Federaţia Sanitas anunţă protest în 15 iunie. Sindicaliştii cer, printre altele, „rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos Octav Ganea (Arhivă)
FOTO Inquam Photos Octav Ganea (Arhivă)

Federaţia Sanitas, reprezentativă pentru sistemele de sănătate şi asistenţă socială, anunţă o serie de acţiuni de protest care va începe cu un miting, în 15 iunie.

Sindicaliştii reclamă că autorităţile s-au angajat, prin PNRR, să modifice sistemul de salarizare, inclusiv cel de acordare a sporurilor, fără să ţină seama de specificul muncii în domeniul sănătăţii şi al asistenţei sociale, ei considerând că "în situaţia în care viitoarea lege a salarizării va fi construită pe baza principiilor asumate în PNRR, principalii perdanţi vor fi angajaţii" din cele două domenii.

"Liderii judeţeni reprezentând cei peste 100.000 de membri de sindicat din Sănătate şi din Asistenţa socială au analizat multitudinea de probleme de natură salarială cu care se confruntă, în prezent, angajaţii din cele două sisteme. Discuţiile s-au raportat inclusiv la obiectivele Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de reformare a sistemului public de salarizare şi la modul în care guvernanţii îşi propun să construiască un nou cadru legislativ în acest domeniu. În opinia membrilor Consiliului Naţional, autorităţile s-au angajat, prin PNRR, să modifice sistemul de salarizare, inclusiv cel de acordare a sporurilor, fără să ţină seama de specificul muncii în domeniul Sănătăţii şi al Asistenţei sociale – care diferă semnificativ de celelalte sectoare bugetare (de exemplu, să plafoneze sporurile la 20% din salariul de bază şi să le acorde în cuantum fix, ca procent din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată). În situaţia în care viitoarea lege a salarizării va fi construită pe baza principiilor asumate în capitolul «Bună guvernanţă» din PNRR, principalii perdanţi vor fi angajaţii din Sănătate şi din Asistenţă socială”, transmite, joi, Federaţia Sanitas prin intermediul unui comunicat.

În acest context, sindicaliştii anunţă participarea a peste 10.000 de membri SANITAS din toată ţara la un miting de protest care va avea loc în  15 iunie şi care va fi începutul unei serii de acţiuni sindicale. Locul şi ora protetsului nu au fost încă făcute publice.

Printre revendicările angajaţilor din cele două sisteme se numără "aplicarea corectă şi în totalitate” a Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv creşterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor şi plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată. Sindicaliştii mai solicită asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, pentru angajaţii din Sănătate, eliminarea din legislaţie a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor şi primelor, precum şi "rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi prin PNRR în ceea ce priveşte buna guvernanţă în sectorul public, cel puţin cele referitoare la  principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare”.

Liderii sindicali consideră că "revendicările Federaţiei Sanitas urmăresc exclusiv aplicarea corectă, echitabilă şi completă a unei legi care este în vigoare, pentru toţi angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială”, ei subliniind că nu cer "drepturi suplimentare” pentru membrii de sindicat, ci "doar ca autorităţile să respecte ceea ce ele însele au legiferat”.  

"Sunt o mulţime de prevederi ale Legii 153/2017 care au fost suspendate în ultimii doi ani, efectul fiind că mai mult de 60% dintre angajaţi au suportat pierderi de venituri salariale, ceea ce nu este normal. În aceste condiţii, este perfect îndreptăţită nemulţumirea membrilor noştri şi decizia lor de a nu se limita la proteste de stradă, dacă legea nu va fi aplicată corect”, a declarat preşedintele Federaţiei SANITAS, Leonard Bărăscu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite