De ce avem un nou record de infectări cu noul coronavirus. Perspectiva: 2.000 de cazuri pe zi

De ce avem un nou record de infectări cu noul coronavirus. Perspectiva: 2.000 de cazuri pe zi

FOTO Shutterstock

Numărul cazurilor noi de infectări cu SARS-CoV-2 a crescut puternic de la o zi la alta. Ieri au fost înregistrate 1713 cazuri noi. Specialiştii spun că motivul principal al exploziei de infectări este că oamenii au venit din concedii unde au uitat de pandemie. În acelaşi timp, urmăm trendul Spaniei şi al Franţei, asta însemnând că în două săptămâni vom depăşi 2.000 de noi cazuri zilnic

Ştiri pe aceeaşi temă

România a înregistrat ieri un record absolut al infectărilor cu COVID-19, fiind raportate peste 1.700 de cazuri noi. În acelaşi timp, 12 judeţe din România se află pe un trend ascendent al infectărilor cu noul coronavirus, în timp ce peste o treime din totalul cazurilor au fost raportate în Bucureşti, Iaşi, Prahova, Bihor şi Braşov.
 
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune însă că acest număr include şi îmbolnăviri neraportate din zilele anterioare, fără a preciza despre câte astfel de cazuri este vorba. „Trebuie să vedem că avem o creştere a numărului de cazuri, astăzi numărăm 1.713 cazuri noi în contextul în care au fost raportate şi cazuri de pe zilele anterioare, dar în contextul în care avem în continuare 471 de cazuri în Terapie Intensivă, în care avem în continuare 49 de decese. Ţin să reamintesc că sunt anumite precauţii care trebuie respectate: distanţare fizică, portul măştii, dezinfectant”, a declarat, miercuri, Nelu Tătaru.
 
Ministrul a recomandat păstrarea măsurilor de precauţie şi de distanţare fizică, arătând că există focare în desfăşurare în toate mediile, de la instituţii publice la agenţi economici, în spitale, în centre sociale. „Avem în evaluare în acest moment diferite focare, focare în desfăşurarea unor evenimente private, şi aici recomand celor care organizează astfel de evenimente private să menţină şi să păstreze acele norme de aplicare. Avem focare în instituţii, că sunt spitale sau instituţii administrative, avem în continuare focare la persoane instituţionalizate şi avem în continuare focare în desfăşurare în agenţi economici. Recomand în continuare păstrarea regulilor de precauţie, precum şi raportarea în imediata apropiere către DSP, unităţi sanitare, către medicul de familie la orice caz cu patologie respiratorie sau subfebrilităţi”, a adăugat Nelu Tătaru.
 
Practic, ieri, bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns la 107.011 cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 1.713 de noi îmbolnăviri din 25.991 de teste efectuate. Până ieri, 4.285 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 15.09.2020 - 16.09.2020 au fost înregistrate 49 de decese (33 de bărbaţi şi 16 femei). În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.854. Dintre acestea, 471 sunt internate la ATI.  
 
Profesorul Emanoil Ceauşu, medic primar Boli Infecţioase şi Tropicale, a explicat pentru „Adevărul“ din ce motive avem o creştere a numărului de infectări, de ce acesta va continua să urmeze trendul ascendent şi cam la ce cifre zilnice am putea ajunge în câteva săptămâni. „În primul rând, oamenii au venit din concedii, unde au uitat de modul în care ne putem lupta cu această pandemie. 
 
„După părerea mea, şi nu numai a mea, în vreo două săptămâni vom depăşi lejer 2.000 de noi îmbolnăviri pe zi“
Emanoil Ceauşu
medic
 
Românii au fost în vacanţe şi în ţară şi în străinătate şi au uitat de distanţare, de purtatul corect al măştii şi de igiena permanentă a mâinilor şi acesta este rezultatul imediat. În plus, noi urmăm trendul Spaniei şi al Franţei, al evoluţiei pandemiei în UE, în general. Peste tot se aşteaptă unele cifre-record, mai ales că în toate ţările Uniunii au început şi şcolile, iar copiii sunt vectorii de răspândire ideali pentru SARS-CoV-2. După părerea mea, şi nu numai a mea, în vreo două săptămâni vom depăşi lejer 2.000 de noi îmbolnăviri pe zi”, a subliniat medicul Emanoil Ceauşu. 
 

În ce judeţe a crescut numărul de noi infectări

 
Judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman s-au aflat pe un trend ascendent al infectărilor cu SARS-CoV-2 în săptămâna 7-13 septembrie, arată datele publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Pe de altă parte, numărul de cazuri a fost în scădere în Argeş, Brăila, Buzău, Galaţi, Mehedinţi, Tulcea, Vaslui şi Vrancea, iar tendinţe de stabilizare s-au observat în Capitală, Arad, Bihor, Cluj, Iaşi, Prahova sau Timiş.
 
Săptămâna trecută, 33,7% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Prahova, Bihor şi Braşov, în timp ce 34,7% din totalul deceselor au fost înregistrate în judeţele Bihor, Prahova, municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov şi Brăila.
 
În opt judeţe şi în municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de incidenţă cumulată de peste 100 de cazuri la 100.000 locuitori. Totodată, din totalul cazurilor, 1 din 22 a fost înregistrat la personal medical. 
Categoria de vârstă 40-49 de ani pare să fie cea mai expusă în faţa infectării cu COVID-19, în timp ce grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani sunt cel mai puţin afectate. Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat categoriilor 40-49 de ani (aproximativ 23%) şi 50-59 de ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 de ani şi 60-69 de ani erau asociate, până la 13 septembrie 2020, cu procente apropiate de infectare (aproximativ 14%, respectiv 13% din cazuri). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân 0-9 ani (circa 2,5%), 10-19 ani (3,5 %), peste 80 de ani (5,5%), 70-79 de ani (7,5%), 20-29 de ani (8%).
 

Analiza deceselor

 
Analiza deceselor până la 6 septembrie 2020 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 de ani şi 60-69 de ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: aproape 30% (70-79 de ani), 27% (60-69 de ani) şi aproximativ 24% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 de ani are un procent de decese de aproximativ 12%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 de ani au un procent de mortalitate semnificativ mai mic (de aproximativ 5%). Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (circa 1%) şi 30-39 de ani (2%) erau, la 13 septembrie, sub 5%. Până la 13 septembrie 2020, vârsta medie a persoanelor decedate era de 70 de ani, 59,8% fiind de sex masculin (2.504 persoane). Valentin Bolocan
 

Cum va arăta ziua votului

 
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut ieri precizări despre modalitatea în care se va vota la alegerile locale. Astfel, demnitarul a anunţat că alegătorii care vor avea în ziua scrutinului temperatură peste 37,3 vor avea prioritate la urne şi vor merge către o cabină de vot dedicată, care va fi utilizată doar pentru astfel de cazuri şi care se va dezinfecta după fiecare participant. 
 
„V-am spus că va fi o lună de foc, care va începe prin măsuri de revenire la normalitate, redeschiderea restaurantelor, începutul şcolii, alegerile de pe 27 septembrie. Ţin să menţionez situaţii deosebite, în care alegătorul vine şi prezintă la triaj temperatură peste 37,3. El este prioritar şi va merge către o urnă şi cabină de vot dedicată. Se alege una dintre urne şi va deveni din acel moment urnă şi cabină de vot dedicată, pentru cei care prezintă simptome sau febră. Se va dezinfecta după fiecare participant. Urna mobilă va merge întâi la cei care au patologie non-COVID, urmând secundar cei care se află în izolare sau în carantină”, a precizat Tătaru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: