice, lucru evidenţiat şi de faptul că pe acest poriect şi-au pus semnătura peste 40 de parlamentari de la majoritatea partidelor reprezentate în legislativ. De menţionat ar fi că proiectele legislative menţionate anterior au fost respinse de Senat în luna martie a acestui an, Camera Deputaţilor fiind totuşi cameră decizională.

Un caz interesant este proiectul legislativ al deputatei homofobe Diana Tuşa, iniţiat ca o formă de deraiere a luptei pentru drepturi LGBT în România. Practic Tuşa a golit de conţinut şi de orice drept instituţia parteneriatului civil, iar acest proiect nu are susţinerea comunităţii LGBT. Trebuie menţionat că acest proiect a fost adoptat tacit de Senat şi a primit avize favorabile în Camera Deputaţilor din partea comisiilor pentru drepturile omului, egalitate de şanse şi sănătate.

Tot pe subiectul parteneriatului civil merită amintit şi protestul public „Tradiţia noastră e iubirea”, organizat în luna octombrie la Bucureşti, organizat de membri ai comunităţii LGBT.

Lumea în care trăim nu este o lume prea prietenoasă, iar forţele anti-democratice încearcă în continuare să-şi impună agenda demonizând comunitatea LGBT. 

La alegerile europarlamentare o serie de candidaţi pentru Parlamentul European de la mai multe partide politice au semnat angajamentul „Come Out 4 EU” privind apărarea drepturilor LGBT (eurodeputatul USR Nicu Ştefănuţă fiind chiar ales), iar la prezidenţiale tema LGBT a apărut doar razant.

La nivel cultural nu pot să nu menţionez organizarea la Bucureşti a primului târg de joburi pentru persoanele transgender. Pe zona de teatru spectacolul ”Sexodrom” a adus în faţă tema transgender şi a muncii sexuale, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană au avut loc două expoziţii cu tematică LGBT, unul în iunie „Queer. Istorie recuperată” şi „OBIECT. Călător prin istorii publice şi personale”, iar la Timişoara Valentina Iancu a curatoriat „Lay Me Down Across the Lines”, cu o importantă participare trans şi queer. Cineclubul Queer, seria de filme queer de ieri şi de azi şi-a continuat proiecţiile şi în 2019, iar filmul „Monştri” a scos la lumină subiectul bisexualităţii. La Cluj anul acesta a avut loc, de asemenea, tradiţionalul festival de filme LGBT „Serile Filmului Gay”, singurul şi cel mai longeviv festival de profil. 

Printre declaraţiile homofobe ale anului merită să-l amintim pe viceprimarul capitalei Aurelian Bădulescu, cunoscut în mediul public prin grobianism, iar comunitatea LGBT nu putea să scape de mizeriile acestui individ, motiv pentru care o serie de organizaţii non-guvernamentale au şi depus plângeri la CNCD.

Coming out-ul prezentatorului TV Răzvan Botezatu rămâne unul din puţinele momente de acest fel în spaţiul public.

În loc de concluzii

În 2019 am fost martorii unor evenimente importante pentru comunitatea LGBT, iar pe alocuri putem să privim şi partea plină a paharului, cu legalizarea căsătoriilor gay şi dezincriminarea homosexualităţii într-o serie de state din lume. În acelaşi timp, în valul iliberal şi spre autoritarianism drepturile LGBT rămân terenul ideologic în care regimuri conservatoare încearcă să dezbine oamenii unii împotriva celorlalţi. Lucrurile cele mai grave sunt, evident crimele împotriva persoanelor LGBT – în 2019 am avut 331 de persoane transgende rucise în lume, iar în Rusia lui Putin activista LGBT Yelena Grigoriyeva a fost înjunghiată de mai multe ori după ce numele său a apărut pe o listă de „vânătoare” din partea grupurilor anti-LGBT. Inaugurarea preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro pe 1 ianuarie 2019 a adus cu sine mai multă homofobie în America de Sud.

Lumea în care trăim nu este o lume prea prietenoasă, iar forţele anti-democratice încearcă în continuare să-şi impună agenda demonizând comunitatea LGBT. Rămâne cumva o datorie cetăţenească să facem tot ce e posibil pentru a le ţine piept, căci o societate cu adevărat inclusivă este reţeta pentru un viitor în care cu toţii, indiferent de rasă, etnie, orientare sexuală sau identitate de gen, vârstă sau statut socio-economic, avem oportunităţi egale pentru a contribui la binele general.