Cum se traduce în cifre Iulius Town Timişoara, cel mai important proiect din real estate care va fi inaugurat în acest an
0În curând, timişorenii se vor putea mândri cu Iulius Town, primul ansamblu mixt din vestul ţării. Odată cu inaugurarea din 30 august 2019, aici va fi polul de business al întregii regiuni, cea mai mare suprafaţă de retail din afara Bucureştiului, de 120.000 de metri pătraţi, dar şi principala destinaţie de petrecere a timpului liber pentru locuitorii Timişoarei şi chiar ai ţărilor învecinate.
Văzută în cifre, investiţia de 220 de milioane de euro a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe, cea mai mare realizată în real estate în regiunea de vest a ţării, arată amploarea şi complexitatea lucrărilor de construcţie, care au presupus o mobilizare impresionantă de resurse umane, tehnice, logistice etc. Cu atât mai mult cu cât, în acelaşi timp, Iulius Mall Timişoara, parte integrată a proiectului, a continuat să funcţioneze şi chiar să atragă 17 milioane de clienţi anual.
Datele publicate recent de dezvoltatorii Iulius Town Timişoara arată că la edificarea ansamblului urbanistic au lucrat peste 370 de firme şi mai mult de 1.000 de persoane. Au fost necesare sute de utilaje performante, printre care 20 de macarale şi 18 automacarale.
Şi cantităţile de materialele utilizate sunt impresionante: peste 153.000 mc de beton, peste 15.000 mc de prefabricate, 17.600 de tone de armături şi 3.500 de tone de confecţii metalice, precum şi peste 1.500 km de cabluri electrice şi alţi 204 km de conducte. În amenajarea clădirilor şi a obiectivelor din proiect au fost necesari aproape 92.000 mp de granit, 50.000 mp de pereţi cortină pentru faţade, 19.500 mp placări cu piatră şi alţi 17.000 mp de placări din cupru şi alte materiale, dar şi peste 30.900 de corpuri de iluminat. Accesul clienţilor şi angajaţilor Iulius Town este facilitat de 42 de lifturi, 24 de scări rulante şi 19 uşi rotative, în timp ce pentru confortul lor funcţionează 25 de centrale de tratare a aerului.
Cel mai aşteptat de timişoreni este parcul din Iulius Town, construit într-o manieră inedită, pentru că este suspendat peste o parcare subterană. Şi la acest capitol cifrele sunt ameţitoare. Spaţiul verde este înfrumuseţat cu 1.400 de arbori maturi, cu înălţimi de până la 13 metri şi vârste de până la 60 de ani. Cei mai mulţi sunt carpeni, 352, dar şi 67 de tei, 50 de fagi, 45 de platani şi 20 de stejari vor borda aleile de promenadă. Acestora li se adaugă 10.000 de arbuşti şi 45.900 de plante decorative. Pentru transportul lor de la pepinierele din Italia au fost necesare 500 de autocamioane, iar sistemul de irigaţii automatizat, care foloseşte apă pluvială dintr-un bazin special amenajat, măsoară aproape 25.000 de metri liniari.
Toate acestea au fost necesare pentru cel mai mare şantier din vestul ţării. De fapt, a fost vorba despre opt şantiere care au crescut etapizat şi concomitent şi care s-au finalizat prin inaugurarea a trei clădiri de birouri clasa A (UBC 2 – 18.000 mp, UBC 1 – 13.000 şi UBC 3 – 19.000 mp), o parcare supraetajată cu 910 locuri, extinderea Iulius Mall Timişoara, care a dus suprafaţa de retail din ansamblu la 120.000 mp, un pasaj auto şi cel mai mare parc suspendat din România, amenajat peste o parcare subterană cu peste 580 de locuri. În prezent, se lucrează şi la UBC 0, cea mai înaltă clădire de birouri din România, care va avea 155 de metri, 27 de niveluri şi o suprafaţă închiriabilă de 52.000 mp.
Iulius Town va include: noi branduri, 450 de magazine, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, numeroase restaurante şi cafenele tematice, un parc, un centru de evenimente, 100.000 mp de spaţii office clasa A, un tunel auto şi 4.070 de locuri de parcare.
Material sustinut de grupul Iulius