Cunoscând virtuţiile patriotice şi vădit antiteroriste ale parlamentarilor româneşti, proiectul de lege va fi adoptat cu 987 de voturi pentru.

Tot săptămâna asta, tot în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, s-a discutat proiectul legii securităţii cibernetice, care, printre altele, permite accesul la datele unui calculator la simpla cerere a serviciilor de informaţii. Iată că securitatea ţine pasul cu vremurile, acum e şi cibernetică.

Cunoscând virtuţiile patriotice şi vădit antiteroriste ale parlamentarilor româneşti…(a se vedea, mai sus, paragraful 2).

Există nişte ONGuri, nu dau nume, se ştiu ele, care parcă n-au altă treabă şi se tot apucă să încurce statul atunci când vrea să-şi apere cetăţenii (sau planeta).

Ascultarea telefoanelor, citirea mailurilor, pătrunderea în locuinţă pentru a căuta (sau lăsa) diverse obiecte (microfoane, camere video etc), legitimarea şi înregistrarea cumpărătorilor de cartele telefonice (pe când şi cumpărarea de pâine numai cu buletinul, a mai fost, înainte de ’89, dar n-au avut ideea să spună că e pentru securitatea naţională), cercetarea conţinutului calculatoarelor sunt tot atâtea mijloace prin care statul îşi apără cetăţenii.

Dar, efectul acestor acţiuni ale statului este multiplu: cetăţenii nu doar sunt apăraţi, dar sunt şi ajutaţi să scape de inhibiţii, de timiditate şi, în general de închistarea în sine produse de o viaţă pesonală petrecută în condiţii de clandestinitate, în secret, pe ascuns, departe de ochii colectivului din care facem, cu toţii, parte.

Ce viaţă privată e aia care se duce pe ascuns? Vrei viaţă privată? Du-te-n junglă, domne’. În pustiu. Unde nu e nimeni. Unde e colectiv, viaţa ta e în grup. Sigur că rămâne privată, ţi-o garantează statul, doar că trebuie dusă în grup.

Ce, are cineva ceva de ascuns? Vrei fereală? De ce? Ce vrei să faci tu la fereală? Nu poate fi decât ceva ruşinos sau periculos. Eşti deja suspect. Pui de terorist…

Parcă a mai rămas, încă, ceva pentru care nu se cere înregistrarea cu buletinul: gândurile.

Probabil că următorul pas va fi obligarea fiecăruia să poarte o plăcuţă, aşa cum toate maşinile au număr de înmatriculare, în care să fie înscrise, în mod vizibil, numele, prenumele, CNPul (neapărat), data şi locul naşterii, domiciliul, grupa sangvină, bolile curente. Pentru o mai uşoară identificare a elementelor recalcitrante, certate cu legea.

Aoleu, sau deja purtăm plăcuţele astea sub forma imaginii faciale, uşor recognoscibilă de camerele de supraveghere sau de softul de identificare facială, pe care, cică, l-ar folosi, cu succes, jandarmeria?

Parcă a mai rămas, încă, ceva pentru care nu se cere înregistrarea cu buletinul: gândurile.

Să profităm de această breşă de securitate, încă neremediată (probabil, lipseşte finanţarea) şi să mulţumim, în gând, cu responsabilitate, statului şi serviciilor mereu la dispoziţia noastră, pentru vindecarea de singurătate.


text de Dan Mihai – avocat

 

Dan Mihai este jurist, cu 34 de ani vechime, din care 20 ca avocat. Este membru al APADOR-CH din 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.