Artistul care şi-a trăit viaţa din plin

Artistul care şi-a trăit  viaţa din plin

Johnny Răducanu (1931 - 2011)

Johnny Răducanu, unul dintre cei mai mari interpreţi de jazz din România, a murit ieri-dimineaţă, la vârsta de 79 de ani. Johnny Răducanu a trăit intens şi s-a stins discret. Ultima lui dorinţă, de pe patul de moarte, a fost să nu se facă vâlvă la înmormântarea sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un echipaj medical SMURD a fost solicitat ieri, în jurul orei 10.00, la locuinţa din Capitală a lui Johnny Răducanu. Medicii au constatat că artistul suferise un stop cardio respirator şi au încercat să-l resusciteze. La ora 11.00 au consemnat decesul.

Johnny Răducanu se mutase din garsoniera din Banu Manta, în care locuise 40 de ani, într-o vilă cu două camere, liniştită, la curte. Aici, suferea în tăcere. Avea diabet în stare avansată şi făcea dializă. O boală îngrozitoare, „ca şi bătrâneţea", după cum singur spunea. Se simţea „ca un câine în lesă". Ieri, moartea l-a eliberat.

Johnny Răducanu a fost un om care şi-a trăit viaţa cu pasiune. Pe patul de moarte însă, le-a spus celor dragi că vrea să părăsească lumea discret. Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), instituţie din care a făcut parte şi Johnny Răducanu, a spus că a primit o informare din partea familiei artistului, conform căreia Johnny a cerut cu limbă de moarte să nu se organizeze niciun fel de ceremonie la moartea lui.

Un adolescent talentat

Contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi conducător de formaţie, Johnny Răducanu a venit pe lume la 1 decembrie 1931, în oraşul Brăila. Pe numele său real Răducanu Creţu, Johnny Răducanu s-a născut într-o familie de ţigani (aşa cum el însuşi ţinea să i se spună), cu o tradiţie muzicală de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu. Johnny Răducanu s-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iaşi şi Cluj-Napoca, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu" din Bucureşti (clasa contrabas, 1953-1956). „În 1947, a sosit la mine în oraş un adolescent...

Venea de la Iaşi, avea tenul măsliniu şi era teribil de jovial", îşi aminteşte doctorul Ion Vintilă, unul dintre cei mai buni prieteni ai artistului, care l-a cunoscut în perioada în care era elev la Liceul de Muzică din Cluj. Atunci a început povestea de succes a lui Johnny Răducanu. „Pe vremea aia locuia în gazdă la un viitor avocat renumit în Cluj, care l-a luat dintr-un cămin sărăcăcios, şi plin de mizerie, şi l-a dus la el acasă...

„În 1952 - n-am să uit niciodată -, noi, tinerii, mergeam la schi, în zona Rarău, pe lângă Câmpulung Moldovenesc. Când am ajuns acolo, Johnny ne-a chemat la restau­rantul Continental... o cârciumioară cu un nume simandicos. Şi surpriza a fost că în această cârciumioară orchestra era formată din familia lui. Mama lui cânta vocal şi se acompania la pian, tatăl, la vioară, fratele lui mai mic cânta la acordeon, iar unul dintre veri, la baterie. Johnny s-a adăugat grupului şi au făcut împreună o seară încântătoare de muzică", îşi aminteşte doctorul Ion Vintilă.

Tot atunci, l-a auzit pe Johnny cântând la acordeon, fără să ştie... „Vreme urâtă, un ceai cald şi o cabană din Apuseni. Cabanierul a venit cu un acordeon şi ne-a întrebat dacă ştie cineva dintre noi să cânte la el. Johnny zice: «Habar n-am dacă ştiu, dar ia dă să încerc!». Şi nimereşte o clapă, apoi două, pe urmă un acord, pe urmă un arpegiu şi aşa a cântat la acordeon fără să ştie... Avea pe atunci vreo 18 ani şi avea ritmul în sânge şi un simţ armonic cu totul ieşit din comun. Pe urmă a plecat la Bucureşti, la Conservator".

Johnny Răducanu a fost un om modest, dar modestia atrăgea sărăcia. Nu s-a dat în lături în acei ani ai Bucureştiului tinereţii să cânte pe la nunţi sau botezuri... aşa cum cânta şi la localuri faimoase pe atunci în lumea jazzului, la «Visul», din spatele Intercontinentalului, la «Cina» sau la «Mon Jardin». Apoi a luat o repartiţie la ansamblul Ciocârlia, al Ministerului de Interne, şi era obligat să meargă pe stradă îmbrăcat în uniformă, deşi n-avea grad. Mergea pe stradă şi scotea chipiul ca pe o pălărie obişnuită...", mai povesteşte doctorul Ion Vintilă.

Maturitatea lui Johnny

Johnny Răducanu a iubit femeile, dar a fost căsătorit doar o dată, a iubit New Yorkul, jazzul, România şi viaţa dulce, boemă. În anii '50, a cântat la cluburi din Mamaia (mai ales la barul de la ultimul etaj al Hotelului Perla), iar în anii '80 era invitat constant la atelierele de improvizaţie ale artiştilor de jazz din Constanţa.

În biografia lui Johnny Răducanu există şi un episod controversat. Criticul de jazz Peter Banyai, care şi-a obţinut de la CNSAS dosarul de la Securitate, a văzut două note informative, în care „sursa Rică" îi raporta căpitanului de Securitate V. Lazăr. După ce a reconstituit evenimentele din toamna anului 1978, Peter Banyai a concluzionat că „Rică" nu putea fi decât amicul său de atunci, Johnny Răducanu. Cei doi frecventau Biblioteca Americană, unde se organizau concerte de jazz şi întâlniri culturale, la domiciliul unui diplomat american.

Excesele unui artist

„Am băut butoaie de whisky. Am fumat şi marijuana", a recunoscut Răducanu, în emisiunea „România, te iubesc" de la Pro TV. Despre întâlnirea lui cu Johnny Răducanu, Andrei Pleşu povesteşte cu tristeţe: „A fost singurul om care m-a făcut să cânt". Într‑un interviu acordat RFI, cunoscutul om de cultură şi-a amintit serile petrecute la Tescani, când Johnny l-a vizitat şi au înregistrat împreună muzică veche, din perioada interbelică. La pianul lui George Enescu, din conacul Marucăi Cantacuzino, Johnny a cântat jazz...

A cântat cu nume importante ale muzicii şi a lansat albume precum „Jazz trio - Seria jazz nr. 4" (1966), „Jazz în ţara mea (Jazz in my country)" (1967), „Confesiuni" (1979), „Confesiuni II" (1982), „Confesiuni III - Seria jazz nr. 21" (1986) şi „Jazz Made in Romania" (1987).

"Nichita Stănescu spunea tot timpul: «Bătrâne, să murim, bre, tineri, nu bătrâni!» Avea dreptate. Să mori când eşti valid, să nu mori când eşti invalid."
Johnny Răducanu
jazzman

Ultima dorinţă

Johnny Răducanu a cerut să nu se organizeze niciun fel de ceremonie la moartea lui, motiv pentru care familia a preferat să păstreze discreţia în ceea ce priveşte locul şi data înmormântării. Din informaţiile noastre, trupul artistului va fi depus, azi, la Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc mâine, la Cimitirul Mănăstirii Cernica.

"Lecţia cea mai importantă pe care am primit-o de la el este spiritul jazzului, care înseamnă libertate!"
Harry Tavitian
muzician

"Îţi mulţumesc, Maestre, că ai apărut în viaţa mea şi continui să-mi fii Lumina."
Teodora Enache
cântăreaţă

"Numele lui se identifică perfect cu arta jazzului în România."
Mircea Tiberian
muzician

"Avea un suflet de copil, o naturaleţe specială. A creat şi a lăsat multe bucurii, lucrări cu care va rămâne în amintirea celor care îi iubesc muzica."
Ovidiu Lipan Ţăndărică
muzician

Ultimele interviuri ale lui Johnny Răducanu

Într-un dialog purtat cu George Rădulescu, în februarie 2001, în ciclul de interviuri „La masa Adevărului", Johnny Răducanu a explicat de ce a revenit în România, în anii dictaturii, când putea rămâne la Londra sau la New York, unde mergea deseori în turneu.

„Educaţia mea, şi a tuturor celor din generaţia mea, au fost strada, cartierul, oamenii cu care eram. Fiecare contribuiam cu o picătură la frumuseţea ţării", a răspuns artistul, referindu-se la frumuseţea relaţiilor umane. „N-am rămas în America, mi-am spus că nu am voie să-mi părăsesc mormintele".

L-a cunoscut pe marele actor Peter Ustinov, când cânta la Hilton, a fost foarte apreciat de Anthony Quinn. La rândul său, a iubit America şi artiştii ei şi a considerat că New Yorkul „e cel mai tare oraş de pe planetă".

Despre boală şi despre credinţă

În interviul acordat ziarului „Adevărul", Johnny Răducanu a recunoscut că n-a fost un om foarte religios. „Eu am vorbit de câteva ori cu Dumnezeu. Am avut noroc. Eram în unele situaţii şi l-am rugat să mă ajute. I-am spus: «Vă rog să nu vă supăraţi că eu nu mă mai duc la instituţia pe care pământenii au făcut-o, dar Dumneavoastră ştiţi de ce!»".

„Tatăl nostru", ca armă

Amintind despre Revoluţie, Johnny Răducanu puncta „I-am spus lui Dumnezeu că o să mă duc la o biserică dacă o să mai găsesc persoane precum Părintele Galeriu. La Revoluţie, atunci când trăgeau cu armele porcii ăia şi-i omorau pe nevinovaţi, dacă vreo 500 de preoţi din Bucureşti porneau din Piaţa Unirii şi mergeau până la Universitate, cu lumânări, spunând «Tatăl nostru», se opreau şi furnicile. Ar fi îngheţat toţi. Asta înseamnă putere dumnezeiască".

Într-un alt interviu, acordat ziarului „Click", pe 20 august 2011, Johnny Răducanu a vorbit despre boala lui. În urmă cu patru ani, artistul a fost operat pe cord deschis, perioadă în care a fost diagnos­ticat cu diabet. „Boala a avansat. Fac dializă. E un atac la libertatea mea personală. Mă simt ca un câine în lesă. Şi-n puşcărie ar fi mai bine: dacă îţi dă mâncare şi libertatea de a te plimba măcar prin curte şi tot e mai uşor de suportat nenorocirea. E cam dură comparaţia, dar asta simt", a spus muzicianul. 

"Pe domnul Ustinov l-am cunoscut cântând. Îmi făceam meseria cu dragoste, ca şi dânsul. Cântam la pian puţin din Bach, puţin din Chopin, romanţe româneşti, tot felul de muzici din filme."
Johnny Răducanu
jazzman

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările