După Revoluţie, au mutat Mormântul Eroului Necunoscut de la Mărăşeşti în Bucureşti, în Parcul Carol. Tata era primar şi, împreună cu Ion Iliescu, a oficiat mutarea. Cu ocazia ceremoniei s-a făcut pâine dospită cu lapte într-un oraş în care zece ani pâinea a fost pe cartelă. O jumătate pentru fiecare persoană din familie. Dacă pierdeai cartela, erai mâncat. Nu-mi plăcea Ion Iliescu, dar pâinea făcută cu lapte era tare bună şi nici nu ne mai trebuia cartelă.
 
Tot atunci am văzut prima oară Coca Cola. A adus tata o navetă întreagă. Am băut cu degetarul. Capitalismul era mişto. Înainte beam doar o dată pe an o sticlă de Pepsi Cola, de 23 August. Şi acum mi se ridică părul pe mână când desfac un Pepsi. Mulţumesc tovarăşului pentru această lecţie de psihologie involuntară. 
 
Între timp, am evoluat. Avem Coca Cola şi Pepsi Cola la discreţie - la bax, la sticlă, la cutie. Dar unele lucruri nu s-au schimbat, pentru că noi avem o rezistenţă uriaşă la schimbare. Domnul Oprişan, un fel de secretar general al judeţului Vrancea, o invită pe doamna Dăncilă, docilă şi neconflictuală cum o ştim, să taie o panglică. Îi şopteşte printre dinţi unui director: „Să nu mă mai contrazici niciodată, ai înţeles?”. Tot oraşul ştie că directorul va fi schimbat din funcţie. O merită, dacă nu a priceput că partidul are mereu dreptate. Nu-mi place Oprişan. Din fericire, Focşaniul are centură şi poate fi evitat, oricum nu ai ce să vezi în el în afară de blocuri cenuşii şi oameni amărâţi.
 
Doamna Dăncilă a fost bucuroasă. „A pus în funcţie o pompă“. Atât o duce pe ea capul, dar iată că se bucură că un copil care face tumbe la Festivalul Lalelelor. Până la urmă, tovarăşa Elena a ajuns academician doctor inginer, deşi avea patru clase. Partidul face miracole. De la Leana am ajuns la Veorica. Au trecut anii ca fulgerul şi, cu ei, a dispărut şi memoria noastră. 
 
Domnul Dragnea nu a apucat să se bucure de reînvierea Cântării României. De data asta, la Slatina, 2.000 de copii au stat în soare ca să danseze patriotic. Ce vremuri frumoase, păcat că au demolat Stadionul 23 August. I-ar fi plăcut domnului Dragnea să vadă cum copiii fericiţi ai României cinstesc memoria înaintaşilor printr-o defilare organizată. Poate nu ar mai fi plecat în Elveţia să se uite la ceasuri extravagante şi ar fi stat în tribună şi ar fi aplaudat demonstraţia plină de o precizie coreeană a ăstora mici. Nu-mi place Dragnea pentru că mie şi altora ca mine ni se pare că ce face este o monstruozitate.
 
Încă nu ştiu dacă Ion Iliescu preferă Pepsi sau Coca Cola şi nici ce părere are despre moştenitorii săi politici. Spre deosebire de predecesorul său, a supravieţuit nevătămat şi fără mari stresuri în viaţă. Dacă are puţin noroc, poate mai prinde şi el nişte defilări.
 
Trăim atemporal. Amestecăm nerozia cu fudulia. Oameni needucaţi şi lipsiţi de scrupule scriu istoria, vorba lu’ doamna Carmen, care vede „modus operandi“ peste tot. Şi care crede că trădarea este a celor slabi. Are dreptate doamna ministru, suntem nişte trădători dacă stăm să ne lamentăm că nu s-a ieşit la vot. România e plină de oameni inteligenţi care preferă să se trădeze pe sine şi să uite prin ce au trecut ei şi părinţii lor. Dacă vom continua aşa, vom aduce noi decenii de omagiu neroziei. Vom aplauda şi vom cânta în cor ca nu cumva să ne taie ăştia cartelele. Nu există ruşine mai mare decât să te înclini în faţa prostiei evidente pentru o bucată de pâine aruncată din milă.
   
Nu-mi place cum se întoarce România în întuneric şi e un motiv suficient să nu accept nerozii.