Alte 328 de cazuri de coronavirus au fost diagnosticate. Numărul total se ridică la 8.746. Câţi pacienţi sunt la terapie intensivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până astăzi, 19 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.746 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.892 au fost declarate vindecate şi externate. 256 de pacienţi sunt la terapie intensivă.

Numărul de cazuri confirmate, pe judeţe, potrivit raportării Institutului Naţional de Sănătate Publică:

Totodată, până acum, 434 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman şi Gorj, au murit.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 328 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 256 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 17.473 de persoane. Alte 47.003 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 93.611 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 420 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.018 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Dosare penale şi amenzi pentru nerespectarea restricţiilor

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 442 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.410  persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.857.219 lei.

Români din străinătate afectaţi de pandemie

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 732 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franţa, 13 în Germania, 57 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 61 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 14 în Italia, 15 în Franţa, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia, unul în Suedia şi unul în Elveţia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 11 au fost declaraţi vindecaţi: 7 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Situaţia privind infectarea cu virusul SARS-CoV-2 la nivel european şi global:

Până la data de 18 aprilie 2020, au fost raportate 902.547 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

ŢARA   CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI   VINDECAŢI*   Italia 172.434  (+3.493)   22.747 (+575)    44.927    (+2.200) Spania 188.068  (+5.252)   19.478 (+348)    74.797               - Franţa 109.252     (+405)   18.681 (+761)    36.588    (+1.579) Germania 137.439  (+3.609)     4.110 (+242)    88.000    (+4.886) Regatul Unit 108.692  (+5.599)   14.576 (+847)         414         (+18)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAŢIE GLOBALĂ LA 18 APRILIE 2020   CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI   VINDECAŢI*     2.197.593  (+83.324) 153.090  (+7.946) 598.228 (+27.932)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 17-18 aprilie 2020

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite