Asta după ce la recentul lor congres, lipsit de orice miză politică reală, pesediştii dornici să nege orice legătură cu comunismul, şi-au arogat, la sugestia patriarhului roşu Ion Iliescu, fără niciun fel de legitimitate istorică, statulul de urmaşi ai social-democraţilor autentici. Adică ai PSDR, partid înghiţit cu forţa şi împotriva voinţei liderului de atunci, Constantin Titel Petrescu, de Partidul comunist, partid în care, pe vremea  anexării cu forţa şi cu preţul anilor grei de închisoare a socialiştilor români, domnul Iliescu era o mlădiţă tânără, cu real potenţial de ascensiune, potenţial de altfel confirmat de întreaga lui carieră de până în 1989, ba chiar şi mult timp după aceea.

Asta după ce liberalii, ai căror lideri istorici au avut imens de suferit în închisorile comuniste, s-au însoţit vesel şi inconştient cu partidul securistului dovedit Dan Voiculescu şi i-au introdus ori reintrodus în Parlament pe colaboratorii dovediţi ai Securităţii asemenea lui Ioan Ghişe şi Sorin Roşca Stănescu. Acelaşi Roşca Stănescu care de oriunde poate, dar mai cu seamă de pe ecranele Antenei 3, denunţă, deloc întâmplător şi nicidecum dezinteresat, statutul de oficină a Serviciilor secrete al postului concurent, România tv.

Nu am ştiinţă ca marea anticomunistă şi etern ahtiată după funcţii Lucia Hossu-Longin să fi protestat faţă de atitudinea parlamentarilor liberali. Nemulţimită de răsplata minoră de membră în CA al TVR, răsplată primită pentru munca cu gura de la Antene, doamna Hossu îşi doreşte, din câte se pare, postul de preşedinte al I.I.C.M.E.R. şi cere aşadar conducerii liberale demiterea lui Andrei Muraru din fruntea acestuia.

Se prea poate ca useliştii să fi socotit că au bifat deja problema anticomunistă odată ce în luna ianuarie, omul lor, dl. Andrei Marga, a organizat o şedinţă frumoasă, aşa, ca pe vremuri, în care a fost condamnat, cu un cost minim, comunismul.

Iată, însă, că după ce a încheiat, în opinia sa, conturile şi deconturile cu comunismul, preşedintele ICR, dl. Andrei Marga, merge mai departe, ba chiar se afundă copleşitor în istorie şi ajunge la origini, în vremea dacilor şi romanilor, acolo unde se simţeau foarte bine odinioară comuniştii români, în frunte cu secretarul general Nicolae Ceauşescu. Dl. Marga vrea să organizeze tot felul de acţiuni, expoziţii şi simpozioane care să urmărească Aventura istorică a aurului dacic.

Însă, pentru a nu fi acuzat de dacomanie şi tracomanie, echidistant şi echilibrat din fire, aşa după cum îl ştim, dl. Marga e preocupat şi de romani. Cum ştie că nu e nemuritor, deşi nu e exclus ca după ce şi-a echivalat funcţia cu aceea de ministru, următoarea pohtă a cărturarului ardelean  să fie cucerirea redutelor Academiei Române, fiindcă realizează că nu are cum să prindă aniversarea rotundă a celor 2000 de ani, preşedintele ICR a înscris în planul de acţiuni al instituţiei pe care o conduce tot felul de acţiuni menite să aniverseze 1900 de ani de latinitate. O latinitate consfinţită de ridicarea Columnei lui Traian.

Şi uite aşa, dl. Marga reactivează spiritul aniversativ atât de drag comuniştilor români, spirit pe care nu mă îndoiesc că l-a apreciat şi elogiat în calitatea lui trecută de preşedinte al Centrului Universitar Cluj al UASCR. Acelaşi spirit denunţat de Vlad Georgescu în cartea Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români, carte scrisă în 1986 şi apărută pentru întâia oară la München în 1981, editată şi la Bucureşti în 1991 la Humanitas.

Spiritul aniversativ al d-lui Marga reaminteşte teribil de decizia din 1975 a Comitetului Central al PCR de a sărbători în 1980, exact în anul Congresului de ştiinţe istorice de la Bucureşti, 2050 de la înscăunarea lui Burebista.

Sunt tare curios cine vor fi noii istorici de curte ce vor profita de şansa unei excursii la Paris, Londra sau Madrid, acolo unde, potrivit planurilor lui Andrei Marga, se va organiza grosul manifestărilor aniversative şi cine vor fi istoricii care vor protesta faţă de ruşinoasa decizie a Parlamentului de la Bucureşti.

Până azi, puţine glasuri ale societăţii civile din România au socotit că e cazul să protesteze. Din păcate.