„Omul anului 2018“. Cum au ajuns două mame să strângă 10 milioane de euro pentru un spital VIDEO

„Omul anului 2018“. Cum au ajuns două mame să strângă 10 milioane de euro pentru un spital VIDEO

Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu  FOTO: Andreea Macri

Oana Gheorghiu (49 de ani) şi Carmen Uscatu (44 de ani) au renunţat la joburile în marketing, respectiv transporturi şi au fondat, în 2012, asociaţia Dăruieşte viaţă. Până acum, au convins peste 250.000 de persoane fizice şi 1.500 de companii să sprijine ridicarea întâiului Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică de stat din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu au venit de dimineaţă la biroul care nu-i departe de Catedrala Mântuirii Neamului, inaugurată pe 25 noiembrie fără avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Până acum, pentru această clădire s-au cheltuit 110 milioane de euro, iar 75% din sumă a venit de la administraţia centrală şi locală. La câţiva kilometri mai încolo, din iunie 2018, de când s-a turnat prima fundaţie, în curtea Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie“ din Bucureşti creşte o altă clădire, datorită societăţii civile şi sponsorilor de la diverse companii, de la care s-au strâns deja peste 10 milioane de euro.

 

„Dacă eu pot, poţi şi tu!“. Aşa sună mesajul scris pe o cărămidă din poliester de pe masa dintr-o încăpere a apartamentului în care Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu lucrează în fiecare zi. Şi de aici nu lipsesc nici căştile de protecţie pentru şantier. Pe 9 decembrie, la Clubul Expirat s-a licitat pentru astfel de căşti, decorate de artişti contemporani precum Ştefan Câlţia, Dan Perjovschi şi George Roşu sau împodobite cu semnăturile unor persoane publice, printre ele Mihai Şora, Alex Dima, Pavel Bartoş, Smiley, Andreea Esca şi Tudor Chirilă. Acolo au sărbătorit unele persoane 100 de ani de când s-a format România Mare. „«Dăruieşte Viaţă» înseamnă mai mult decât donaţii pentru construcţia primului spital românesc de oncopediatrie; înseamnă mai mult decât un şantier, căşti galbene desenate şi puse la licitaţie, entuziasm sau pasiune“, a scris Mihai Şora pe Facebook o zi mai târziu. „«Dăruieşte viaţă» spune ceva despre reconstrucţia noastră ca popor, despre un fel de solidaritate care transcende cotidianul individual: este despre zidirea-împreună sau cum – în loc să tot vorbeşti despre spitale ori despre lipsa lor – chiar începi să clădeşti unul“: (...) «…si sal evanuerit, in quo salietur?» (n.r. – dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce va fi sărată?), am scris pe o cască. O vorbă biblică la care ţin mult, pentru că, da, unii oameni sunt sarea pământului“.

Casca filosofului Mihai Şora de la licitaţie  FOTO: Pagina de Facebook Mihai Şora

„Zbaterea nu e fără folos“
În 2002, Oana Gheorghiu s-a mutat în blocul în care Carmen Uscatu locuia deja şi, la început, se întâlneau în parcul de joacă, unde îşi duceau copiii. Erau amândouă absolvente ale Academiei de Studii Economice; Carmen lucra în marketing, iar Oana, în transport internaţional. N-au plănuit să schimbe lumea împreună decât în 2009, când Oana a primit un e-mail de la mama unui adolescent care avea nevoie de 150 de mii de euro pentru a face un transplant de celule stem în străinătate. „Atunci am început să ne zbatem şi să ne dăm seama că zbaterea nu e fără folos“, spune Carmen. Şi au organizat un protest pentru grăbirea procesului de obţinere a finanţării pentru Dragoş Croitoru, al cărui dosar se pierduse între instituţii precum Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii. De fapt, Oana şi Carmen nu ştiau cum să se pregătească de un protest şi voiau doar să-şi convingă prietenii şi alte persoane să blocheze circulaţia în Piaţa Victoriei, rămânând pe trecerile de pietoni. Dar au aflat de la cei cărora le-au povestit despre asta că nu ar fi în regulă fără autorizaţie, aşa că s-au dus la Primăria Capitalei să descopere cum pot face rost de ea.

La una dintre cozile de la primărie era şi Remus Cernea, candidat la alegerile prezidenţiale din acel an din partea Partidului Verde, şi le-a povestit cum urmează să se desfăşoare interacţiunea cu reprezentanţii comisiei şi că probabil vor încerca să le descurajeze. Acea comisie aproba protestele o dată pe săptămână, exact în ziua în care s-au dus ele. „Atât de tare ne-am enervat acolo – bineînţeles că te plimbau pe la uşi –, încât am plecat cu autorizaţia de protest în mână. Am făcut un pic de revoluţie“, îşi aminteşte Oana. „Atunci ne-am dat seama câtă forţă are cetăţeanul simplu, dacă e hotărât.“ Ele nu aveau conturi de Facebook în acea perioadă, ceea ce le-ar fi ajutat să adune oameni în Piaţa Victoriei, însă, pentru sprijin, au anunţat-o pe directoarea şcolii unde învăţa Dragoş. Iniţial, a acceptat ca elevii să participe dimineaţa, dar comisia care aproba acţiunea a mutat ora după-amiaza; Oana şi Carmen i-au dat de veste la telefon, iar aceasta s-a răstit şi a susţinut că nu i-ar fi permis Inspectoratul, cu toate că a recunoscut apoi că nu încercase să obţină vreun acord. „Ca să salvăm viaţa cuiva, am ajuns să cerem voie! Şi ni se părea groaznic felul acesta de a-i educa pe tineri. În loc să îi educi să fie solidari cu un coleg aflat într-o situaţie dramatică... “, spune Oana. De-a lungul anilor, însă, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, de pildă, cadrele didactice cumpără tricouri pentru elevi de pe site-ul Dăruieşte viaţă, iar în urma unor evenimente din şcoli, unde s-au strâns şi fonduri, au primit chiar şi câte 3.000 de lei pentru spital.      

În casa asociaţiei Dăruieşte viaţă  FOTO: Eduard Enea

După protestul din 2009, la care au participat numeroşi jurnalişti, s-au aprobat opt dosare, inclusiv cel al lui Dragoş. Toate depindeau de o hotărâre de guvern pentru finanţarea tratamentelor în străinătate, căci multe nu se puteau face atunci în România, nici transplantul de celule stem, pentru că nu exista un registru al donatorilor, astfel încât să se asocieze unui registru internaţional, în care să fie identificate persoane compatibile. Chiar în acea perioadă, Paula Herlo, senior editor la Pro TV, desfăşura o campanie despre bolnavii de leucemie şi îşi propusese să determine Ministerul Sănătăţii să înfiinţeze registrul donatorilor. Oana şi Carmen i-au scris, apoi s-au cunoscut, iar reportajul cu protestul lor a fost difuzat de postul de televiziune unde aceasta lucra. Dragoş s-a stins, deşi transplantul s-a încheiat cu bine în Israel, căci infecţiile pe care le luase cu el din România au fost mai puternice. Dar asta nu le-a descurajat: Carmen şi Oana au înfiinţat un ONG, Salvează vieţi, împreună cu încă şapte persoane care făcuseră tot posibilul să-l ajute pe Dragoş. Pentru Carmen, supravieţuitoarea unui accident rutier cu mai mulţi ani în urmă, era o situaţie nouă; Oana, în schimb, mai încercase să sară în ajutorul altora în ’90, când a mers într-un orfelinat. Pentru că i se părea o atmosferă dificilă – încă nu a uitat clipa în care un copil de vreo 2 ani s-a agăţat de piciorul ei – n-a mai existat o a doua vizită.

Ca să salvăm viaţa cuiva, am ajuns să cerem voie! Şi ni se părea groaznic felul acesta de a-i educa pe tineri. În loc să îi educi să fie solidari cu un coleg aflat într-o situaţie dramatică...

Oana Gheorghiu

O victorie a lor din vremea în care munceau în timpul liber la Salvează vieţi, a fost că au convins Pro TV să dea prima ştire despre facilitatea fiscală 20% pentru societăţile comerciale, deşi alte instituţii media refuzaseră. După difuzare, au trimis mailuri către prieteni, cunoscuţi şi parteneri din companiile în care lucrau şi pe 31 decembrie 2009, într-un an de criză economică, aveau în cont peste 100.000 de euro. Şi campania „Nu mă ignora“ a fost un succes, datorită spoturilor publicitare pentru SMS şi pentru 20% – unii se întrebau atunci de ce alte ONG-uri nu o promovau, chiar şi diverşi contabili le mustrau la telefon că dezinformează. „Pe noi ne-ar fi ajutat să vină şi alţii să comunice, pentru că, în loc să vorbim despre proiectul pe care îl făceam, trebuia să vorbim despre această facilitate“, spune Carmen.

