Cifrele mincinoase despre câţi suntem şi ce facem în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
elev

Statisticile din România se bazează pe date viciate. Cifrele arată o ţară care nu este chiar ceea ce pare a fi. Are cineva de câştigat din asta? O discuţie DW cu rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda.

Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat, marţi, 4 mai, listele actualizate de alegători înscrişi în Registrul Electoral. În afara României, spun statisticile oficiale, trăiesc în jur de 754.882 de persoane cu acte româneşti de identitate şi cu drept de vot în România. O confuzie apare încă din titlul tabelului: „Numărul total cetăţeni români cu domiciliul în străinătate”. Aceasta, în condiţiile în care, apoi, în tabel, coloana cu cifre spune că este vorba despre „Număr alegători”.

Instituţiile care centralizează demografiile partenerilor europeni ai României raportează cifre radical diferite. La Roma, de exemplu, IStat, oficiul naţional de statistică, a contabilizat anul trecut 1,15 milioane de români care trăiesc cu acte în regulă în Italia - faţă de 69.931 aflaţi în evidenţele AEP din România ca fiind plecaţi în Italia. Iar Ambasada României în Germania afişează, pe pagina sa, existenţa a 722.000 de români înregistraţi în Republica Federală - de 7 ori mai mult decât apar în evidenţa Autorităţii Electorale Permanente de la Bucureşti (106.970).

Să presupunem că o parte din diasporă sunt minori fără drept de vot. Dar şi asta ar însemna o anomalie: familiile de români plecaţi din ţară ar avea zeci de copii. De fapt, câţi suntem, câţi au plecat, câţi au rămas şi de ce nu ne ştim între noi cel puţin statistic? Sociologul Marian Preda, rectorul Universităţii Bucureşti, sugerează drept cheie de verificare un total care ar trebui să iasă în jur de 22 de milioane de români, aici şi în străinătate. În 1990 eram 23,4 milioane plus cei care erau deja plecaţi. A fost natalitatea mai mică: să zicem că am avut un milion şi jumătate născuţi mai puţin. Dar speranţa de viaţă a crescut în aceşti 30 de ani.

Primării care nu ştiu ce se întâmplă în sat

Într-o discuţie cu Deutsche Welle, profesorul Preda a explicat motivele pentru care statisticile demografice - dar nu doar acestea - oferă rezultate viciate, în România. În primul rând lipseşte un mecanism de verificare a proceselor de circulaţie a populaţiei, nici pentru migraţie externă dar nici măcar pe cea internă. „Acum, oamenii circulă foarte mult. Sunt pensionari care au domiciliul în Bucureşti dar de fapt stau la ţară, sunt oameni care au actele de identitate la ţară dar locuiesc de fapt în oraşele în care lucrează, la Bucureşti sau la Cluj, de exemplu. Nu avem mecanisme de înregistrare a acestor mişcări. Nu există la fiecare primărie o adevărată evidenţă a populaţiei. Avem doar 400 de puncte de înregistrare a populaţiei, vreo 3300 de primării şi cam zece mii de sate. Pur şi simplu, funcţionarii aceia nu ştiu ce se întâmplă în satele din zona lor. Stau la birou şi aşteaptă să vină oamenii să le spună”. Or, de venit nu vine nimeni. Aşa apar rupturi între primării şi comunităţi. „Întâlnim situaţii ciudate: nu ştiu ce primar a luat o vreme banii pentru persoane care au murit; le-au încasat pensiile. Intrările şi ieşirile din localităţi sunt incomplet raportate. Unul care pleacă în străinătate anunţă acolo că s-a instalat dar aici nu anunţă că a plecat. Nici primăriile nu raportează mereu la evidenţa populaţiei. Nici nu au interes, pentru că pierd, dacă au mai puţini membri în comunitate. Au probleme la şcoală, de exemplu. Îţi mai trebuie doi elevi ca să faci clasa, altfel ţi se desfiinţează. Poate că mai este şi doamna soţie a primarului învăţătoare. Sau are copilul elev. Păi, dacă mută şcoala, în loc să vină ceva bani la tine în primărie, trebuie tu să plăteşti combustibil ca să-i duci pe copii în alt sat la şcoală. Atunci îi lasă aşa: sunt în evidenţă. Dar nu sunt”.

Situaţia aceasta, cu aberaţiile statistice lucrate din pix, nu se întâmplă doar în România, spune Preda: „China a constatat la recensământ că sunt sub 1,4 miliarde, pentru că au ţinut cont doar de naşteri şi decese. Şi le e ruşine acum să spună că sunt mai puţini, că municipalităţile au raportat umflat. Ca la noi”.

Statistici măsurate cu prăjina în secolul big data

Este incompetenţă sau rea voinţă? Rectorul Universităţii Bucureşti nu crede că este „o făcătură de la nivel central. În realitate, nu avem mecanisme. Nu avem stimulente şi sancţiuni pentru declararea relocărilor. Dar nu trebuie neglijate nici manevrele electorale. Cei plecaţi în străinătate sunt cele mai bune victime ale celor ce vor să fraudeze la vot. Nu se mai fură ca pe vremuri dar intuiţia îmi spune că se mai întâmplă. Păi, dacă tot au control complet asupra unor secţii de vot prin cătune şi pot să bage nişte buletine în plus, în numele cui le bagă? Al celor plecaţi în străinătate”.

Pe de altă parte, în sistem e multă inerţie, observă profesorul Preda. „Lumea s-a schimbat mult iar instituţiile noastre nu. Fără să coroborăm informaţiile, avem imagini deformate şi cu lacune. Îi prinzi pe unii la un recensământ într-o ţară şi, apoi, peste trei luni sau trei ani îi prinzi şi în altă ţară la un alt recensământ naţional. E nevoie de o bază de date europeană, cum sunt Europolul sau verificările paşapoartelor. Se pot centraliza informaţii despre cei care s-au înregistrat la un domiciliu în străinătate cu document românesc. Sau dacă şi-au cumpărat pe afară o casă. Şi mai e nevoie de definiţii mai clare în privinţa modului în care migranţii români îşi împart timpul între ţări. Dar noi nu avem nici măcar la nivel naţional coroborate bazele de date. Evidenţa populaţiei nu află automat intrările şi ieşirile din ţară”.

Universităţile au cerut în ultimii ani informaţii de la Revisal (registrul contractelor de muncă) pentru a avea o situaţie a absolvenţilor cu diplome universitare de pe piaţa muncii din România, pentru a vedea unde lucrează, câţi sunt angajaţi, sau pentru a face planuri de şcolarizare pe viitor. „În România”, povesteşte rectorul Universităţii, „nu am avut multă vreme bazele agenţiilor judeţene pentru forţele de muncă puse la comun. Au fost cazuri în care unii şi-au luat ajutor social din două judeţe fără să ştie nimeni. Ar mai trebui să avem pensiile, asistenţa socială şi Revisalul cuplate cu evidenţa populaţiei. Un angajat în străinătate, legal şi cu venituri semnificative acolo, nu figurează niciunde în România, aşa că încasează şomaj iar copilul lui primeşte bursă socială. Sau se înregistrează pentru creşterea copilului, iau ajutor timp de doi ani dar ei de fapt lucrează în acest timp în străinătate. Astfel de situaţii chiar se întâmplă. Fraude şi erori există în orice sistem dar la noi dimensiunile sunt uriaşe. Problemele de la evidenţa populaţiei sunt doar partea vizibilă a icebergului”, comentează Marian Preda.

Profesorul de sociologie a încheiat discuţia cu Deutsche Welle cu o comparaţie între statistica românească şi cea din restul Europei: „În vreme ce alţii fac măsurători cu instrumente moderne, cu micrometrul sau din satelit, statisticile din România sunt măsurate cu pasul sau cu prăjina. Apoi, nici măcar nu se măsoară totul. Sistemul nu este bine pus la punct. Şi nu avem nici demografi. Statul ar trebui să îşi formeze profesioniştii de care are nevoie în administraţie. Dacă ar fi acum obligat să o facă, ar organiza cursuri de două săptămâni sau de două luni, i-ar forma pe genunchi, şi i-ar trimite pe diverse funcţii”. 

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite