Noii pionieri îşi spun „antinatalişti”, iar argumentele lor sunt acestea: (1) e crud să aduci fiinţe umane pe lume, fiinţe care vor suferi şi care îi vor face pe alţii să sufere; (2) să faci copii biologici este unul dintre cele mai egoiste lucruri pe care le poţi face – înseamnă să furi (?) resurse de la alţii pentru a-ţi perpetua propriile gene (!); (3) copiii, în special în Occident, produc gunoi, iar gunoiul distruge planeta; (4) cel mai bun mod de a reduce suferinţa umană este să creşti presiunea socială pentru a nu face copii şi să măreşti accesul la mijloace contraceptive (incluzând avortul, bineînţeles); (5) planeta s-ar descurca mai bine fără oameni pe ea; (6) iar a creşte copii reprezintă o rutină „mizerabilă, ingrată, scumpă, al cărei rost nu-l văd şi la care nu vreau să particip.”

Tema, cum altfel, este asociată cu cartea unui filosof  – cartea are un titlu cu un iz puternic nihilisto-cioranian, „Ar fi fost mai bine să nu fi existat niciodată: Răul de a te naşte” (link aici); şi este scrisă de un star academic sud-african, David Benetar.

În fapt, acest curent autodistructiv este foarte bine descris în cartea unui om de ştiinţă, Konrad Lorenz, intitulată „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” (link aici). Unul dintre cele mai mari păcate capitale este acesta: omenirea, privită ca specie biologică, pare să-şi fi pierdut firescul instinct de conservare.

Iau cele şase argumente pe rând, în ordine inversă:

(6) Să creşti copii reprezintă o rutină „mizerabilă”. E cel mai uşor de demontat argument şi reprezintă, după mine, argumentul de fond. Argumentul se numeşte, simplu, EGOISM. Este adevărat că e greu să creşti copii, iar vechile religii ne spun că a creşte copii reprezintă, fără îndoială, un act de sacrificiu. Însă este un sacrificiu altruist – te sacrifici pentru ca altcineva să trăiască; sensul ultim, profund al iubirii dintre un bărbat şi o femeie este reprezentat, în fapt, de aducerea pe lume a unei noi vieţi.

(5) Planeta s-ar descurca mai bine fără oameni pe ea. Dar dacă planeta a fost făcută, în fapt, tocmai pentru ca oamenii să trăiască pe ea? Dacă ghiveciul a fost construit ca să trăiască şi să înflorească în el trandafirul japonez, şi nu e cazul să distrugem trandafirul japonez ca să-i fie mai bine ghiveciului? E greu să te lupţi cu ceaţa groasă a acestei filosofii evoluţioniste, care apucă, mereu, băţul de capătul greşit, şi aşază mereu carul înaintea boilor.

(4) Cel mai bun mod de a reduce suferinţa umană este să creşti presiunea socială pentru a nu face copii şi să măreşti accesul la mijloace contraceptive. În fapt, acesta este vechiul argument al EUGENIEI. Doar că acum nu mai este orientat împotriva persoanelor de culoare, a catolicilor, a slavilor sau a evreilor (cum era orientat în anii 20 şi 30 ai secolului trecut) – acum este orientat împotriva întregii rase umane. Şi de ce, cum şi în ce fel un copil avortat ar fi un copil (mai) fericit? E uşor să spui că „aş fi fost mai fericit dacă nu m-aş fi născut în această lume” când tu unul te-ai născut şi de bucuri de toate bucuriile vieţii, inclusiv de faima obţinută prin perorarea unor nonsensuri cât lumea de mari?

(3) Copiii, în special în Occident, produc gunoi. Bun, dar există o întreagă industrie de prelucrare a deşeurilor umane, industrie care este foarte profitabilă. Zilele trecute am văzut un filmuleţ în care suedezii testau o tehnologie de a produce energie electrică din deşeuri menajere. Trendul eco ne spune că, departe de a fi un obstacol în dezvoltarea speciei, deşeurile menajere pot fi o oportunitate.

(2) Să faci copii biologici înseamnă să furi resurse de la alţii pentru a-ţi perpetua propriile gene. Nu văd de ce ai „fura” resurse de la alţii pentru a-ţi perpetua genele; de la cine furi resurse – de la africani sau de la oamenii din lumea a treia, care fac în continuare mulţi copii, în timp ce noi facem din ce în ce mai puţini? E dreptul lor să-i facă, nu zic; dar de ce ar trebui noi să ne autocastrăm, în special în condiţiile în care punctele de mai sus ne arată că nu există motive alarmante care să ne conducă spre autocastrare?

(1) E crud să aduci fiinţe umane pe lume – fiinţe care vor suferi şi îi vor face pe alţii să sufere. Aceasta este, în fapt, poziţia clasică a relativismului moral, care disociază suferinţa de orice sens al suferinţei, aşază confortul mai presus de căutarea sau acceptarea unui sens ultim al vieţii, evitarea durerii mai presus de sacrificiul de sine pentru aproapele, şi în final aşază moartea mai presus de viaţă. Nu este o soteriologie alternativă – este negarea explicită a soteriologiei creştine.

Mai există un argument de fond, şi anume malthusianismul. E teoria că, dacă omenirea va continua să se înmulţească, ne vom confrunta cu o catastrofă, deoarece resursele de mâncare se vor termina, şi toţi vom muri de foame. Predicţia lui Malthus a fost făcută la 1798, când populaţia Angliei era de 8 milioane de oameni, iar populaţia lumii de 700 de milioane. Între timp, populaţia Angliei este de 65 de milioane de oameni, iar a lumii de 7,6 miliarde de oameni. Mulţi merg înainte cu viziunea apocaliptică a lui Malthus, deşi, iată, în ultimii 220 de ani populaţia Angliei a crescut de 8 ori, a lumii de 11 ori, iar predicţiile lui Malthus tot nu s-au adeverit. Unii vor spune că nu s-au adeverit deoarece între timp au avut loc revoluţia industrială şi revoluţia agrară; eu voi spune – şi da, şi nu. Malthus a greşit nu pentru că nu a anticipat revoluţia agrară şi industrială, ci pentru că l-a exclus complet din ecuaţie pe Dumnezeu; chiar şi aşa, Dumnezeu are (încă) grijă de noi.  

Undeva în text există şi un argument sănătos – dacă nu poţi avea copii, îi poţi ajuta pe alţii să-şi crească copiii. Patristica ne învaţă că oamenii înţelepţi pot fi părinţi spirituali multora – dar să perpetuezi filosofii nihiliste şi idei eugenice nu reprezintă vreo formă de înţelepciune