Ministrul Muncii confirmă creşterea pensiilor, din septembrie. Vor fi majorate inclusiv pensiile sociale

Ministrul Muncii confirmă creşterea pensiilor, din septembrie. Vor fi majorate inclusiv pensiile sociale

Violeta Alexandru spune că procentul cu care vor fi majorate pensiile va fi făcut public după analiza încasărilor la bugetul statului.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmă că va exista o creştere a pensiilor, dar aceasta depinde de încasările la buget, în această perioadă grea din cauza pandemiei de coronavirus. ”Nu este nimeni în această echipă guvernamentală care, din răutate, din rea-voinţă, să nu fie de acord cu cerinţele pensionarilor”, a afirmat ministrul Muncii.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Acest Guvern este responsabil, va fi o creştere a pensiilor, este un guvern responsabil care va anunţa o eventuală modificare a procentului de 40% cunoscut, în baza analizelor încasărilor la buget. Nu este nimeni care să nu vrea (...) să nu avem înţelegere, însă, în mod evident, dincolo de orice populism suntem responsabili şi vom comunica datele în baza încasărilor de la buget, după o perioadă extrem de dificilă”, a afirmat, marţi seară, la TVR, ministrul Violeta Alexandru.
 
Aceasta a afirmat că ”nu este nimeni în această echipă guvernamentală care, din răutate, din rea voinţă, să nu fie de acord cu cerinţele pensionarilor”.
 
”Nu avem cum. Este evident că este necesară o suplimentare, în baza unei munci pe care au făcut-o, desigur, dar acest lucru trebuie să aibă susţinerea bugetului. Venim după o perioadă de pandemie, o perioadă în care economia a fost greu lovită”, a mai afirmat ministrul Muncii.
 
Violeta Alexandru a precizat că vor fi mărite şi pensiile sociale, cele mai mici pensii la momentul actual, în valoare de 704 RON, însă nici aici nu a fost evidenţiat clar procentul cu care va fi produsă majorarea.
 
Violeta Alexandru a reiterat ideea că procentul va fi stabilit după ce Ministerul de Finanţe va centraliza datele referitoare la încasările la buget.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: