Această hotărâre stabilea „metodologia de raportare şi de colectare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile“, cât şi administrarea RAPI (Reacţii Adverse Post-vaccinale Indezirabile). RAPI este o bază de date introdusă în România în 1996, care ar fi trebuit să cuprindă toate reacţiile adverse post-vaccinale indezirabile care sunt din punct de vedere tehnic accidente medicale care se produc după o vaccinare şi sunt considerate a se datora acestora.

Sistemul RAPI ar trebui să cuprindă tipuri de reacţii adverse post-vaccinale precum:

– abcese la locul injectării vaccinului
– decese pe care personalul sanitar sau publicul le corelează cu vaccinarea
– spitalizări pe care personalul sanitar sau publicul le corelează cu vaccinarea
– orice alt accident medical sever sau neobişnuit pe care personalul sanitar sau comunitatea le consideră legate de vaccinare

Ele trebuie înregistrate pentru a îmbunătăţi modul de administrare, condiţiile de depozitare şi eliminarea eventualelor erori în realizarea vaccinurilor. Statistici extrem de necesare care lipsesc, de fapt, din sistemul medical românesc. Statistici care în nenumărate studii ating mii de cazuri adverse, dar în spaţiul românesc cifrele abia că ajung la ordinul zecilor. Pe ce cifre „oficiale“ se clădeşte sistemul medical românesc, atunci?

Să fie doar neprofesionalismul de vină ori e implicată şi reaua credinţă? Sau, poate, copiii din România sunt superchildren.

Cifrele care se declară în România către baza RAPI răstoarnă studiile şi statisticile din domeniul medical mondial: OMS susţine că între 1 din 1000 şi 1 din 10.000 de copii manifestă reacţii adverse în urma vaccinării BCG (împotriva tuberculozei). În România, se pare că din 172.012 de bebeluşi vaccinaţi în 2016, doar unul a avut o reacţie adversă, după cum aflăm de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile în timp ce, conform Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor medicale, ar fi 3 astfel de cazuri. Un alt exemplu este cel al vaccinului ROR: în acelaşi an, după vaccinarea a 464.732 de copii, s-au înregistrat 5 cazuri de reacţii adverse conform ADMD sau 7 cazuri, conform CNSCBT. Organizaţia Mondială a sănătăţii susţine, însă, că una din 3000 de persoane vaccinate împotriva ROR pot manifesta convulsii febrile şi uneia din 30.000 îi poate scădea excesiv numărul de trombocite din sânge. Statisticile româneşti sfidează realităţile medicale din Europa şi SUA.

De fapt, statisticile se contrazic inclusiv în cadrul organizaţiilor din ţară. Să luăm drept exemplu anul 2014: ANMDM susţine că s-au primit 234 de rapoarte ale reacţiilor adverse, în timp ce CNSCBT vorbeşte despre doar 28 de astfel de rapoarte. Autorităţile nu se sesizează, iar rapoartele ne dau impresia că totul este bine în sistemul medical iar că medicii s-ar implica activ şi sârguincios  în înregistrarea RAPI.

Este de necrezut ca bebeluşii vaccinaţi în România să aibă rezistenţa fizică atât de dezvoltată, super-umană poate, încât să nu se încadreze în limitele niciunui studiu în ce priveşte efectele adverse cauzate de administrarea vaccinurilor. Nu se ştie dacă este vorba de dezinteres, comoditate sau frica de a dezvălui părinţilor adevărul complet despre posibilele reacţii adverse pe care le pot manifesta copiii după vaccinare. Cert este că înregistrarea necorespunzătoare a acestora în RAPI împiedică optimizarea programelor de vaccinare şi, totodată, nu oferă publicului larg o imagine completă asupra modului în corpul uman poate fi afectat după administrarea unui vaccin.
Acestă atitudine, care se repetă şi în alte cazuri în România, s-a propagat ca un modus vivendi românesc: „Noi nu am avut asemenea cazuri, noi nu putem face nimic“. Prin urmare, asistăm la închiderea ochilor cu un dezinteres complet în faţa efectelor adverse ale vaccinurilor, efecte care rămase necunoscute duc la imposibilitatea de a optimiza programele de vaccinare naţionale. Înregistrarea RAPI puteat fi o iniţiativă benefică, însă fiind pusă în aplicare ca o modalitate de fabricare a datelor medicale în locul muncii propriu-zise, ne resemnăm, în stil clasic românesc, cu idea că de fapt în România copiii nu sunt children ci poate superchildren.