Alex Dima, Paula Herlo, Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu şi Tudor Chirilă FOTO: Arhiva Dăruieşte viaţă

Astăzi, dacă intri pe site-ul Dăruieşte viaţă (dăruieşteviaţă.ro), găseşti următoarele mesaje:„Redirecţionează 20% din impozitul pe profit datorat statului“ şi „Potenţialul total al companiilor din România de a redirecţiona 20% din impozitul pe profit este de aproximativ 500 de milioane de euro“. Mai mult, persoanele fizice care doresc să doneze o pot face pe platforma Bursa de fericire, lunar sau numai o dată; pot cumpăra produse din colecţie şi să desfăşoare o campanie de ziua lor ca să strângă fonduri pentru primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România. Sau pot participa cu 4 sau 2 euro pe lună prin trimiterea unui SMS cu mesajul SPITAL la 8864, respectiv la 8844.

„Ştiam că nu o să ne mai întoarcem la joburi, dar nu voiam să recunoaştem“

 
ONG-ul Dăruieşte viaţă e activ acum şi mulţumită unor oameni care au avut încredere în Oana şi în Camen, precum Paula Herlo şi Aneta Bogdan, consultant în branding şi identitate corporativă, care le-a zis că voluntariatul poate să însemne şi o formă de neasumare şi că ar trebui, dacă au descoperit că asta le place, să renunţe la joburi. „Noi stabileam unele întâlniri după 21.00, pentru că aveam şi copii acasă pe care îi chinuiam la teme“, spune Carmen. „Sunt lucruri pe care nu le poţi face în regim de voluntariat, oricât ai visa“, adaugă Oana.        
 
Prioritatea: 
nevoile pacientului
Au fondat Dăruieşte viaţă, în 2012, (În fotografie, la începuturi, alături de Cabral) după ce şi-au dat seama că nu mai aveau prea multe în comun cu cei cu care lucrau la cealaltă asociaţie, au preluat denumirea unui proiect de-acolo, şi-au dat demisia de la joburi şi au intrat în programul Fundaţiei Vodafone, „Voluntar de profesie“, de unde au primit finanţare pentru şase luni. „Ştiam sigur că nu o să ne mai întoarcem la joburi, dar nu voiam să recunoaştem“, îşi aminteşte Oana. Printre proiectele lor din aceşti ani de activitate se numără: modernizarea secţiei de Neonatologie de la Polizu, construirea Centrului de transplant medular de la Spitalul Universitar Bucureşti, renovarea Secţiei de Oncologie a Spitalului Universitar Elias şi modernizarea secţiei de hemato-oncologie de la Spitalul Clinic de Copii „Louis Ţurcanu“ din Timişoara. Însă, pe lângă aceste satisfacţii, au avut şi dezamăgiri, cum ar fi cea de la Institutul Clinic Fundeni, unde, spun medicii de-acolo, se tratează 50% dintre copiii cu leucemie din ţară. Au intenţionat să renoveze etajul 7, cu saloane de şase paturi şi fără toalete, prin recompartimentare, astfel încât să ajungă la saloane cu cel mult trei paturi. În timpul tratamentului, scade imunitatea copiilor şi sunt riscuri mari să capete o infecţie, de aceea, e important să nu împartă grupul sanitar cu toată lumea de la etajul respectiv şi să fie mai puţini pacienţi într-o încăpere. 
 
În plus, aveau de gând să construiască un loc de joacă pe terasa spitalului. Deşi de obicei nu găseau finanţare înainte să pornească proiectele, de data asta au avut. Dar nici n-au apucat să le înceapă, pentru că managementul spitalului a refuzat renovarea etajului 7, după mai multe discuţii, motivând că zgomotul şantierului îi afectează psihologic pe copii. Aşa că Dăruieşte viaţă a investit banii în secţia de oncologie pediatrică a Spitalului Clinic de Copii din Braşov. În ce priveşte spaţiul de joacă, ONG-ul a primit avizele necesare şi autorizaţia de construcţie, dar nu şi aviz de la ISU, pentru că Spitalul Fundeni funcţiona fără. Dar managerul nu scosese o vorbă. În cele din urmă, banii s-au dus tot la Braşov. Se întâmpla prin 2015, anul în care a fost şi incendiul din Clubul Colectiv, care n-avea autorizaţie ISU.  
„Unii medici cred că le ştiu pe toate, inclusiv proiectare. Pe unii îi enervăm. Nu poate să te iubească toată lumea şi e bine, altfel începi să te crezi Dumnezeu“, spune Oana. „Fundeni e un spital de adulţi unde există nişte secţii de copii, care sperăm că nu vor mai fi acolo, pentru că un copil bolnav de cancer are nevoie de toate specialităţile“. De pildă, dacă apar complicaţii în urma tratamentelor, trebuie transferaţi la alt spital pentru terapie intensivă.
 
Înainte să înceapă astfel de acţiuni, Oana şi Carmen discută cu managementul şi cu medicii din instituţii şi îi ajută să înţeleagă că e important „să aşeze pacientul în mijloc“, cum se întâmplă la „Marie Curie“, în curtea căruia ridică noul spital. Aici n-au dat de un personal medical apatic. În general, ele nu petrec mult timp cu pacienţii, iar cel mai greu le este să fie în preajma părinţilor, care îşi dau seama de starea de sănătate a copiilor. Nici interacţiunea cu adolecenţii nu e simplă, pentru că aceştia, spre deosebire de copii, înţeleg ce li se întâmplă. Amândouă au senzaţia că, în timpul conversaţiilor, e posibil să facă greşeli care să-i afecteze, ceea ce nu se întâmplă doar în cazul oamenilor din afara spitalului. Doctorii, de pildă, nu sunt pregătiţi în facultate să transmită diagnosticele cu empatie. De aceea, din 2016, Dăruieşte viaţă organizează programul „Healthcare: Human to Human“, ca medici din străinătate să îi ajute pe cei din ţară să îmbunătăţească modul de comunicare cu pacienţii.
 
 

Jurnal: „Noi facem un spital“

 
În decembrie 2018, pe şantier  Fotografii: Dorin Constanda
 
De mai bine de jumătate de an, deasupra Spitalului Clinic pentru Copii „Marie Curie“ din Bucureşti, tronează o macara. Zilnic îşi plimbă braţul înspre toate punctele cardinale, ca acul agitat al unei busole, semn că acolo se construieşte ceva. Curioşi, oamenii mari o inspectează. De la geamurile saloanelor, medicii şi asistentele urmăresc şantierul dirijat de scripetele imens. Şi micuţii care intră pe poarta instituţiei îşi lasă gâturile mult pe spate, încercând s-o cuprindă cu privirea până-n vârf, iar când izbutesc, arată cu degetul înspre ea. „Macaraaa“, strigă, şi nici nu ştiu ce înălţător e gestul lor.
 
Nu sunt cuvinte mari. Pentru că nu-i puţin lucru că, în spatele spitalului, cu ajutorul acestei macarale, se construieşte un alt spital. Şi nu orice spital – un spital clădit din generozitatea românilor. E vorba de primul spital de oncologie pediatrică şi radioterapie din România, finanţat strict din donaţiile oamenilor şi ale unor companii private. 
 
Nu e nici glumă, dar ideea a pornit dintr-una. În urmă cu trei ani, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu au făcut un exerciţiu de imaginaţie, în timp ce-şi luau prânzul. Şi-au închipuit cum ar fi dacă, prin organizaţia lor nonguvernamentală, ar construi un spital, au descris cum ar arăta saloanele, locurile de joacă pentru copii, ba chiar îi găsiseră şi un manager potrivit – pe fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care, în acea vreme, locuia în Viena. Au râs de planul lor îndrăzneţ, dar nu era chiar râsul lor.
 
Pe cât de utopic li se părea visul lor, pe atât îl găseau ca fiind un proiect imperios. Nu le dădea pace această realitate: în România, unul din doi copii bolnavi de cancer moare, pe când, în alte state europene, rata de supravieţuire depăşeşte 80%. Nu-şi puteau scoate din minte nici această imagine: la etajul 5 al spitalului „Marie Curie“, acolo unde este secţia de oncologie pediatrică, stau înghesuiţi, în saloane mici, 30 de copii bolnavi de cancer alături de tot atâţia părinţi. Toţi au acces la doar două toalete şi două duşuri. De spaţii unde micuţii să se poată juca nu poate fi vorba.
 
