Protest la Guvern. Confederaţia Sindicală Meridian anunţă manifestaţii, miercuri, în Piaţa Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 4 mai va avea loc în faţa Guvernului României un protest desfăşurat de membrii structurilor Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian. Foto: Facebook/ Confederatia Sindicală Nationala Meridian
Pe 4 mai va avea loc în faţa Guvernului României un protest desfăşurat de membrii structurilor Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian. Foto: Facebook/ Confederatia Sindicală Nationala Meridian

Membrii structurilor Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian anunţă proteste, mâine între orele 10.30- 13.00, în faţa Guvernului României. Este de aşteptat ca traficul rutier să fie afectat.

Principalele revendicări sunt respectarea legii nr.503/2003 privind Codul Muncii, care administrează relaţiile de muncă dintre angajat şi angajator, dar şi respectarea drepturilor salariale ale angajaţilor, cât şi drepturile din CIM/CCM încheiate la nivel de unitate. De asemenea, în cadrul protestului mai este solicitată susţinerea dialogului social la nivel de unitate şi tratarea organizaţiilor sindicale ca parteneri de discuţii şi consultări periodice. 

  

Cerinţele sindicaliştilor sunt: 

  • Creşterea salariului minim brut garantat în plată, pentru toate categoriile socio-profesionale la 3.000 de lei
  • Alinierea veniturilor salariale şi a pensiilor cu inflaţia; 
  • Adoptarea unei noi legi a sindicatelor, fiindcă Legea Dialogului Social nr.62/2011, blochează de 11 ani negocierile colective; 
  • Fixarea potrivit legii, a unei valori de referinţă sectorială pentru toate categoriile de salariaţi; 
  • Reglementarea unei grile de salarizare pentru angajaţii din administraţia publică locală; 
  • Introducerea în Legea- Cadru nr.153 din 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a personalului TESA şi personalului BBC, precum biologi, biochimişti, chimişti - din sănătate, a personalului din învăţământ, personalului contractual din administraţia publică şi a personalului civil din Sistemul de Apărare Ordine Publică şi Securitate Naţională, încetarea discriminărilor salariale; 
  •   Art. 18 alin (1) din Legea- Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, referitor la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se cere aplicarea la fiecare creştere a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; 
  • Privind indemnizaţia de hrană: articolul 18 din Legea 153 prevede că: Indemnizaţia de hrană (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă în mod obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, conform legii, beneficiază de drepturi de hrană în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din Sistemul de Apărare Naţională, Ordine Publică şi Securitate Naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin OUG 226/2020 şi OUG 130/2021 valoarea lunară a indemnizaţiei de hrană se păstrează la nivelul din anul 2020 şi 2021. 
  • Micşorarea vârstei de pensionare a silvicultorilor care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale şi a poliţiştilor locali, prin încadrarea activităţii în condiţii speciale de muncă, conform Legii Poliţiei Locale; 
  • Alocarea unor investiţii în serviciile publice de interes general şi naţional. Revalorificarea drept domenii strategice a transporturilor feroviare, aeriene, navale, industriei de apărare, agriculturii, silviculturii, gospodăririi apelor, Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune; 
  • Subvenţionarea reparaţiilor materialului rulant feroviar existent şi desfăşurarea reviziilor mari la materialul rulant feroviar scadent la reviziile mari; 
  • Votarea unor măsuri active pentru susţinerea financiară a fermierilor români privind energia electrică şi îngrăşămintele pentru agricultură; 
  • Actualizarea Legii 232/2016 privind industria naţională de apărare; 
  • Actualizarea Strategiei naţionale privind apărarea teritoriului şi adoptarea unei noi Strategii naţionale pentru reînnoirea industriei naţionale de apărare pentru protejarea intereselor naţionale de apărare ale României; 
  • Acordarea drepturilor de veteran tuturor soldaţilor şi poliţiştilor care au efectuat misiuni de luptă atât în ţară cât şi în străinătate; 
  • Redobândirea prin lege a statutului de spitale şi unităţi sanitare specializate pe boli profesionale, a spitalelor şi policlinicilor militare; 
  • Eliminarea pensiilor militare de stat, considerate drept ocupaţionale din procentul prevăzut de 9.4% din PIB, fiindcă au alt statut juridic şi altă sursă de finanţare; 
  • Acordarea sporului de 10% tuturor personalului civil şi militar şi eliminarea CASS de 10% pentru pensionarii care au asigurată prin legi statut gratuitatea actului medical în sistem propriu; 
  • Anularea legislaţiei nejustificate, a liberalizării preţurilor la energie şi carburanţi.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite