S-a aflat, totuşi, şi nu pot să nu salut acest merituos fapt – un prilej pentru o întâlnire academică inspirată de împlinirea veacului de la naşterea unui mare cărturar, unui mare spirit contagios tânăr, necontenit tânăr şi atât de bogat înzestrat pentru a fi şi a rămâne în amintirea noastră un model al intelectualităţii româneşti, acela care prin lucrarea lui întreagă, justifică titlul de Academicianul: Alexandru Balaci.

Profesor universitar strălucit, italienist de mare autoritate, traducător şi monograf inspirat al lui Dante, cu vederi larg democratice, redactor şef şi director de publicaţii şi conducător al unor instituţii diriguitoare în spaţiul culturii, într-o vreme când era atât de greu şi de riscant să fii vertical şi solidar cu breasla, scriitor el însuşi, poet şi semnatar al unor importante studii şi eseuri privind literatura italiană şi europeană, mereu înainte mergător în acest spaţiu, Alexandru Balaci a fost şi primul care a deschis drumul cunoscutei reviste „Secolul XX”. Alexandru Balaci şi Mihnea Gheorghiu şi Valentin Lipatti au însufleţit încă din anii 50, când erau foarte tineri, virtuţile aristocraţiei culturale, construind punţi de integrare a culturii naţionale în spaţiul european şi nu numai.

Salut, repet, călduros, întâlnirea academică dedicată profesorului Alexandru Balaci sperând să nu rămână un episod singular şi fac şi eu în acest colţ de pagină o reverenţă în faţa numelui său din perspectiva celui care a avut marele noroc să fie unul dintre apropiaţii lui, încă din pomeniţii ani 50 ai veacului trecut, când debutant în gazetărie la radio m-am bucurat de „grădinăritul” său atunci redactor şef adjunct la Redacţia Culturală Radio şi astfel direct învăţător al meu.

Era şi a fost mereu un bărbat frumos şi pus la patru ace, îndrăgostit fermecător, un poet al iubirii şi nu întâmplător prima mare iubire a lui a fost, până la admirabila şi devotata lui soţie, Anca Balaci, actriţa Mimi Botta, cu care s-a şi căsătorit, o explozie de frumuseţe şi feminitate, de temperament tulburător, subjugant, arzător şi mistuitor şi cu ultima scânteie.

Mi-aduc aminte o plimbare cu Alexandru Balaci, acum numai conferenţiar universitar la Facultatea de Limbă şi Literatură Italiană, îndrăgostit şi căsătorit fulgerător cu celebra actriţă a Naţionalului şi el fericit ca şi când ar fi fost un rug aprins. Eram amândoi, cum spuneam, dansam, nu mergeam, în dreptul străzii atunci Popov, care ducea la Radio şi îl văd îmbătat de iubire şi mi-a rămas întipărită pentru totdeauna în minte imaginea lui de atunci, tânăr, elegant, în costum gri argintiu, cu cămaşa albă imaculată şi cravată bleumarin şi el, ca un sportiv care sărise cucerind aurul la cea mai mare înălţime la care putea visa cineva.

N-am mai văzut, măcar de două ori de atunci, un tânăr iradiind de fericirea îndrăgostitului fără drept de apel şi eram şi eu fericit de a fi fost luat drept martor al acestei fericiri.

Alexandru Balaci avea să fie mai târziu marele prieten şi devotat în prietenie al celebrilor scriitori Tudor Arghezi, Petru Dumitriu şi neapărat, Camil Petrescu. Prietenia cu ei şi devotamentul lui Alexandru Balaci pentru breasla scriitorilor şi artiştilor pe care o şi reprezenta au fost şi ele un model de generozitate şi de bucurie fraternă.

Dar eu mă voi mărgini aici şi acum să-l evoc preluând din Jurnalul unui personaj controversat, provocat de Vartan Arachelian, amintirea clipei când l-am cunoscut şi m-a cucerit, eu de abia venit de la Slătioara, predestinat, sunt convins, să-l întâlnesc chiar la începutul visului de a fi măcar gazetar.

Repet, „am avut norocul că la Radio, la redacţia culturală, era redactor şef adjunct Alexandru Balaci, conferenţiarul de la italiană şi el m-a luat sub aripa lui ocrotitoare şi de la el am învăţat să citesc mult şi organizat, pentru că eu citisem şi la Slătioara, dar ce-mi cădea în mână şi la întâmplare şi devoram cărţile odată cu găleţile de mere. Stăteam pe burtă sub un măr văratic, umpleam găleata cu mere şi până când terminam găleata cu mere terminam şi o carte. Balaci m-a pus să citesc şi m-a pus să citesc organizat. Era prieten cu Valentin Lipatti. Era prieten cu Mihnea Gheorghiu. Eu eram un fel de scutier al lor. Am crescut pe lângă ei. Ei erau, la rândul lor, ocrotiţi de Al. Rosetti, de „Cher ami”. La Casa universitarilor, unde eu mă ţineam după ei, eram şi în preajma lui „Cher ami” şi toţi au avut o mare şi foarte frumoasă influenţă asupra mea. Eram curios de toate ştirile şi eram astfel foarte proaspăt în informaţii pentru ei. Se bucurau pur şi simplu, rugându-mă să reproduc observaţii după lectură şi erau pesemne şi observaţiile foarte proaspete pentru ei şi, de ce nu, interesante. Le plăceam! Am stat lângă Balaci tot timpul până când Balaci a fost dat afară de la Radio. Mai târziu am să spun şi de ce. Atunci Alexandru Balaci s-a certat pentru mine cu directorul Naftuli David, într-o şedinţă care a rămas de pomină în Radio. David l-a acuzat că este un prost pedagog pentru mine, fiindcă eu eram absolut năzbâtios şi făceam tot felul de isprăvi la Radio, isprăvi de independenţă jurnalistică şi stăteam în redacţie de dimineaţa până seara şi aş fi şi dormit în Radio, dar sigur, o mai luam şi razna faţă de rigorile pedagogice ale lui David, care altfel mă preţuia, el însuşi fiind fiu de ţăran dintr-un sat din Moldova de nord. Şi într-o şedinţă, „tovarăşul David” l-a certat pe „tovarăşul Balaci” şi i-a spus că este un prost grădinar şi nu este ce trebuie pentru mine. Şi Balaci a scos din buzunarul hainei o fotografie a lui în care era surprins pe culmea unor munţi înalţi fiindcă era un iubitor al muntelui şi al călătoriilor în munţi şi...

Vartan Arachelian: - Da, împreună cu Rosetti.

D.S.: ... cu Rosetti, da! Şi Balaci era într-un hanorac alb şi se rezema de o balustradă şi se vedeau munţii în depărtări şi a scris pe fotografie „Lui Dinu Săraru, de la prietenul lui, dar prostul grădinar, Alexandru Balaci”! Şi David a văzut gestul şi mi-a cerut poza. Eu m-am ridicat şi i-am dus poza să vadă ce mi-a scris Balaci şi i s-a părut că e un afront al lui Balaci la adresa lui; dedicaţia ironiza faptul că David l-a certat din cauza mea. Până la urmă pe Balaci l-au dat afară de la Radio! Balaci aprobase atunci, în 1951, o cronică a filmului sovietic Căderea Berlinului, în care cronicarul spunea că rolul lui Stalin a fost interpretat magistral de marele actor .................. ca şi rolul lui Hitler interpretat magistral de marele actor ....................... S-a considerat că este o mare greşeală politică să-l pui pe Hitler lângă Stalin, Hitler fiind la fel de magistral interpretat! Aşa erau vremurile. Balaci a fost sancţionat pentru faptul că n-a observat această mare greşeală politică şi a fost dat afară şi s-a întors la Facultatea de Limbă şi Literatură Italiană.

Când a apărut monografia consacrată de Alexandru Balaci lui Dante, Balaci mi-a scris pe pagina de gardă aceeaşi dedicaţie: „Lui Dinu Săraru, de la prietenul lui, dar prostul grădinar, Alexandru Balaci”!