Iniţial, planul măreţ al Oanei Gheorghiu şi al lui Carmen Uscatu s-a restrâns la construirea unei noi secţii de oncologie pediatrică. Zis şi făcut. Au avut discuţii cu managementul spitalului, au schiţat pe foaie planul alături de arhitecţi, însă proiectul se lovea de tot felul de probleme – de la cele birocratice până la studiile de fezabilitate care nu ieşeau cum trebuie. În plus, la faţa locului ieşeau la iveală alte nevoi: săli de operaţie necorespunzătoare, o secţie de neurochirurgie înghesuită în câţiva metri pătraţi, lipsa unui aparat pentru IRM (imagistică prin rezonanţă magnetică) în spital şi, mai ales, lipsa – în toată ţara! – a unor buncăre de radioterapie pentru tratamentul copiilor bolnavi de cancer. Atunci a fost momentul când „Noi facem un spital!“ nu a mai fost o glumă, ci un îndemn cât se poate de serios adresat tuturor românilor care doreau să se implice. 
 
Trei ani mai târziu, proiectul a reunit, până în acest moment, peste 250.000 de oameni care au trimis, SMS după SMS, punând, astfel, cărămidă peste cărămidă, la clădirea primului spital pentru copiii bolnavi de cancer. Mai mult de 2.500 de companii private şi-au redirecţionat 20% din impozitul pe profit pentru proiectul Asociaţiei Dăruieşte viaţă. S-au strâns 10 milioane de euro (din totalul de 16 milioane de euro necesari) pentru construirea, de la zero, a unui spital, după 29 de ani de la căderea regimului comunist. Au trecut şapte luni de la turnarea fundaţiei, iar clădirea a ajuns la etajul 1. Estimările sunt optimiste: până la finalul anului care tocmai începe, viitorul spital va avea gata toate cele şase etaje. În 2020, copiii bolnavi ar putea primi tratament în noul spital.
 
Povestea construirii primului spital din donaţii şi sponsorizări nu are nici de-a face cu muzicalitatea macaralelor care râd în soare, argintii. Este o poveste care a pornit, după cum aţi citit în paginile anterioare, încă din 2009, de la suferinţa unui tânăr bolnav de leucemie. Apoi de la alte nevoi stringente din aparatul medical. Este despre acei oameni care nu mai aşteaptă „să vină de sus“ şi pun umărul la treabă. Dar şi despre „o palmă dată statului român“, cum spun cele două iniţiatoare ale proiectului. Este, mai ales, o poveste despre motivaţie, bunătate şi puterea exemplului personal. Şi care, după cum apreciază scriitorul Gabriel Liiceanu, s-a transformat într-un „fenomen social“. Pentru că oamenii au început să creadă din nou în ei înşişi.
 
De la o secţie de oncologie la un spital în toată regula
Primăvara lui 2015. Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu plănuiesc să renoveze o nouă secţie de oncologie pediatrică la Spitalul „Marie Curie“ din Bucureşti. Au experienţă în renovarea altor secţii din spitale şi se bucură de deschiderea medicilor de la spitalul pentru copii din Bucureşti. Un proiect realizabil, fără doar şi poate. Lăsă la o parte o glumă care le plăcea – ideea de a construi un spital e, totuşi, un plan mult prea idealist, discutat la un pahar de vin cu prietenii. Numai numărul avizelor pe care ar fi trebuit să le obţină le îndemna, mai degrabă, să mai comande un pahar...
 
Oana Gheoghiu: Planurile ne-au fost date peste cap la faţa locului. Din fericire – spunem acum. Când am mers cu arhitecta pentru a vedea spaţiul, ne-a spus din start că n-o să iasă bine. Că nici nu şi-ar pune numele pe un astfel de proiect, pentru care, cu siguranţă, vom cheltui foarte mulţi bani. Erau lucruri care încurcau: fiind un spital gândit pentru nou-născuţi, spaţiile sunt foarte mici, iar reţeaua de instalaţii n-ar fi făcut faţă proiectului gândit de noi. Ne trebuia ceva nou. Un etaj în plus!, am spus. Nici acest lucru nu s-a putut din cauza unor probleme birocratice. După multe discuţii cu managementul spitalului, am primit un colţ al spitalului. Am chemat o echipă de specialişti francezi să ne facă un studiu de fezabilitate, pentru a şti cum să-l poziţionăm şi care ar fi dimensiunile potrivite. Experţii au făcut un raport şi ne-am prezentat cu el la spital. Nu aveam nevoie de un colţ, ci de un teren în toată regula, pe care să construim o clinică de trei etaje. 
 
Carmen Uscatu: Clinica avea să comunice cu actualul spital. Nu putea să fie o clădire independentă, fiindcă ar fi fost anormal să te plimbi cu targa prin curte cu un copil bolnav. Am convins spitalul să ne pună la dispoziţie acel teren. Nu mai era nicio glumă. Urma să fie o investiţie adevărată, de 8 milioane de euro, exclusiv din donaţii şi sponsorizări. O construcţie zdravănă de 8.000 de mp, cu zeci de paturi, camere sterile, buncăre pentru radioterapie şi multe săli de joacă pentru copii. L-am şi botezat. Primul spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România construit de oameni se va numi „Copacul vieţii“.
 
Aici creşte primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România 
 
21 de avize de la 21 de instituţii în 6 luni. Start construcţiei!
Decembrie 2015. Pentru prima dată, publicul află de proiectul ambiţios al asociaţiei Dăruieşte viaţă, prin lansarea campaniei de fundraising. Pe site-ul www.bursadefericire.ro, unde companiile îşi pot redirecţiona 20% din impozitul pe profit datorat statului, încep să apară primii donatori. Mesajele cu textul „Spital“, în valoare de 2 euro, curg la 8844. Urmează o lungă perioadă de strângere de fonduri, în care campania e pe toate posturile TV. „Binomul“, după cum îşi mai spun Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, vorbesc cu arhitecţi şi constructori, aleargă dintr-o întâlnire în alta, îşi spun povestea în conferinţe, timp în care adună bani cu ţârâita. Cu răbdare, până la primii 3 milioane de euro.
 
Oana Gheorghiu: De ce ne-a fost teamă n-am scăpat. A trebuit să obţinem 21 de avize de la 21 de instituţii. Toţi cei din jur ne spuneau că va fi greu, că birocraţia e o piedică greu de trecut. N-a fost uşor, dar n-a fost de netrecut. A durat şase luni până le-am obţinut pe toate. Săptămâni la rând, am fost la ISU (n.r. – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă), în audienţă, până am ajuns la soluţia optimă, care să respecte normele, atât cele medicale, cât şi cele privind siguranţa la incendii. Şi a funcţionat. Primirea autorizaţiei e unul dintre momentele speciale în realizarea acestui proiect.
 
Carmen Uscatu: Atunci a început vizibil treaba. Au fost demolate clădirile vechi din curtea spitalului, pentru a elibera terenul unde urma să fie ridicat spitalul. Au existat şi complicaţii – de aici şi unele întârzieri. A trebuit să deviem traseul construcţiei, din cauza mormântului doctorului Alexandru Pesamosca, care se află în curtea spitalului „Marie Curie“. Nu a putut fi mutat. Printre puţinele dăţi când am primit vizita autorităţilor statului pe şantier a fost ca să se asigure că nu profanăm mormântul. 
 
Sumă-record donată de români în doar trei săptămâni
Ianuarie 2018. Proiectul capătă noi dimensiuni. După o nouă campanie în forţă la finalul lunii decembrie 2017, se unesc peste 100.000 de donatori (persoane fizice şi juridice). În doar trei săptămâni, în contul asociaţiei se adună mai mult de 4 milioane de euro. O sumă record. Sprijinul oamenilor le dă avânt celor două iniţiatoare, care anunţă extinderea spitalului de la trei la şase etaje, prin adăugarea unui bloc operator, dar şi secţii de terapie intensivă, chirurgie şi neurochirurgie. Investiţia estimată se dublează, campania de strângere de fonduri continuă. 
 
Carmen Uscatu: Sunt aproape zece ani de când realizăm campanii de strângere de fonduri, în care am investit peste 10 milioane de euro în spitalele din România, modernizând şi dotând în special secţii de oncologie. Aveam uneori sentimentul că, totuşi, mergem în van. De ce? Nu ai cum să te bucuri până la capăt de un proiect, fiindcă mai afli de un milion de alte probleme care sunt la fel de importante. Dar ne-a spus, odată, un medic că am dus hemato-oncologia din România cu 25 de ani înainte. Treaba asta, alături de sumele donate pentru spital, de încrederea oamenilor, ne-a făcut să ne oprim şi să ne gândim că, totuşi, contribuim la mai bine.
 
Oana Gheorghiu: Şi fără să ne facă pe noi să ne simţim într-un fel important. Nu suntem perfecte, nici nu o să schimbăm lumea. Pur şi simplu, înţelegi că munca aceea a contat. Dacă acei copii, împreună cu mamele lor, nu mai stau la coadă la toaletă în spital, cum se întâmplă acum, pentru noi, ăsta e un pas înainte.  
 
Refuzul unei donaţii care le-a adus mai mulţi bani
Iunie 2018. Moment cu încărcătură emoţională. Pe pagina de Facebook a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, apare un mesaj de interes naţonal: „Cu mare bucurie şi emoţie anunţăm că s-a turnat primul beton la fundaţia Spitalului «Dăruieşte Viaţă». Acum am intrat în linie dreaptă pentru turnarea fundaţiei, urmând ca, pe timpul verii, să privim cu mândrie cum se ridică, etaj după etaj. Vreo dorinţă pusă? „Un spital în care pacientul să fie în centrul sistemului“, e tot ce-şi doreşte Oana Gheorghiu.
 
Iulie 2018. Lucrările încep să se vadă, după turnarea betonului. Se lucrează la buncărele pentru radioterapie, zona de pregătire a pacienţiilor, la culoare şi la casa liftului. Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu privesc din biroul lor, cu ajutorul camerelor instalate pe şantier, cum se mişcă muncitorii pe schele. „Facem un spital într-un an cât alţii în şapte!“, scrie din când în când Carmen Uscatu în propriul său jurnal de spital. Nici ei nu-i vine să creadă că nu glumeşte.
 
O zi de lucru, sub cerul de iarnă 
 
Septembrie 2018. După o vară liniştită, proiectul revine furtunos în atenţia publicului, după ce refuză o donaţie din partea trupei Holograf, în valoare de 11.000 de euro. Aceeaşi sumă pe care solistul trupei, Dan Bittman, o primise ca să prezinte un eveniment organizat de primarul sectorului 5, Daniel Florea, atrăgând antipatia publicului. „Nu folosim evenimente caritabile pentru a spăla imaginea“, transmit cele două iniţiatoare ale proiectului, iar publicul aplaudă.
 
Oana Gheorghiu: A fost o încercare de a corecta o problemă de imagine într-un fel în care nouă ni s-a părut indecent. Considerăm că nu trebuie să te foloseşti de un proiect în care sunt implicaţi sute de mii de oameni, printre ei, oameni care poate nu-şi permit să-şi plătească un bilet la concert şi totuşi trimit un sms pentru spital. Pentru oamenii care iau din puţinul lor nu am vrut să intrăm în acest joc.“
 
Carmen Uscatu: Sunt oameni care ţin la verticalitate. S-a văzut imediat după această reacţie. Spitalul a fost sponsorizat cu mai mulţi bani, exact din acest principiu. Ne-a scris cineva în mesaj: „Mulţumim că aţi refuzat. Încă trei ca mine şi aţi acoperit suma.“ Acea persoană nu mai donase niciodată pentru „Dăruieşte viaţă“. 
 
„Nu, nu o să se aleagă praful“
10 octombrie, 2018. „Binomul“ e într-o călătorie „de cercetare“ în Danemarca. „Vrem să vedem cum fac ei spitale. Cum aduc pacientul în centrul atenţiei, cum folosesc tehnologia pentru a-şi uşura viaţa. Vrem să facem şi în România un spital în care să nu mai spunem «merge şi aşa»“, scrie Carmen Uscatu pe pagina personală de Facebook. 
 
Oana Gheorghiu: Asta am învăţat noi: trebuie să începem să facem lucruile de jos şi să împingem societatea înainte. M-aş bucura ca oamenii să ceară şi mai mult de la autorităţi. Ne place, nu ne place, acest spital e o palmă dată statului român şi tuturor guvernelor care, de 29 de ani, nu au reuşit să construiască un spital de la zero. Unii oameni ne spun că o să-l donăm statului şi o să se aleagă praful. Nu, nu o să se aleagă praful. Am făcut multe proiecte – ele funcţionează bine în continuare. Nu o să fie perfecte de la început şi asta ţine de noi toţi. Pacienţii, cetăţenii, medicii– cu toţii trebuie să punem umărul să facem un sistem care să meargă fără cusur.
 
Gabriel Liiceanu:  „Nimeni, pe lume, nu trebuie să întoarcă spatele suferinţei unui copil“
16 octombrie 2018. Are loc ziua porţilor deschise pe şantierul din curtea Spitalului de Copii „Marie Curie“ din Bucureşti, unde participă presă şi ambasadorii care susţin proiectul de construcţie a primului spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România. Participanţii fac poze, se bucură şi scriu mesaje despre solidaritate pe care le pun într-o capsulă, care e aşezată la temelia spitalului. Printre ei, şi scriitorul Gabriel Liiceanu. „Spitalul acesta s-a făcut graţie celor care au avut în ei destulă omenie pentru a se apleca asupra celei mai teribile suferinţe, suferinţa unui copil“.
 
„Să ne imaginăm o clipă cum arată lucrurile într-un salon de copii bolnavi de cancer, deşi am înţeles că nu există saloane speciale pentru asta. Vă imaginaţi un copil de câţiva ani cu corpul garnisit de ace? Cu branule în vene? La 5 ani? Cu capul bandajat în urma unor operaţii teribile? Vă imaginaţi cum arată capetele unor copii la vârste de 2-3-5 ani chele? Chipurile lor palide, apatice şi îngrozitor de înţelepte? La 5 ani, uneori, au înţelepciunea unor tineri de 20. Ei îşi consolează părinţii. Asta trebuie să le spunem oamenilor: că există o formă a suferinţei căreia nimeni pe lume nu trebuie să-i întoarcă spatele. Ceea ce se întâmplă cu acest spital care se va construi e că vom putea oferi condiţii decente de viaţă în momentul acestor încercări cumplite şi vindecare unor copii care au atins limita suferinţei umane“, a spus Gabriel Liiceanu despre spitalul „Dăruieşte viaţă“, în conferinţa de presă.
 
Mesajul actorului Marcel Iureş e în capsula de la temelia Spitalului Foto: Arhiva Dăruieşte viaţă 
 
Statul trebuie să-l doteze cu aparatură
Decembrie 2018. O nouă campanie de strângere de fonduri, „Viaţa atârnă de un fir de păr“, aminteşte oamenilor cum pot contribui la construirea spitalului. Au loc evenimente caritabile. Oamenii pot cumpăra cadouri simbolice care valorează cât o cărămidă pusă la spital. Filosoful Mihai Şora dansează în clubul Expirat, după ce primeşte, la o licitaţie, câteva mii de euro pentru o cască de şantier pictată de el însuşi – bani care se vor investi în zidurile spitalului. În acest timp, construcţia se înalţă. Pe 13 decembrie, Oana Gheorghiu pune pe Facebook o fotografie realizată pe cel mai nou nivel al construcţiei de colega ei, cu mesajul: „Am avut bucuria să bat la geamul conducerii spitalului direct de la parterul viitorului spital. Habar n-aveţi cât de cool a fost :)“.
 
Spitalul construit de „Dăruieşte Viaţă“, deşi ridicat din fonduri private, va fi donat statului român pentru ca toată lumea să aibă acces la tratament. A fost una dintre înţelegerile de la început cu managementul spitalului „Marie Curie“, pentru a putea face construcţia. Rămâne, apoi, ca statul să-l doteze cu aparatură. Medicii care vor lucra la viitorul spital vor fi din personalul actualui spital, dar vor fi uşi deschise şi pentru alţi medici tineri şi specialişti în oncologie şi radioterapie. 
 
Carmen Uscatu ŞI Oana Gheorghiu speră că, prin construcţia acestui spital, dincolo de utilitatea lui, oamenii care au pus umărul să devină cetăţeni şi mai implicaţi în societatea în care trăiesc. „Trebuie să avem un stat în care să avem încredere. Să mergem peste primar, peste deputaţi şi peste senatori şi să-i tragem de mânecă: «Ne-aţi promis nu-ştiu-câte spitale regionale. Le-aţi făcut?». Ar trebuiedată în judecată actuala guvernare, pentru că, în programul lor, era menţionat şi construirea de noi spitale. Unde sunt? Să dea despăgubiri pentru că nu s-au făcut. Le facem noi...“, propune Oana Gheorghiu.  
 

Ce investiţii vor fi în spitalul construit de Asociaţia Dăruieşte viaţă

 
Radioterapie: două buncăre la subsol plus spaţii de pregătire a pacienţilor;
Spaţiu pentru un nou RMN şi un nou CT, cu spaţii dedicate anestezierii pacientului copil;
Oncologie - ambulator şi internare continuă (parter şi etaj 1); 
Hemato-oncologie: 5 camere sterile (etaj 2); 
Chirurgie (etaj 3)
Neurochirurgie (etaj 4); 
Terapie intensivă (etaj 5); 
Bloc operator cu 8 săli de operaţie (etaj 6); 
Spitalul va avea 200 de paturi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: