Toate forţele religios-politice ale ţării au intrat în cursa pentru lumina sfântă de la Ierusalim. Avioane, kerosen, delegaţii la cel mai înalt nivel, recipiente de comandă, propagandă. Laudă de sine, trufie, bogăţie, fast. Adică toate atributele comerciale ale sărbătorii trecute. Un triumf al comerţului cu amănuntul şi cu ridicata. Nu cred că mai e nevoie să spun că un astfel de gest (aducerea cu avionul a luminii cu adevărat sfinte şi acreditate) neagă nu numai secole de tradiţie, dar şi litera şi spiritul Scripturilor. Pentru că, adusă cu atâta cheltuială de la Ierusalim, luminiţa de la capătul tunelului PR nu a fost rezervată neciopliţilor, sărăcanilor, pulimii. Ea e doar pentru cunoscători, pentru privilegiaţi. Pentru staff. Pentru reprezentanţii poporului. Ce ironie! Ce manea cu iz religios! Ce discriminare! Ce lipsă – cronică – de credinţă! Mi-ar fi de ajuns să citez: Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18: 20) Aşadar, dacă, de secole, lumina care se aprinde e cea necesară şi suficientă pentru a da enoriaşilor sentimentul comuniunii şi împărtăşirii unei credinţe, introducerea unui nou protocol păgubos şi trufaş e de natură să atunce în derizoriu 99% din populaţie. Pentru ei, lumina second hand e de-ajuns. Îndeajuns de râs. Asta-mi aduce aminte de o perioadă de dinainte de '89, când curţile unor mănăstiri din preajma Capitalei erau ocupate de toată protipendada securistă, care nu mai permitea pulimii accesul. Îmi şi imaginez felul arogant, dispreţuitor în care tovarăşii se recunoşteau, zâmbind pe sub mustaţă, împăcând capra cu varza.

Prin urmare, nu e de mirare că multe organizaţii civice au denunţat această mascaradă made in Romania. De aici până la urecherea guvernanţilor ipocriţi nu a fost decât un pas. Citez: „Ce-i circul ăsta cu lumina sfântă de la Ierusalim? E contribuţia BOR la campania electorală?“ Corect. Foarte corect. Ceea ce, însă, nu se înghesuie mulţi să spună sau să-şi amintească e faptul că întrecerea socialistă cu lumina de la Ierusalim a fost declanşată acum câţiva ani de Gheorghe Flutur. Pe vremea aia, numai câteva reviste, căzute în dizgraţie, au îndrăznit să acuze. ONG-urile de care vorbesc, demne reprezentante ale societăţii civile, au tăcut ca mortu-n păpuşoi. Poate mai ţineţi minte gâlceava BOR-ului cu Flutur şi goana aia nebună, care pe care. E la fel de ipocrit să te dai, azi de ceasul morţii, în loc să te fi împotrivit atunci, când prietenii tăi erau la guvernare. Proştii „noştri“ nu-s defel mai buni decât proştii „lor“. Iată cum politizarea dementă, care a învrăjbit România, se continuă în cele mai intime colţişoare ale fiinţei. Sărbătorile pascale nu au adus, nici anul ăsta, fărâma de solidaritate şi altruism în numele cărora se ţin. În fapt, a fost o scurtă pauză, numai bună ca puternicii zilei să-şi arate muşchii cucernici, în vederea înfruntării finale. Dar ce înţelege poporul din această mascaradă? Păi, e simplu: Dumnezeu nu e pentru toţi. Dacă eşti bogat şi înfipt, El te ajută să fii sănătatos, în afaceri şi peste tot în viaţă. Realitatea din jur se face covor roşu. Important e să fii în cercul îngust, dar aurit al puterii. Aşa a fost şi lecţia acestui an. Şi tinde să devină tradiţie, marcă socială. Să ne mirăm că România umblă capie şi aiurea pe drumul ei? Separarea existenţelor în stat devine, pe zi ce trece, un dat.