Caz fără precedent. Un copil care riscă să-şi piardă un ochi ar putea fi operat la Spitalul de Oftalmologie din Capitală, fără acordul părinţilor

Caz fără precedent. Un copil care riscă să-şi piardă un ochi ar putea fi operat la Spitalul de Oftalmologie din Capitală, fără acordul părinţilor

Profesorul Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti. FOTO Eduard Enea

Un copil de şapte ani care şi-ar putea pierde un ochi ar putea fi operat de medicii de la Spitalul de Oftalmologie din Capitală fără acodul părinţilor. Băiatul s-a înţepat cu o sârmă, iar medicii au decis să îl opereze deşi mama copilului, plecată la muncă în străinătate, a cerut ca fiul ei să nu fie supus vreunei intervenţii. Tatăl băiatului este încarcerat pentru crimă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este un caz fără precedent. Copilul acesta s-a înţepat în ochi cu o sârmă, duminică, este în pericol să-şi piardă ochiul, în schimb mama lui, plecată la muncă în străinătate, sună continuu, cerând să nu fie operat. Cu toate acestea, medicii ignoră refuzul mamei şi vor opera copilul, în speranţa că îi vor mai putea salva ochiul”, a declarat Monica Pop, managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftamologice.

Potrivit acesteia, băiatul a fost adus la spital de o rudă, întrucât tatăl copilului este condamnat şi încarcerat pentru crimă. Băiatul nu are acte de identitate, motiv pentru care întreaga intervenţie va fi suportată de Spitalul Clinic de Urgenţe Oftamologice, aceasta neputând fi decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, întrucât copilul nu are CNP.

Managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice atrage atenţia asupra faptului că în ultima săptămână au ajuns la spital trei copii cu răni la ochi.

„Este al treilea caz în care copiii ajung la spital cu răni la ochi, din joacă, unul înţepându-se cu un compas, iar altul cu pixul. Ar fi bine ca părinţii să-i atenţioneze asupra riscului la care se expun atunci când folosesc obiecte ascuţite şi mai ales când se joacă cu acestea”, a mai spus Monica Pop.

FOTO Eduard Enea

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO
Eduard Enea
  • FOTO
Eduard Enea
  • FOTO
Eduard Enea
  • FOTO
Eduard Enea
  • FOTO
Eduard Enea
  • FOTO
Eduard Enea
  • FOTO
Eduard Enea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: