Şi aflu că, după 25 de ani de la căderea comunismului, scumpii noştri intelectuali tot luptă cu regimul apus, mort de ceva timp, şi caută comunişti şi comunism spre demascare cam tot aşa cum vechii comunişti căutau legionari prin anii ’70. Nimic din problemele actuale nu-i interesează, nu-i frămîntă. Sărăcie? Inegalitate? Precaritate? Solidaritate? Pierderea drepturilor sociale şi economice? Lipsa locurilor de muncă? Nu există aşa ceva, sînt baliverne inventate de nişte tineri „periculoşi“. Unde or fi trăind oamenii aceştea?

E foarte trist să vii azi în România devastată de capitalismul real cu soluţia „Jos comnunismul“ şi să aduci osanale puterii hegemonice actuale.(Despre proprietate nu ne întrebaţi, că apartamentele rămase „de la comunişti“ ni le-au luat băncile...). Unde s-o fi pierdut spiritul critic? Critica oare nu ar trebui să se ocupă de Puterea reală actuală şi nu de una demult apusă? Înţeleg că domniile lor se simt mai bine „în trecut“, „în comunism“ şi tot încălzesc aceaşi ciorbă, dar pe noi, cei ce trăim în lumea actuală cu problemele ei, chiar ne dor şi ne frămîntă cu totul alte teme, nu spectrele trecutului. Temele noastre? Domniile voastre le găsiţi sintetizate mai jos în manifestul MÎNA DE LUCRU la care subscriu integral. Dar dumnealor au dreptate cînd zic că unii tineri au devenit radicali. Au devenit. Realitatea nu le permite să fie altfel. Mai rău. Aceşti tineri încep să devină de stînga. Aşa e, mai ales cînd realitatea social-economică e radical de stînga. Cînd aceşti tineri strigă că nu mai vor doar drepturi politice, ci şi drepturi sociale şi economice, te trec fiorii. Generaţia asta nu-şi permite luxul să „reziste prin cultură“, pentru că Puterea actuală nu numai că nu le mai plăteşte factura, dar nu le oferă nici măcar un job banal. Cinic. Iar textele lor sună aproape la fel de radical ca şi „Declaraţia universală a drepturilor omului”. Iată temele şi problemele care ne frămîntă şi care trebuie discutate urgent. Lista e deschisă....

MÎNA DE LUCRU – manifest (sursa)

Ce-i de făcut şi pentru ce trebuie luptat?

Economie

  1. Stoparea privatizării serviciilor publice de bază (transport urban şi interurban, poştă, infrastructură medicală). Servicii publice funcţionale şi accesibile tuturor!

  2. Reabilitarea şi refinanţarea educaţiei şi serviciilor medicale publice. Aceste domenii trebuie să fie gratuite, eficiente şi să funcţioneze în afara logicii profitului.

  3. Trecerea sub controlul statului a resurselor naturale, a energiei şi distribuţiei de energie şi exploatarea lor raţională. Interzicerea prin lege a oricăror intervenţii ce aduc daune grave oamenilor şi mediului, cum e exploatarea aurului cu cianuri sau a gazelor de şist.

  4. Impozitarea veniturilor după principiul solidarităţii şi justiţiei sociale. Creşterea impozitelor asupra profiturilor şi asupra marilor averi; întărirea colectării impozitelor prin criminalizarea marii evaziuni fiscale. Anularea tuturor scutirilor de taxe şi facilităţilor fiscale oferite companiilor private.

  5. Controlul social asupra politicii bancare, abolirea aşa-zisei „autonomii” a Băncii Naţionale – care, în realitate, consfinţeşte sustragerea ei de sub controlul popular şi transformarea sa într-o simplă cutie de transmisie a imperativelor capitalului financiar. Înfiinţarea unei bănci publice de investiţii.

  6. Eliminarea pensiilor private obligatorii. Eliminarea parteneriatelor financiare dintre sectorul public şi cel privat. Limitarea veniturilor obţinute prin finanţare şi salarizare de la buget. Toate contractele cu statul trebuie desecretizate urgent şi integral.

Societate

  1. Protecţia salariaţilor: Anularea noului cod al muncii, asumat nedemocratic în 2011, care nu a dat rezultatele promise, şi promulgarea unui nou cod care să transfere puterea către angajaţi şi să le apere interesele.

  2. Drepturi sociale: creşterea salariului minim, a cuantumului şi perioadei de indemnizaţie de şomaj, a pensiilor, a alocaţiilor, a ajutoarelor sociale.

  3. Lansarea unui program naţional de construcţie de locuinţe, care să elimine speculaţiile imobiliare, nu să le finanţeze de la buget.

Politică

  1. Revocarea imediată a reprezentanţilor politici care îşi încalcă sau schimbă programul după care au fost aleşi. Coborârea pragului de intrare în parlament, relaxarea condiţiilor de înregistrare a unui partid politic şi renunţarea la votul uninominal.

  2. Controlul statului asupra autorităţilor locale, a căror putere tinde să fie tot mai mult o ameninţare la adresa instituţiilor statului şi o sursă de spoliere şi subminare a economiei naţionale. Combaterea descentralizării ca refeudalizare a ţării.

  3. Formularea unei legislaţii clare în ce priveşte separaţia deplină a statului de Biserică. Abolirea privilegiilor pe care statul le oferă Bisericii, taxarea averilor si veniturilor bisericesti.

  4. Opoziţie faţă de hegemonia neoliberală în interiorul UE si faţă de inegalitatea dintre statele membre, impunerea controlului politic asupra BCE si denunţarea caracterului de clasă al mecanismelor europene.

  5. Retragerea armatei române din misiunile de imperialism umanitar din Afganistan şi Irak.

Salariaţii – bugetari, angajaţii în mediul privat, lucrătorii cu contracte determinate sau pe drepturi de autor, cu sau fără forme legale –, cei care fac ca societatea să funcţioneze, pot face ceva împreună numai dacă sunt solidari. Este nevoie de solidaritate nu doar între salariaţi, ci între salariaţi, precari, şomeri: cu toţii jucăm în angrenajul capitalului şi ocupăm rolurile şi destinele pe care ni le alocă orbeşte. Nu ne desparte nici o condiţie culturală, civilizaţională sau morală; nu ne separă decât capitalul.