Protest la Spitalul Universitar. Asistenţii reclamă că sunt nevoiţi să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporuri şi că spală instrumentarul cu săpun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest Spitalul Universitar / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 6 aug 2018
Protest Spitalul Universitar / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 6 aug 2018

Protest la Spitalul Universitar din Capitală, unde asistenţii medicali au fost puşi să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporuri. Ei se plâng şi de condiţiile de lucru şi de lipsa banilor pentru investiţii arătând că nu există dezinfectanţi în spital, pe secţie, decât pentru blocul operator. „A fost trimis Corpul de Control al ministrului, vor merge şi cei de la DSP, la Spitalul Universitar”, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

UPDATE „Eu ştiu că există dezinfectant în spital şi am această certitudine, după cheltuielile pe care ni le transmite spitalul şi care a cumpărat dezinfectanţi. Dacă vom avea o dovadă că nu îi lasă pe asistenţi să folosească dezinfectanţii vom lua şi măsuri, dar momentan nu există nicio hotărâre în acest sens pe care să ne putem baza”, au explicat, pentru „Adevărul”, oficiali din Ministerul Sănătăţii.

Sursele citate au explicat, referitor la tichetele de vacanţă ale angajaţilor, că decizia este una a managementului unităţii sanitare. 

De cealaltă parte, medici din spital au declarat, pentru „Adevărul”, că nu sunt probleme cu materialele sanitare şi nici cu dezinfectanţii. „Se face o evidenţă mult mai strictă a consumului dar nu mi s-a întâmplat să am nevoie de ceva anume pentru o operaţie şi să nu primesc ceea ce am cerut. Pacienţii care vin aici sunt trataţi. Evident că sunt lucruri care trebuie corectate, nu e o plăcere să operezi în condiţiile pe care ni le oferă acum unele săli de operaţie, dar nu pot să spun că am adus de acasă materiale sanitare şi nici ca instrumentarul de pe secţia mea să fie spălat cu săpun lichid. Avem betadină, sunt momente când cer şi cloherxidină, folosim dezinfectanţi şi la sala de pansamente”, a explicat un chirurg din unitatea sanitară. 

UPDATE Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică fac verificări la Spitalul Universitar din Capitală, pentru a vedea modul în care sunt folosite fondurile alocate de minister, după ce asistenţii şi infirmierii au protestat luni în faţa unităţii spitaliceşti şi s-au plâns de condiţiile de lucru şi de lipsa banilor pentru investiţii, în situaţia în care, de exemplu, spun ei, nu există dezinfectanţi, iar instrumentarul este spălat cu apă şi săpun lichid.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, va fi verificat modul în care sunt folosite fondurile alocate spitalului de către minister.

"A fost trimis Corpul de Control al ministrului, vor merge şi cei de la DSP, la Spitalul Universitar. Va fi verificat modul în care spitalul foloseşte fondurile alocate de minister. Verificăm dacă există probleme cu materialele, aşa cum au spus angajaţii”, spun reprezentanţi ai ministerului.

Ei au mai spus că oficial nu a existat nicio sesizare la minister referitor o posibilă problemă de dotare a unităţii spitaliceşti cu materiale consumabile sau cu aparatură.

Asistenţii medicali susţin că nu există dezinfectanţi în spital, pe secţie, decât pentru blocul operator. Aceştia susţin că riscurile pentru pacienţi sunt majore, în condiţiile în care aceştia pot contracta infecţii asociate actului medical. 

„Suntem nevoiţi să aducem de acasă materiale sanitare. Ni se promit condiţii mai bune, dar degeaba. Scaunele, care trebuiau duse la casat, în loc să fie înlocuite, au fost tapiţate. Nu mai putem lucra aşa”, au explicat cadrele medicale care protestează în faţa unităţii sanitare. 

Aceştia mai susţin că sunt nevoiţi să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporuri, în condiţiile în care conducerea unităţii sanitare le-a transmis că nu are bani să le ofere şi vouchere şi sporuri.

Ce spune conducerea spitalului 

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă, Silvia Nica, susţine că nu a fost depus niciun act oficial din partea celor care au protestat.

„S-au adunat câteva persoane care nu au depus nimic oficial la conducerea spitalului, nu se cunoaşte în mod oficial ce doresc dumnealor. Nu s-a depus nicio cerere de grevă. Deocamdată, nedorind să discute în mod direct cu conducerea spitalului, nu s-a discutat cu ei. Este vorba despre personal mediu şi auxiliar”, a declarat Silvia Nica.

„Toată aparatura se supune verificării ANAF-ului. S-a întocmit un caiet de sarcini la nivelul spitalului, nu există blocul operator central dotat, în acest moment. Urmează să se achiziţioneze această aparatură. Acest bloc operator avea o problemă: nu era inclusă staţia de decontaminare a apelor contaminare. A trebuit făcută această staţie de epurare. Acum funcţionează, acum există. Trebuie să îi dăm drumul blocului operator central. Există o problemă legată de puterea electrică. Noi suntem într-un contract cu ENEL să demarăm procedurile pentru creşterea puterii electrice la nivelul spitalului. După primăvara anului viitor ne putem desfăşura activitatea în acel bloc operator central, avem promisiuni de la Ministerul Sănătăţii, vorbim de dotarea a 11 săli de operaţii”, spune Adriana Nica, managerul unităţii sanitare. 

Nica spune că nu este adevărat că nu este adevărat că instrumentarul medical nu a fost spălat cu săpun lichid şi apă aşa cum susţine unul dintre protestatari. 

Staţia centrală de sterilizare funcţionează, completează Adriana Nica. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite