El continuă aceeaşi linie în „Dezinformarea” (co-autor Ronald J. Rychlak), astfel infuzând lucrarea cu dezinformare mai degrabă decât să explice fenomenul.

Acest text a fost scris în data de 25 iulie 2013, înainte de interviul pe care Ion Mihai Pacepa i l-a acordat jurnalistului Andrei Bădin. 


Portretul lui Pacepa despre cooperarea României cu Serviciile de stat Secrete ale URSS şi ale Pactului de la Varşovia în momentele critice din 1963, 1972 şi 1978 nu se potriveşte deloc cu documentele interne ale altor state membre ale blocului sovietic. Acolo unde el imaginează întărirea colaborării şi subordonării, ceilalţi vorbesc doar de tensiuni mai mari, relaţii complet rupte şi chiar de operaţiuni reciproc ostile. În 1987 dezinformarea lui Pacepa prezentată în cartea sa „Orizonturi roşii” a avut influenţă în primul rând datorită faptului că aspectele sale cele mai importante nu ar fi putut fi verificate, iar linia generală a sa era inerent plauzibilă - două caracteristici ale oricărei dezinformări efective. Şi totuşi, ce s-ar fi putut afirma fără prea mare teamă de verificare sau contrazicere  în 1987, înainte de colapsul comunismului şi deschiderea arhivelor Pactului de la Varşovia este azi uşor de demontat.

Să comparăm, de exemplu, starea relaţiilor României în cadrul Pactului de la Varşovia descrisă de alte state membre cu „revelaţiile “ lui Pacepa de presupusă cooperare româno- sovietică în cadrul operaţiunii Orizont lansată împotriva Statelor Unite în februarie 1972. Cinci luni mai devreme Brejnev a informat pe ceilalţi membri al Pactului că România duce „o lupta împotriva noastră” şi reprezintă „fundamentala obstrucţie faţă de linia noastră”. Conform spuselor lui Janos Kadar, regimul Ceauşescu a „ abandonat întotdeauna” linia lor comună şi a urmat „o direcţie împotriva Uniunii Sovietice şi a Pactului de la Varşovia”. Ceilalţi lideri au căzut de acord asupra necesităţii recrutării de agenţi din Româniacare în viitor ne vor susţine” pentru „a exercita influenţă în dezvoltările interne ale ţării” deoarece politicile României erau „antisovietice” şi erau direcţionate „împotriva Pactului de la Varşovia” (Înregistrare a Întâlnirii dintre Leonid Brejnev şi liderii de partid est europeni din Crimeea, 02/08/71, Proiect de istorie paralelă asupra cooperării în securitate (PHP)). 

Fostul şef KGB al contraspionajului extern, Generalul Oleg Kalugin, a confirmat defectarea finală a deja aproape complet superficialei cooperări a Serviciilor de Informaţii dintre România şi URSS în 1971, observând că „Securitatea de stat a României şi-a terminat cu totul legăturile cu KGB”, precizând că în acest timp toate celelalte servicii ale Pactului au devenit mai direct subordonate autorităţii KGB.

Şeful KGB Yuri Andropov a intervenit direct să dea dispoziţii Bulgariei în decembrie 1971 să rupă complet cu ceea ce el considera a fi „nechibzuitele strânse relaţii“ cu Serviciile de Informaţii româneşti. (Kalugin în Harvard International Review, v.24, no. 3 (Fall 2002); J.Baev si K. Grozev in A Handbook of the Communist Security Apparatus in Eastern Europe 1945-1989 (2005): 49, 85)

Alegaţiile lui Pacepa - repetate în cartea sa Orizonturi roşii din 1987 ca şi în Dezinformarea - conform cărora România a participat într-o campanie masivă antiamericană, anti-Israel şi antievreiască a Uniunii Sovietice la începutul anului 1972, erau destinate audienţei americane. Documentele conducerii Pactului de la Varşovia şi ale KGB care le respingeau nu erau destinate pentru consumul Statelor Unite. Afirmaţia lui Pacepa conform căreia Moscova se face vinovată de crearea unei imagini de „actor independent” al României în 1972 omite să explice cum de România a câştigat acest statut aproape cu o decadă mai devreme. 

Corul de laude al Vestului faţă de sfidarea Moscovei de către România a fost prezent pentru aproape o decadă înainte ca Pacepa sa-şi imagineze operaţiunea Orizont. (vezi de ex.,” Romanian Widen Independent Line: Seek ‘Spiritual’ Tie to West,” New York Times, 19/12/64; “Rumania Opposes Soviet on Control of Armies,” The New York Times, 18/05/66).

Faima independenţei României a atins proporţii globale datorită refuzului de a asista clienţii URSS sau a ruperii relaţiilor cu Israelul în iunie 1967 şi a sfidării sale faţă de invazia Cehoslovaciei de către trupele conduse de sovietici în 1968.

Pacepa este atât de înverşunat cu acuzaţiile sale asupra complicităţii româno-sovietice încât ar putea fi chiar ridicol dacă acestea nu ar fi avut un impact negativ asupra relaţiilor româno-americane încă de la începutul anilor 1980.

Ca şi în cazul operaţiunilor anti-Vatican, susţinerea lui Pacepa pentru un important rol al României în operaţiunile antiamericane şi antievreieşti în Orientul Mijlociu de către KGB a fost subliniată într-un articol câţiva ani mai devreme. În articolul său din 2006 ca şi în „Dezinformarea”, Pacepa insistă că, în 1972, KGB-ul a lansat Operaţiunea SIG (guvernele sioniste) care a rămas în responsabilitatea securităţii de stat a României fiind implicate şi Libia, Iran, Liban si Siria (articolul include Iranul, cartea, nu). 

Astfel, el pretinde că „toate miile de doctori, ingineri, tehnicieni, profesori şi chiar instructori de dans” trimişi din România în acele ţări, aparent ca să participe la acţiuni de „tip joint venture de a construi spitale, case si drumuri”, erau de fapt în misiunea „de a prezenta Statele Unite  ca pe un arogant şi nepăsător reprezentant al fiefului evreiesc” în scopul subordonării „întregii lumi islamice” (I. Pacepa, “Russian Footprints” National Review (NRO), 24/08/06; Disinformation: 38. 94, 261-2, 277-8).

Intenţia lui Pacepa aici nu e nici subtilă, nici ancorată în vreo realitate. El stigmatizează virtual orice român implicat  în activităţi economice sau de asistenţă umanitară în Orientul Mijlociu din 1972 până în 1989 (cel puţin) ca pe un furnizor turbat de anti-americanisme şi un instigator de ură şi violenţă împotriva evreilor şi a Israelului. Relaţiile şi activităţile româneşti în Orientul Mijlociu, insista Pacepa, ar putea fi interpretate  - de către Washington şi Tel Aviv, de aliaţii amândurora şi de către ţările islamice unde România era prezentă drept „acţiuni inamice” pentru care România ar fi trebuit să fie pedepsită.

În mod persistent Pacepa schimbă datele operaţiunilor ostile spre 1972 - annus mirabilis pentru Cooperarea Serviciilor de Informaţii sovieto-române împotriva Statelor Unite, Israelului şi evreilor. În 2006, de exemplu, el a pretins că România a urmat ordinele KGB „la mijlocul anilor 1970” de a recruta membri ai grupurilor etnice islamice pentru a semăna dezinformări „turbate, demente” antiamericane si antievreeşti şi a suporta organizaţii teroriste din zonă. În Dezinformarea, totuşi, Pacepa îşi consolidează acuzaţiile astfel încât Operaţiunea SIG, imaginara Operaţiune Orizont şi pretinsa recrutare de etnici „islamici” pentru dezinformare şi acţiuni teroriste au fost lansate în 1972.  (NRO, 24/08/06; Disinformation: 262)

În 2006 el a susţinut din nou că înaintea defectării sale în iulie 1978, „Serviciul meu de Informatii Externe a expediat un număr de cca. 500 astfel de agenţi sub acoperire în ţările islamice”. În Dezinformarea el adaugă că România a continuat să trimită astfel de agenţi până în momentul colapsării blocului sovietic în 1989, subliniind că „cei mai mulţi erau ingineri, doctori, profesori şi instructori de artă

Pacepa reuşeşte o consolidare similară a pretinsei „inundări” a lumii islamice cu antievreieştile Protocoale ale bătrânilor Sionului şi cu alte documente fabricate de KGB pretinzând o conspiraţie sionistă a Statelor Unite pentru a converti „lumea islamică într-o colonie evreiască”.

În articolul său, Pacepa datează această operaţiune spre mijlocul anilor 1970, în timp ce în Dezinformarea el o mută spre 1972, adăugând totodată că în perioada „ultimilor săi ani în România - ceea ce înseamnă, sfârşitul anilor 1970 -  Serviciul său a diseminat mii de copii prin sfera sa de influenţă islamica la ordinul KGB”. (NRO, 24/08/06; Disinformation: 262) 

Documente sovietice interne, care nu au fost destinate accesului americanilor, îl contrazic în totalitate pe Pacepa. În 1972 autorităţile sovietice au cerut amplasarea de mai multe unităţi KGB de-a lungul frontierei dintre URSS si România, în primul rând deoarece „activitatea antisovietică a organizaţiilor sioniste pe teritoriul României s-a intensificat”. De fapt era vorba de o problemă cronică

În 1978 liderul Moldovei sovietice a discutat cu şeful KGB-ului, Andropov, ca 40 de unităţi suplimentare ale KGB să combată subversiunile României, inclusiv „activitatea subversivă intensă a persoanelor de naţionalitate evreiascămontate de „formaţii de nuanţă sionista şi clericală pe teritoriul românesc”. Şi în 1987 autorităţile KGB au deplâns faptul că „centre propagandistice şi religioase” din România (menţionate în documentele interne ale KGB cu numele de cod “Obiectiv 24”) continuă să susţină „manifestaţii pro-sioniste ostile de inspiratie naţionalistă”. Chiar şi în noiembrie 1989 KGB deplângea activitatea subversivă „antisovietică” a „serviciilor speciale ale ţărilor adversare, în principal SUA, RFG, Israel, şi organele speciale ale Obiectiv 24 referitoare la poziţiile exagerate în mod artificial asupra pretenţiilor basarabene si evreieşti.” (Documentele 3, 14, 26, 27 din WP #65, CWIHP, wilsoncenter.org)

În locul unei cooperări „intense” româno-sovietice împotriva SUA, Israelului şi evreimii în general, pentru care Pacepa insistă cu încăpăţanare, Romania a sprijinit în mod activ grupuri antisovietice ostile Blocului Comunist şi întregii comunităţi socialiste, din Occident şi din toată lumea. Chiar şi rapoartele interne ale altor ţări membre ale Pactului (de la Varşovia) arată acelaşi lucru. De exemplu, Germania de Est  a contrazis direct afirmaţia lui Pacepa din 1972 privind reînnoirea angajamentului României de cooperare cu Blocul împotriva Occidentului, arătând că de fapt „neprincipiala” politica externă şi de securitate a României „contravine abordării agreate de ţările socialiste privind principalele probleme internaţionale” si deteriorează „unitatea şi coeziunea sistemului socialist mondial”. (Analiza relaţiilor Româno-Chineze de către ambasada RDG din Bucuresti, 18/12/72, PHP)

Uniunea Sovietică s-a aflat într-adevar în spatele campaniei de răspândire a literaturii anti-Israel şi antievreieşti şi în exacerbarea antisemitismului în Orientul Mijlociu. Dar România nu a sprijinit Moscova în această direcţie. Prin propagarea acestor minciuni regizate de sovietici, scopul lui Pacepa a fost de a distrage atenţia de la adevăraţii iniţiatori ai acestei campanii antisemite.  Mai important încă, Kremlinul a considerat necesar să ascundă faptul că în acea perioadă şi chiar în cea premergătoare, a anilor ’60, România a încurajat şi sprijinit când a fost posibil stânga antisovietică din toată lumea  – în Orientul Mijlociu, în Asia, în America Latină, în Europa occidentală şi chiar în ţările Blocului sovietic. (Documentul 3 din CWIHP WP #65)

România a negociat cu Santiago Carillo în numele lui Juan Carlos pentru a facilita tranziţia la o monarhie constituţională în Spania, care să încorporeze un Partid Comunist Spaniol legal, care să nu fie aservit Moscovei. (C. Power, Juan Carlosof Spain: Self-Made Monarch (1996)).

România a mediat, de asemene, între junta militară şi comuniştii portughezi, după cum a arătat CIA, „de a stopa o deplasare radicală spre stânga care ar fi putut aduce Portugalia sub o considerabilă influenţă sovietică.” (National Intelligence Bulletin, 03/11/75, foia.cia.gov).

Doar cu câteva zile mai înainte ca Pacepa să ceară azil în occident, autorităţile sovietice au descris sprijinul pe care  România îl oferă Eurocomunismului antisovietic într-un raport intitulat „Informaţii privind Intensificarea în România a unei campanii de propagandă care dăunează intereselor URSS.” (Document 15 in WP #65, CWIHP)

Moscova şi parteneriii săi, atât din interiorul cât şi din afara blocului sovietic, erau conştienţi de comportamentul României, chiar dacă Pacepa pare să fi uitat acest lucru. Fidel Castro se plângea liderului bulgar că România a sabotat „unitatea”  comunismului latino-american, prin „spălarea creierelor” liderilor acestor ţări şi „a instigat conflicte” care „au subminat încrederea în Uniunea Sovietică.” La un an de la plecarea lui Pacepa, Brejnev a atacat frontal Romania pentru refuzul de a sprijini grupuri „revoluţionare” pro-sovietice în Nicaragua şi Asia de Sud-Est. (Minuta  intalnirii dintre Todor Jivkov si Fidel Castro la Sofia, 11 March 1976, CWIHP; Document 5 din WP #65, CWIHP)

Pacepa a indicat ca principale ţinte ale pretinsei campanii antiamericane şi antisemite dusă de România – Siria, Libia, Liban, Iran. În cel puţin trei dintre aceste ţări România a  luptat din răsputeri să convingă regimurile lor de dreptul Israelului de a exista şi de pericolul unor relaţii strânse cu Uniunea Sovietica.  Nu e deloc misterios de ce Pacepa s-a decis să scoată Iranul de pe aceasta listă, de la publicarea acestor afirmatii în 2006 şi publicarea în 2013 a Dezinformării (Disinformation). Între timp au apărut documente sovietice care au arătat cum, la un an de la dezertarea lui Pacepa, autorităţile sovietice au raportat că „după căderea regimului Şahului în Iran, conducerea României a trimis rapid o delegaţie musulmană [la Teheran] ca să-l prevină pe [Aiatolahul] Khomeni să nu invite specialisti din URSS în Iran”.

Românii, - se plângea Moscova -, au abordat în acelaşi sens şi Afganistanul, susţinând o politica „cu caracter deschis antisovietic.” (Document 4 din WP #65, CWIHP)

Chiar în ziua dezertării lui Pacepa (27 iulie 1978), Moscova a condamnat cu amărăciune România pentru că a încercat „să convingă” alte ţări socialiste „să combată împreună, prin acţiuni conjugate, activităţile şi măsurile URSS în legatură cu Pactul de la Varşovia [şi] în multe alte aspecte privind rezolvarea unor probleme de importanţă internaţională”. La un an după ce Pacepa a ajuns în Statele Unite, Kremlinul încă mai deplângea eforturile „insistente” ale conducătorului României „de a atrage de partea sa, în acţiuni antisovietice, conducerile din Bulgaria, Polonia şi RDG”. (Documentele  2 si 4 din e-Dossier #29, CWIHP)

Potrivit unor comunicări interne ale Kremlinului care erau menite să nu iasă niciodată la iveală, România „a sprijinit, s-a aliniat la şi a aplicat” politica externă a SUA. Americanii, potrivit aceloraşi discuţii sovietice interne, „foloseau” România „cu scopul de a submina din interior unitatea ţărilor „prietene” şi de a „slăbi” unitatea politico-militară a statelor socialiste”.

Fabulaţiile lui Pacepa privind o virulentă participare a României în operaţii antiamericane si antievreieşti este pur si simplu o fantezie care poate fi susţinută doar prin repetare şi evitare cu bună ştiinţă a faptelor.

(Va urma…)

În săptămânile ce vor urma voi publica şi un răspuns la atacurile lui Pacepa, Bădin şi Tismăneanu.