Care este eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 STUDIU

Care este eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 STUDIU

Vaccinurile anti-COVID oferă protecţie împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2

Cercetătorii americani au studiat protecţia oferită de trei dintre principalele vaccinuri disponibile – Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson – şi au stabilit că eficacitatea acestora rămâne înaltă şi în cazul tulpinii Delta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un studiu american, realizat de Centers for Disease, Control and Prevention, a analizat în ce măsură trei vaccinuri anti-COVID-19 – cele produse de Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson – oferă protecţie în faţa variantei Delta. Serul de la AstraZeneca nu a fost inclus în analiză.  
 
Analiza efectuată de cercetători din cadrul U.S. Department of Health and Human Services este una intermediară şi a inclus datele din nouă state americane, colectate din iunie şi până în august, în care tulpina Delta a SARS-CoV-2 a devenit predominantă. 
 

Moderna, cea mai mare eficacitate

Au fost examinate fişele a 32.867 de persoane eligibile internate în 187 de spitale şi 221 de secţii de urgenţă, toate cu vârste peste 18 ani. Cercetătorii au verificat indicatori precum testarea moleculară pentru SARS-CoV-2, diagnosticul sau suspiciunea de COVID-19, precum şi statutul din punct de vedere al vaccinării. În cadrul studiului, au fost considerate persoane vaccinate doar acelea care au primit şi a doua doză de ser în cazul vaccinurilor anti-COVID produse de Pfizer-BioNTech sau Moderna şi o doză în cazul celui de la  Johnson & Johnson, cu mai mult de 14 zile de la momentul vaccinării, fiind excluse persoanele care au primit o singură doză sau care aveau mai puţin de 14 zile. Eficacitatea vaccinului a fost ajustată în funcţie de vârstă, zona geografică, timp – începând cu ianuarie şi până la data producerii internării –, circulaţia virusului.

Rezultatele studiului intermediar au arătat că eficacitatea vaccinurilor anti-COVID, pentru toate categoriile de vârstă, sunt, în ordine: 95% pentru serul produs de Moderna, 80% pentru cel produs de Pfizer-BioNTech şi 60% pentru cel produs de Johnson & Johnson. 
 
Totodată, pentru pacienţii cu vârstă medie de 65 de ani, internaţi în spital, cu suspiciune de COVID-19, testele de laborator au confirmat existenţa infecţiei cu SARS-CoV-2 la 18,9% dintre cei nevaccinaţi – 1.316 din 6.960 – şi la 3,1% dintre cei vaccinaţi complet – respectiv 235 din 7.676.

Pentru 18.231 de pacienţi cu vârsta medie de 43 de ani, internaţi în spital tot cu suspiciune de COVID-19, testele au fost pozitive la 28,9% dintre cei nevaccinaţi – 3.145 din 10.872 – şi la 7% dintre cei vaccinaţi complet – 512 din 7.359. 
 

Punctele slabe ale cercetării

Analiza intermediară conchide că protecţia oferită de cele trei vaccinuri anti-COVID autorizate rămâne înaltă şi în cazul tulpinii Delta, fiind estimată la 86% în privinţa spitalizării şi la 82% în privinţa prezenţei la ATI. Procentele sunt similare celor înregistrate înainte ca varianta Delta să devină predominantă. 
Concluziile acestui raport preliminar privind eficacitatea vaccinului trebuie privite cu precauţie, atrag atenţia cercetătorii, care subliniază că analiza are trei neajunsuri: primul, această eficacitate nu a fost studiată în timp, posibilul declin al acestei protecţii vaccinale fiind sub observaţie. Al doilea punct slab este acela că eficacitatea vaccinului în cazul unei singure doze nu a fost evaluată, iar al treilea, faptul că în analiză a fost inclusă populaţia heterogenă din nouă state, ceea ce nu înseamnă automat că rezultatele ar putea fi generalizate la nivelul întregii populaţii a SUA. 
 
Cu toate acestea, conchid cercetătorii, analiza reflectă beneficiile aduse de vaccinare împotriva cazurilor moderate şi severe de COVID-19 care necesită spitalizare şi importanţa vaccinării complete în faţa circulaţiei predominante a tulpinii Delta. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările