Cei peste 100.000 de participanţi din diaspora şi din ţară au fost gazaţi şi bătuţi cu brutalitate de către jandarmi, iar consecinţele pe termen lung ale acestor acţiuni reprobabile din partea unei instituţii a statului român nu sunt pe deplin cunoscute. 

Intervenţia în forţă a jandarmilor cu gaze iritante, tunuri de apă, proiectile şi bastoane împotriva manifestanţilor paşnici – între care o mulţime de femei, copii şi vârstnici – este de natură să-i facă pe oameni să vadă adevărata faţă a actualilor guvernanţi şi de ce sunt în stare.

Faptul că manifestaţiile s-au desfăşurat paşnic şi fără incidente de sâmbătă încolo reîntăreşte ipoteza că ceea s-a întâmplat pe 10 august a fost o diversiune orchestrată de PSD. După o săptămână însă, nu avem încă un vinovat şi o responsabilitate politică asumată pentru incidentele de vinerea trecută. Pentru un stat membru al Uniunii Europene, acest fapt este inacceptabil.

Pe de altă parte, protestul de pe 10 august a crescut miza şi a arătat publicului larg că nu e de glumă cu PSDragnea – dacă mai avea cineva vreo îndoială. Este clar că Liviu Dragnea şi acoliţii săi sunt dispuşi să meargă până la capăt – inclusiv până la represiune violentă caracteristică regimurilor autoritare – pentru a-şi pune în aplicare planul de suprimare a opoziţiei, de capturare a statului şi de subjugare a justiţiei pentru a-şi salva propria piele.

Ce s-a urmărit până la urmă? Delegitimarea protestelor, denigrarea diasporei şi intimidarea prin frică a manifestanţilor pentru a împiedica viitoare proteste. Însă efectul generat este tocmai opus celui scontat de PSDragnea. 

Această tentativă de subminare a protestelor nu face decât să îi motiveze şi mai mult pe cetăţeni. Indignarea, frustrarea şi chiar furia împotriva unui duşman comun îi uneşte – în loc să-i dezbine sau să-i sperie pe manifestanţi, aşa cum a încercat PSD. 

După 6 zile de proteste, cetăţenii români au arătat că nu se lasă batjocoriţi de propriul guvern şi de cei care ar trebui să le reprezinte interesele. În ciuda potenţialelor riscuri, oamenii au continuat să iasă în Piaţa Victoriei în fiecare seară. Participarea în număr impresionant şi rămânerea în piaţă sub egida rezist conferă, după părerea mea, un motiv de optimism.

Din acest punct de vedere – în ciuda ororilor şi a violenţei – momentul 10 august marchează o victorie importantă pentru implicarea civică şi democratică a românilor, care nu s-au lăsat intimidaţi. Protestul de pe 10 august poate fi astfel considerat un catalizator al spiritului civic românesc şi un imbold pentru acţiune din partea opoziţiei politice şi a societăţii civile.

Imagini pentru protest 10 august

Catalizator al implicării civice şi politice

După o perioadă de aparentă letargie în perioada de după manifestaţiile masive din iarnă, acest protest – unic în Europa prin reunirea diasporei din întreaga lume – poate genera, mai departe, noi mişcări de stradă semnificative împotriva guvernului şi a coaliţiei PSD-ALDE. 

De altfel, ca participant la proteste încă din 2013 – atât în ţară, cât şi în diaspora – observ o tendinţă de maturizare şi consolidare a civismului românilor, ceea ce îmi dă motive de speranţă că vom reuşi să ieşim din fundătura în care ne-a aruncat actuala coaliţie de guvernare. 

Pentru că, în ultima instanţă, forţa unei democraţii este dată de cetăţenii săi. Atunci când instituţiile statului eşuează sau acţionează deliberat împotriva propriilor cetăţeni, aceştia sunt cei care mai pot salva democraţia şi statul de drept. 

Acest fapt este evidenţiat şi într-un studiu privind regimurile democratice la nivel global, realizat de reputatul Institut Internaţional pentru Democraţie şi Asistentă Electorală. Printr-o analiză atât cantitativă, cât şi calitativă a componentelor unei democraţii (guvern reprezentativ, administraţie publică imparţială, respectarea drepturilor fundamentale şi controlul asupra guvernării) – studiul demonstrează că apărătorii din urmă ai democraţiei sunt cetăţenii, atunci când celelalte mecanisme instituţionale eşuează.

Prin monitorizarea guvernanţilor, petiţii şi mişcări de protest, cetăţenii şi societatea civilă contribuie semnificativ la rezilienţa sistemului democratic, consolidând totodată componenta sa participativă. În acest sens, protestele sunt legitime şi arată forţa demos-ului suveran. 

În cazul României, ceea ce a făcut PSD de la preluarea puterii reprezintă o degradare nemaiîntâlnită a instituţiilor statului, care par să fi declarat război propriilor cetăţeni. Chiar dacă PSD a câştigat alegerile, aceasta nu le dă dreptul să guverneze abuziv, scoţând România de pe traseul său euroatlantic şi călcându-şi în picioare cetăţenii.

Victoria electorală a PSD atât de trâmbiţată (de peste 3 milioane de voturi) reprezintă de fapt circa 15% din totalul populaţiei României. Diaspora întreagă reuneşte mai mult de atât (20% din totalul populaţiei, în condiţiile în care aproape 4 milioane de români trăiesc în străinătate).

Aşa cum bine subliniază Vlad Voiculescu într-o postare, politica este un joc al numerelor. Dacă se va strânge o masă critică a cetăţenilor împotriva PSD, acesta nu va mai reuşi o nouă victorie la alegerile următoare.

Iar atunci când valorile în care cred, modul de viaţă şi chiar viitorul lor şi al copiilor lor le sunt ameninţate – precum s-a întâmplat pe parcursul guvernării PSD-ALDE – cetăţenii sunt mult mai motivaţi să se mobilizeze.

Este astfel de aşteptat ca participarea electorală să fie semnificativ mai ridicată – atât la alegerile prezidenţiale din 2019, cât şi la cele locale şi parlamentare din 2020 (aşa cum arată Valentin Naumescu în articolul său).

Unitate a opoziţiei şi societăţii civile

Este însă nevoie de unitate, atât în rândul societăţii civile şi al diasporei, cât şi al opoziţiei. În ceea ce priveşte partidele politice, acestea trebuie să înveţe o lecţie importantă: fragmentarea şi înfruntarea orgoliilor personale nu ajută pe nimeni, cu atât mai puţin pe cetăţenii acestei ţări. Aşa cum bine a subliniat preşedintele Klaus Iohannis, este necesară coalizarea forţelor de opoziţie – o coaliţie de acţiune în contextul electoral din 2019 şi 2020, pentru a oferi votanţilor o alternativă solidă. 

Totodată, încurajarea implicării politice a tinerilor este crucială pentru reforma şi reînnoirea clasei politice existente. În acest sens, voluntariatul, implicarea civică şi protestele sunt un exerciţiu democratic esenţial care contribuie la crearea de capital social. Dincolo de acestea însă, pasul următor constă în convingerea, mobilizarea şi atragerea de noi membri de către partidele şi platformele politice.

Foarte utilă ar fi şi crearea unei mişcări de colaborare între partidele de opoziţie şi societatea civilă. Un bun exemplu în acest sens este iniţiativa “Oameni Noi” de reformă a legislaţiei electorale, care reuneşte 4 partide politice şi 24 de organizaţii civice. Această iniţiativă îşi propune schimbarea atât de necesară a legilor electorale, cu scopul îmbunătăţirii reprezentării politice a cetăţenilor români.

Imagini pentru diaspora

Forţa diasporei

În ceea ce priveşte diaspora, sunt aproape 4 milioane de români plecaţi în străinătate pentru o viaţă mai bună – adică mai bine de 20% din populaţia ţării. În aceste condiţii, România are cea mai accelerată creştere a numărului de emigranţi într-un stat care nu s-a confruntat cu o situaţie de conflict. Este un fenomen care va rămâne în istorie prin amploarea sa. 

Însă o dată plecaţi peste hotare, românii ţin legătura cu ţara, în special cu familia. Mai mult, aceştia transferă bani în ţară (71% din emigranţi). Diaspora romanească este astfel cel mai important investitor al României, cu o contribuţie de circa 2 miliarde de euro în 2017.    

Aşadar, diaspora trebuie să fie conştientă de forţa sa, mai ales atunci când românii din străinătate dau dovadă de unitate – ca în cazul alegerilor prezidenţiale din 2014 sau al protestului de pe 10 august.

Dincolo de faptul că ceea ce s-a întâmplat pe 10 august este impardonabil şi vinovaţii trebuie să plătească, mitingul diasporei a adus împreună românii de pe toate continentele, de toate vârstele şi din toate categoriile sociale. Aceştia au dorit să se alăture fraţilor lor din ţară pentru a protesta împotriva abuzurilor guvernanţilor şi a arăta că România nu este lăsată în voia sorţii la cheremul unui grup de prădători. 

Deşi plecaţi, mesajul lor este că îşi iubesc ţara şi că le pasă de ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei se gândesc să se întoarcă la un moment dat acasă (57% din români). 

Conştient de importanţa diasporei, PSD continuă să susţină măsuri menite să diminueze influenţa şi să amputeze drepturile românilor din străinătate: restricţionarea dreptului la vot, reprezentativitatea mai redusă a parlamentarilor pentru diaspora sau îngreunarea transferurilor din străinătate. 

Ceea ce îi deranjează cel mai mult pe guvernanţi în cazul românilor plecaţi este că aceştia nu pot fi controlaţi cu plocoane electorale, promisiuni goale şi sinecuri. Mai important, prin traiul şi experienţa acumulată în ţări mai dezvoltate, diaspora acţionează ca vector de schimbare a mentalităţii românilor.  

Însă, după cum s-a văzut de fiecare dată, aceste încercări de denigrare şi demonizare a românilor din străinătate – pe care PSD i-a etichetat drept “hoţi, cerşetori şi curve” – s-au întors mereu împotriva lor (în 2009, 2014 şi – cel mai probabil – şi în 2018).  

Este însă nevoie de o colaborare mai  strânsă şi de crearea unor mecanisme (inclusiv electronice) care să permită cetăţenilor români din diaspora să se implice nu doar punctual, ci în mod constant în viaţa civică şi politică a României. 

Ca membră a diasporei – deşi sunt plecată de mai bine de 8 ani din ţară, mai întâi în Belgia şi apoi în Marea Britanie – eu personal voi continua să mă implic în activităţi civice şi proiecte care au ca obiectiv dezvoltarea sustenabilă a României. De asemenea, pe termen mediu şi lung, intenţionez sa mă întorc în ţară. Pentru că oricât de multe beneficii ar avea traiul în străinătate, doar România rămâne acasă.

Viitorul generaţiei noastre şi al copiilor noştri va depinde de ceea ce vom face  –  împreună – pentru a împiedica abuzurile unei guvernări care urmăreşte distrugerea sistematică a justiţiei, a economiei şi a statului de drept în beneficiu propriu. Iar lipsa de acţiune este uneori la fel de gravă ca răul în sine.

Acest articol reprezintă opinia personală a autorului şi nu reflectă un punct de vedere instituţional.