Nu mă pot abţine să nu semnalez un fenomen care, deşi pare un mizilic, amplificat la scara miilor de contracte de acest fel din administraţia publică locală din România se întrupează într-un soi balaur bugetofag menită să înspăimânte. Este vorba despre ceva ce aş putea rezuma prin sintagma „consultanţă pentru scărpinat în creştet“, în sensul că primarii „lovesc“ nişte firme cu sume bunicele pentru expertize de care nu au nevoie sau care ar trebui să fie rezolvate de aparatul administrativ, conform organigramei şi fişei postului.

Se ia ca studiu de caz primăria municipiului Galaţi, care tocmai ce a pus la bătaie aproape 30.000 de lei (aproximativ 6.400 de euro) pentru ca o firmă (încă nedesemnată) să meargă în curtea unui liceu şi să constate cum poate fi demolată o banală magazie. Atenţie! Nu să o demoleze (aici intervin alţi bani, altă distracţie), doar să constate cum!

Practic, de aceşti bani trebuie întocmită o documentaţie care să indice ceea ce se învaţă (cu tot cu normele de siguranţă) în câteva ore la un curs banal pentru muncitori în construcţii, iar orice maistru calificat o poate face fără probleme, pe-un colţ de masă din baraca administrativă.

Magazia cu pricina (oameni buni, e o magazie a unui liceu, nu Casa Poporului!) se află în curtea Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri“ şi şi-a cam trăit traiul. În mod normal, într-o firmă care ţine la banii ei sau într-o instituţie căreia îi pasă de banii contribuabililor (adică ai banilor tăi, fraiere care plăteşti taxe, dar nu te duci niciodată la vot, de parcă n-ar fi şi interesul tău să decizi cine îi gestionează...), demolarea s-ar fi făcut pe baza unei documentaţii interne, făcută în cel mult o zi de un angajat dintre persoanele responsabile cu gestiunea mijloacelor fixe.

Apoi, cu actele făcute, s-ar fi apelat la maistru (dintre cei angajaţi deja fie la serviciul Gospodărire Urbană, fie la serviciul Ecosal – ambele subordonate Primăriei) care să facă o situaţie de lucrări (e în fişa postului oricărui maistru să ştie să facă asta). Ar dura, cu tot cu redactarea documentului, cam o jumătate de zi. Cu una cu alta, totul ar costa (luând în calcul salariul tarifar al angajaţilor, plus ceva costuri suplimentare neglijabile) undeva pe la 300 de euro. Maximum. Nu 6.400 de euro, deci de 21 de ori mai mult.

În fine, trecând peste magazie, descoperim că tot la amintita primărie s-a plătit, recent, un onorariu de 6.000 de lei unui expert extern în evaluarea personalului, astfel încât acesta să stabilească cine sunt cei mai buni dintre cei mai buni în cazul numirii membrilor noului Consiliu de Administraţie al societăţii de transport public. Pe bune?! Simpla consultare a componenţei finale a CA arată că n-a fost nicio selecţie, căci amintiţii (era să zic „tovarăşi“; mă scuzaţi pentru gândul hain!) sunt, de fapt, nişte politruci puşi acolo pe baza carnetului de membru (descoperiţi asta citind declaraţiile de interese, deşi nu toţi au fost sinceri şi au recunoscut „filiaţia“; poveste asupra cărei voi reveni). Nu-i nicio îndoială: sunt oameni cu funcţii politice la diverse partide din arcul Puterii, care au primit nişte recompense, conform vechilor cutume.

Şi-atunci, te întrebi. La ce naiba a mai trebuit acea consultanţă? Să fie oare doar pentru a crea aparenţa că – uite, domnule! – s-a făcut o selecţie profesionistă, printr-un expert calificat şi plătit, nu este recompensarea lipitorilor de afişe? Lucrurile par de-a dreptul cinice, dar ce ştim noi, ăştia, care nu ne-am lovit niciodată cu capul de greutăţile unui job de bugetar apăsat de responsabilităţi politice?

Un pic mai spre nord, în municipiul Tecuci, primarul de acolo (şi el tot de la PSD, ca şi cel de la Galaţi) se ocupă şi el de fenomen, dar la o scară mai mică. Deh... oraş mic, buget pe măsură. Una peste alta, edilul nu poate justifica în faţa Curţii de Conturi vreo 40.000 de lei pe care i-a dat unei firme din Bucureşti a unei domnişoare din Constanţa, pentru câteva expertize despre care nu se ştie la ce-au folosit oraşului, dar se cam bănuieşte la ce i-au folosit primarului. Tragicomic de-a dreptul este că firma de „consultanţă“ nici măcar nu are propriu-zis un sediu, fiind evacuată de vreun an din imobilul în care stătea cu chirie.

Astfel de contracte sunt cu zecile în fiecare an, în fiecare localitate din România. Se adună mii, anual, la nivel naţional. Ele au surclasat deja celebrele studii de fezabilitate fără finalitate, iar motivul e simplu: investiţiile ce necesită astfel de studii sunt mult mai rare decât operaţiunile curente pentru care se apelează la „consultanţă“. Deja se bănuieşte că în spatele acestor contracte există un mecanism diabolic prin care balaurul bugetofag hrăneşte, de fapt, balaurul de partid, printr-un parandărăt mai elaborat decât banala şpagă. Coincidenţă? Nu cred!

P.S.: Rămâne să ne spună procurorii (asta dacă nu cumva îi desfiinţează între timp marele strateg Toader Tudorel) dacă e cazul să credem în coincidenţe sau nu.