Mărturiile unui psiholog care consiliază voluntar pacienţii cu COVID-19: Se simt îngrijoraţi, simt că pierd controlul, se panichează
0
Camelia Ciorîcă este psiholog. A terminat anul trecut Facultatea de Psihologie şi pentru că în pandemie nu a putut face foarte multă practică s-a gândit să facă voluntariat şi să vină în sprijinul pacienţilor cu COVID-19. Nu a mers într-un spital mare, ci la unul mai mic, de provincie, unde însă nevoile pacienţilor sunt la fel de mari.
Până acum a reuşit să consilieze telefonic în jur de 100 de pacienţi internaţi la Spitalul orăşenesc din Găeşti. Specialistul spune că mulţi dintre cei cu care a reuşit să discute până acum sunt îngrijoraţi, speriaţi, că se simt singuri fără familia lor alături, dar că au un ajutor de nădejde în cadrele medicale şi asistenţii din unitatea sanitară care le sunt alături permanent.
Camelia Ciorîcă: "Am luat legătura cu managerul spitalului şi i-am spus că aş dori să ajut comunitatea"
"Nu am putut să fac foarte multă practică să pot să profesez ulterior, ai nevoie de multă practică, de multă experienţă, şi atunci m-am gândit că ar fi extraordinar să fac voluntariat. Prin nişte cunoştinţe am ajuns să vorbesc cu managerul spitalului şi i-am spus că aş dori să ajut comunitatea, să ofer o parte din timpul şi din priceperea mea pe ceva folositor, să pot ajuta oamenii, mai ales într-o situaţie de pandemie.
"Cel mai greu este atunci când trebuie să treacă prin travaliul de doliu"
Ajut telefonic, nu merg la spital, încerc să înţeleg oamenii, pacienţii îmi transmit temerile lor, îndoielile legate de viitor, grijile pe care şi le fac faţă de familie, se simt însinguraţi din cauza restricţiilor, cel mai greu este atunci când trebuie să treacă prin travaliul de doliu. Am avut şi astfel de situaţii şi am vorbit cu aparţinătorii şi atunci este..., oamenii nu sunt foarte deschişi la ideea de a vorbi cu un psiholog,din păcate.
"Asistentele sunt ca nişte roboţi cu inimi foarte mari"
Încep încet încet să se deschidă, îmi vorbesc despre condiţiile din spital, că sunt trataţi foarte bine, că asistentele sunt ca nişte roboţi cu inimi foarte mari, ceea ce m-a emoţionat foarte tare, au spus că au mai fost internaţi în alte spitale şi în trecut şi niciodată nu au fost trataţi aşa de bine, asta îi ajută să depăşească mai uşor perioada aceasta de convalescenţă care nu este uşoară deloc.
Cei mai mulţi pacienţi cu care am vorbit au fost în vârstă şi erau foarte blânzi, foarte calzi, ca nişte copii neajutoraţi. Asta m-a impresionat foarte tare, şi când îmi spuneau cât de bine se simt, cât ajutor li se oferă şi noaptea, asta m-a impresionat foarte tare. Să ştiu că cineva are grijă de ei când aparţinătorii nu pot fi cu ei, în pandemie, m-a impresionat foarte tare. Căldura asistentelor şi comunitatea care s-a creat acolo mi se pare un lucru extraordinar", a explicat psihologul.
Cele mai mari temeri ale pacienţilor sunt legate de incertitudinea evoluţiei bolii, de gândul de a fi internaţi în spital, departe de familia lor. Psihologul spune că mulţi pacienţi în vârstă nu au stat niciodată de vorbă cu un astfel de specialist şi că le este mai greu să se deschidă.
"Se simt îngrijoraţi, simt că pierd controlul, se panichează că nu ştiu ce îi aşteaptă mai departe, sunt speriaţi, majoritatea sunt speriaţi, însinguraţi, îşi fac griji, îmi transmit temerile lor, îndoielile legate de viitor, grijile pe care şi le fac faţă de familie, că nu sunt aproape de ei, cum se descurcă, cum se descurcă ei acolo departe de familie.
Ţinând cont că terapia nu are loc într-un mediu mai cald, în intimitate, nu ne vedem faţă în faţă, contează foarte mult. Nu se pot deschide în totalitate aşa cum ar fi într-un cabinet.
Este diferit şi pentru mine dar sunt convinsă că şi pentru pacienţi. Este greu pentru ei, eu încerc să caut abordarea potrivită dar nefiind obişnuiţi, mulţi dintre ei ajung la 60, 70 de ani, alţii 80 şi nu au interacţionat niciodată cu un psiholog şi atunci sunt puţin depăşiţi de situaţie, nici nu ştiu ce să zică, sunt uşor speriaţi, mai este şi pandemia, şi virusul, vă daţi seama.
"Încerc să mă port omeneşte, ca şi cum aş fi nepoata dânşilor, fiica dânşilor"
”Încerc să mă port omeneşte, ca şi cum aş fi nepoata dânşilor, cum aş fi fiica dânşilor, încerc să fiu cât de caldă pot, să-i întreb lucruri omeneşti, normale, nu intru în intimitatea dânşilor, îi întreb dacă le este bine, cum se simt, dacă au nevoie de ceva, dacă simt nevoia să-mi spună ceva, au pe suflet vreo greutate, îi apasă ceva în momentul respectiv, unii sunt mai reţinuţi alţii reuşesc să se deschidă mai uşor.
În medie, am stat de vorbă cu 100 de pacienţi în două zile. Nu am stat ca într-o şedinţă de terapie de 50 de minute, telefonic este diferit.
Mi-ar plăcea foarte mult să vorbesc şi cu medicii, întâi de toate îmi doresc să pot să vorbesc cu toţi pacienţii, să ajut cât de mult posibil, să revin să vorbesc cu cei cu care am vorbit prima oară, să-i întreb cum se simt, contează pentru mine foarte mult şi feed-back-ul lor, să văd că i-am ajutat cumva. Mi-ar plăcea pe viitor să discut şi cu medicii, cu doamnele asistente", a spus psihologul Camelia Ciorîcă.
Dorinţa de a le oferi copiilor săi educaţie de calitate, motorul care a determinat-o să devină psiholog
"Am doi copii şi mi-am dorit foarte mult să îi educ frumos, să fiu o mamă bună, să pot să le ofer tot ce e mai bun şi simţeam că nu am pregătirea necesară, simţeam că nu am cuvintele potrivite pentru o educaţie bună, îmi doresc pentru ei ceva mai mult decât am avut eu, ca orice părinte, şi am decis să fac facultatea. Mi s-a potrivit foarte bine comunicarea cu oamenii, mi s-a părut cea mai bună alegere", a explicat psihologul.
Dr. Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului din Găeşti, spune că spitalul nu are un psiholog anjagat permanent pentru că legea nu îi permite acest lucru, deşi este nevoie acută de astfel de specialişti, mai ales acum în pandemie. Pacienţii au primit foarte bine ajutorul psihologului voluntar, spune Dr. Beluşică. Medicul explică şi faptul că spitalul nu are secţie de ATI COVID pentru că acolo există un singur medic de ATI iar astfel nu poate exista linie de gardă. În schimb, la unitatea sanitară sunt trataţi pe secţii pacienţi cu COVID-19, iar în cazul în care sunt mai mulţi pacienţi decât locuri,se scot saltele şi se pun pe jos astfel încât toţi să poată primi îngrijire.
"Spitalul acesta, conform legii, nu are dreptul să angajeze psiholog, şi atunci, ca să fac chestia asta, nu pot decât să lucrez cu voluntari, nu am cum altfel, psiholog poţi să angajezi numai la spitalele mari. Nici brancardier nu am voie să plătesc, ca şi cum aici nu ar fi bolnavi care se întâmplă să cadă şi nu are cine să-i ridice de pe jos.
Au ajuns să mă sune şi să mă roage, "Pe mine nu m-a sunat doamna psiholog, pe mine când mă sună", şi le spun, ””veţi răbdare că o să vă sune, dar nu poate să vă sune pe toţi odată, este şi ea una singură”. Era absolută nevoie, orice bolnav care se află în spital, gândiţi-vă că sunt oameni care au 60, 70 de ani care sunt pentru prima dată în spital, nici nu ştiu cum arată un spital pe dinăuntru. Şi el vine cu o boală cum este COVIDUL, despre care la televizor se spune că nu ştiu cât la sută mor, normal că el se sperie, sunt foarte mulţi oameni care vin la internare cu COVID şi care nu rămân în spital, ne spun că au auzit că mor toţi. Nu este aşa, tratăm, facem tot ce se poate să-i ajutăm.
Ei trebuie să primească ajutor şi din acest punct de vedere, (n.red psihologic) şi bolnavii dintr-un spital mare, dar şi cei dintr-un spital orăşenesc, pentru că toţi sunt oameni şi toţi au nevoie de ajutor într-un fel sau altul.
Spitalul orăşenesc Găeşti nu are secţie ATI pentru COVID, are numai pentru bolnavii care se operează, deoarece nu avem linie de gardă, de ATI. Noi nu putem să lăsăm un bolnav intubat în ATI şi medicul pe care îl avem să plece acasă. Avem un singur medic de ATI şi avem pacienţi COVID pe saloane. De dimineaţă, erau 87 de pacienţi. În momentul în care nu avem locuri, scoatem saltele şi le punem pe jos, nu a rămas niciun pacient pe afară", a relatat Dr. Laurenţiu Beluşică.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
