Gripă şi COVID-19, o combinaţie letală: „Nu este exclus să avem surprize”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandemia de coronavirus ia amploare la noi şi în lume, iar în curând ar trebui să înceapă sezonul gripal. Veştile venite din emisfera sudică sunt bune. Îmbolnăvirile de gripă au fost surprinzător de puţine, dar este greu de anticipat dacă vom scăpa de această boală respiratorie în lunile următoare.

O epidemie simultană de gripă şi COVID-19 va pune în mare dificultate spitalele. Vaccinarea antigripală este foarte importantă în acest an, spun specialiştii.

Vacanţele s-au terminat, iar copiii au revenit la grădiniţă şi la şcoală. Oamenii vor petrece de acum mai mult timp în spaţii închise şi mai aproape unii de alţii. Vremea se răceşte. Numărul de infectări cu COVID-19 este în creştere în Europa. Sezonul răcelilor şi al gripei revine, invariabil, toamna.

Ce s-ar întâmpla dacă pandemia de coronavirus se va suprapune peste sezonul gripal în lunile următoare? Ar fi „o furtună perfectă”, spun epidemiologii americani Edward A. Belongia şi Michael T. Osterholm într-un articol din revista Science.

Ţările din emisfera sudică tocmai au încheiat cel mai uşor sezon gripal de până acum. El a debutat în luna aprilie şi a luat sfârşit în septembrie, iar datele adunate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că au existat cazuri puţine de gripă şi chiar sporadice.

Activitatea virusurilor gripale a fost mult mai scăzută în comparaţie cu sezoanele anterioare. Dacă luăm Australia ca exemplu, nici nu se poate vorbi  aici despre un sezon gripal, notează CNN. În august 2019, s-au înregistrat 61.000 de cazuri de gripă în Australia. În aceeaşi lună a acestui an, au fost doar 107 îmbolnăviri.

„Acesta este, practic, un sezon gripal inexistent. Nu am văzut niciodată până acum asemenea numere”, spune Ian Barr, profesor de microbiologie şi imunologie la Universitatea din Melbourne. Aceeaşi situaţie a fost şi în Africa de Sud şi în Conul Sudic - regiune geografică din America de Sud care cuprinde Argentina, Chile, Paraguay şi Uruguay.

Măsuri de protecţie şi interes pentru vaccinare

Măsurile luate de populaţie pentru a se proteja de noul coronavirus au fost cele care au limitat atât de mult transmiterea virusurilor gripale în emisfera sudică, mai arată raportul OMS. Sezonul gripal a debutat acolo chiar la începutul pandemiei de coronavirus, aşa încât cele două infecţii virale s-au suprapus în aceste luni.

Dincolo de măsurile de igienă şi de distanţare, a existat şi un alt motiv pentru care emisfera sudică a fost ocolită de gripă anul acesta. Pandemia de COVID-19 a determinat mai mulţi oameni să se vaccineze antigripal în acest an, crede dr. Andrea Vicari, expert al Organizaţiei Pan Americane de Sănătate pe probleme de vaccinare. „Dacă facem o comparaţie cu sezoanele gripale anterioare, cred că a existat o urgenţă mai mare în materie de vaccinare antigripală”, a spus specialistul pentru CNN.

Vom avea şi noi un sezon gripal mai „blând”?

Evoluţia gripei în emisfera sudică ne dă speranţe că virusurile gripale nu ne vor crea probleme mari în sezonul rece. Cu toate acestea, nu înseamnă neapărat că vom fi la fel de norocoşi.

„Este foarte riscant să faci predicţii cu privire la gripă”, spune dr. William Schaffner, specialist în boli infecţioase la Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt, din SUA. El a declarat pentru CNN că, în ciuda numărului redus de cazuri din emisfera sudică, există totuşi riscul să apară şi o epidemie de gripă în ţările din emisfera nordică, simultan cu pandemia de coronavirus - sau ceea ce americanii numesc „twin-demic”. Un astfel de scenariu ar duce la pierderea multor vieţi şi sistemele de sănătate ar fi supuse unei presiuni foarte mari.

În sezonul gripal 2019-2020 s-au înregistrat în România 73 de decese, de aproape două ori mai puţine decât în anii anteriori. Măsurile mai stricte de igienă, distanţarea fizică şi purtarea măştii spre finalul sezonului gripal, când a izbucnit pandemia de coronavirus, sunt motivele intuite de specialişti pentru numărul mai mic de români care au murit din cauza acestei boli respiratorii.

Şi specialiştii de la noi sunt rezervaţi în privinţa previziunilor pentru noul sezon gripal, care debutează în octombrie şi ia sfârşit în martie. „Protecţia faţă de noul coronavirus duce, într-adevăr, şi la scăderea riscului de transmitere a gripei, dar nu se pot exclude una pe cealaltă. Este greu de anticipat care va fi evoluţia sezonului gripal”, crede profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Ne putem confrunta cu un debut de sezon mai tardiv, dar nu este exclus să avem surprize”.

Prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Virozele şi gripa s-au transmis mai puţin la începutul pandemiei

Frecvenţa infecţiilor virale de alte tipuri a fost foarte redusă în perioada de început a pandemiei, a observat conf. dr. Irina Strâmbu, medic primar pneumolog şi şef de secţie la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

„În martie-aprilie 2020, când a debutat epidemia de coronavirus la noi, încă mai era «coada» sezonului rece. În sezoanele anterioare, înregistram de obicei exacerbări ale BPOC-ului (n.r. - bronhopneumopatie obstructiva cronică, o boală pulmonară frecventă). Ele sunt date de viroze respiratorii, în general. Anul acesta, am avut mult mai puţine cazuri decât în anul precedent, pentru că virozele şi gripa s-au transmis mult mai puţin”, explică specialistul pneumolog.

Purtarea măştilor de protecţie şi distanţarea fizică din acea perioadă ne-au protejat de toate infecţiile virale, crede dr. Irina Strâmbu. Pornind de la această observaţie, specialistul este optimist că gripa ne va afecta în acest sezon mai puţin decât în cele anterioare.

Putem face gripă şi COVID-19 în acelaşi timp?

Infectarea simultană cu un virus gripal şi cu noul coronavirus este puţin probabilă, dar nu imposibilă, afirmă medicul pneumolog de la „Marius Nasta”. „Nu poate spune nimeni cu siguranţă, pentru că nu am mai avut situaţia aceasta. La începutul pandemiei era deja final de sezon gripal în România şi nu am fost nevoiţi să ne confruntăm cu astfel de cazuri”, ne-a spus medicul pneumolog.

Şi profesorul Rafila crede că probabilitatea ca cele două infecţii respiratorii să se suprapună este redusă. „În lunile de primăvară nu am avut în România foarte multe cazuri de gripă. În martie, la noi este sfârşit de sezon gripal şi nu am înregistrat infecţii duble cu virus gripal şi coronavirus”, spune epidemiologul. 

Continuarea articolului, aici

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite