„În urma plângerii am efectuat cercetarea la faţa locului şi când am ajuns acolo ne-am îngrozit că am ajuns într-o capelă satanistă. (...) Este foarte posibil sa se extinda cercetarile pentru ca infracţiunea de pornografie infantilă a avut o amploare pe care nu am bănuit-o de la începutul cercetărilor”, a spus procurorul de caz.

„Satanismul nu e o infracţiune în sine. Numai că, aici, sub masca unui sex iniţiatic, acesta s-a transformat în pornografie infantilă. (...) Nu numai victima are nevoie de ajutor, ci şi suspectii din dosar au nevoie de consiliere. Asistenta şefului sectei are 15 ani şi patru luni”, a mai precizat procurorul de caz.

Acum vreo zece ani, îmi amintesc că existau nişte divizii ale DIICOT care se ocupau de combaterea satanismului. Înţeleg că satanismul nu e o infracţiune – dar, aşa cum arată procurorul de caz, satanismul se asociază mai întotdeauna cu consumul de droguri, cu batjocorirea şi violarea unor minori, cu pornografia infantilă. Vorbesc strict despre efectele vizibile – nu vorbesc despre cele invizibilie, psihologice sau sufleteşti, asupra celor care îl practică şi al victimelor acestora. Ce s-a întâmplat oare cu acele divizii, între timp? Mai există cineva care poate să înţeleagă şi să se ocupe, eficient, de combaterea acestui fenomen?

După cazurile din Caracal a ieşit la iveală o adevărată epidemie – pe de o parte, minore violate şi trafiate în diverse ţări ale UE de reţele de traficanţi de carne vie. Pe de altă parte, minore violate şi ucise de perverşi care fac „turism sexual” în România. Iar acum, această copilă care este batjocorită şi violată de acel grup de satanişti. Oare mai suntem în stare să apărăm ceea ce este mai pur, mai vulnerabil şi mai preţios? Oare mai putem, sau ne mai dorim în vreun fel să ne apărăm copiii şi copilele?