Pericolul la care sunt expuşi copii care stau prea mult la telefon. Legătura cu drogurile

Pericolul la care sunt expuşi copii care stau prea mult la telefon. Legătura cu drogurile

Imagine de arhivă

Un cunoscut terapeut britanic susţine că dependenţa de telefon a copiilor este la fel de nocivă pentru aceştia precum dependenţa de droguri sau de alcool. Cu toate acestea, principala diferenţă dintre folosirea telefonului şi consumul de cocaină este dată de faptul că „drogurile pot provoca daune la nivel neurocerebral, unele dintre acestea fiind ireversibile”, atrage atenţia psihologul român Mihai Copăceanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Terapeutul britanic Mandy Saligari, specializat în dependenţă, a comparat accesul la smartphone al unui copil cu „oferirea unui gram de cocaină". „Practic, îi cultivi un viciu de care nu se va mai putea desprinde prea curând”, susţine Mandy Saligari, expert în domeniul psihologiei şi al manifestărilor de dependenţă date de droguri.  
 

Expertul britanic consideră că dependenţa de telefonul mobil este la fel de gravă ca dependenţa de droguri şi că părinţii trebuie să ia cât mai repede măsuri, până când nu este prea târziu. „Întotdeauna le spun oamenilor, când îi dai copilului tău o tabletă sau un telefon, le dai de fapt o sticlă de vin sau un gram de cocaină.", a concluzionat psihologul Mandy Saligari.   

Psihologul Mihai Copăceanu consideră că afirmaţiile terapeutului britanic sunt uşor exagerate şi că nu se poate compara dependenţa de cocaină cu dependenţa de tehnologie, mai ales din punct de vedere al efectelor asupra sănătăţii. „Cocaina creează o profundă dependenţă chiar după o primă doză şi provoacă daune la nivel neurocerebral unele ireversibile, cocaina creşte bătăile inimii, anxietatea, şi iritabilitatea. Abuzul de cocaină este un factorde risc pentru depresie, infarct, confuzie, paranoia, halucinaţii sau chiarpsihoză, producând chiar decesul. Nu putem spune acelaşi lucru despre dependenţa de tehnologie”, atrage atenţia Copăceanu. 

Persoanele care abuzează de tehnologie riscă să devine depresive

Folosirea în exces a tehnologiei produce, atât copiilor cât şi adulţilor, un risc crescut pentru anxietate, depresie, şi poate prezenta probleme de atenţie şi deconcentrare, susţin experţii. Mai mult, cu cât foloseşte mai mult telefonul, tableta sau calculatorul, persoana respectivă îşi poate neglija viaţa privată, de familie sau socială, devine tot mai obosită, nu se mai hrăneşte corespunzător şi ajunge să fie dependentă de folosirea tehnologiei respective. „ Sunt studii care au identificat consum ridicat de tehnologie în rândul dependenţilorde substanţe. Regiunile creierului prefrontal sunt afectate deoarece ele joacă un rol esenţial în funcţiile cognitive (atenţie, planificare, raţionalizare). Avem din păcate clinici pentru tratamentul dependenţei de internet (jocuri video) chiar la copii de 12 ani, nu avem însă medicaţie pentru această dependenţă, avem însă pentru tulburări emoţionale precum antidepresieve sau anxioliticele”, susţine psihologul.  

Profesorul Mihai Copăceanu a amintit de un studiu efectuat în America de Institutul Naţional de Sănătate. Acest studiu a urmărit peste 11.000 copii de 9 şi 10 ani, din 20 de oraşe, în timp ce foloseau telefonul mobil. Specialiştii au concluzionat că micuţii care au folosit mai mult de două ore ecranul (telefon, tabletă) au obţinut scoruri mai mici la testele de gândire şi limbaj. „Deci efectele sunt vizibile chiar după două ore de consum. Vă daţi seama ce efecte are asupra unui copil şcolar care foloseşte telefonul 4-6h/zilnic?”, de întreabă psihologul Copăceanu.

Conform psihologului român, cu cât o persoană foloseşte mai mult reţelele socializare, cu atât este mai copleşită de un sentiment de izolare. În ceea ce-i priveşte pe părinţi, aceştia trebuie să-i supravegheze constant pe micuţi şi să limiteze cât mai mult folosirea telefonului de către cei mici. „Recomand părinţilor este să limiteze pe cât posibil folosirea device-urilor de către copii, fie că e vorba de perioade stricte din timpul zilei (la masă, la efectuarea temelor, în timpul odihnei, pe timpul nopţii) sau zile din weekend fără tehnologie”, concluzionează Copăceanu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: