Alo, Family Tel? Categoriile de persoane care au cerut asistenţă psihologică în pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distanţarea fizică impusă de starea de urgenţă în timpul pandemiei de Covid-19 are repercusiuni asupra stării psiho-emoţionale a copiilor, dar şi asupra adulţilor care-i au în grijă. Salvaţi Copiii a făcut o statistică a celor care au cerut asistenţă psihologică.

Într-un procent covârşitor, 80% - adulţii au fost cei care au sunat la numărul de telefon  0800.070.009 instituit de Organizaţia Salvaţi Copiii cu suportul Digi România pentru a acorda asistenţă psihologică. Este vorba despre mame singure cu dificultăţi economice, părinţi cu copii autişti care au fost nevoiţi să-şi întrerupă terapia din pricina pandemiei, bunici care au rămas singuri acasă cu nepoţii, precum şi femei, victime ale violenţei domestice, se arată într-un comunicat. 

Apelurile au avut loc în perioada 15 aprilie – 20 mai 2020. Alte categorii de persoane care au cerut ajutor au fost: 

părinţi care recunosc că şi-au pierdut răbdarea şi nu mai pot gestiona adecvat propriile stări emoţionale; 

părinţi ai căror copii se confruntă cu dezvoltarea unei forme de anxietate şi frică de boală, dezvoltarea unor comportamente compulsive legate de igienă; 

părinţi care au cerut ajutor material sub forma unui dispozitiv electronic cu ajutorul căruia copiii să poată participa la lecţii; 

copii care au dezvoltat comportamente legate de dependenţa de tehnologie; 

comportamente opozante ale copiilor în ceea ce priveşte schimbarea bruscă a rutinelor zilnice, iritabilitate crescută, intoleranţă la reguli, cereri excesive; modificări continue ale dispoziţiei; 

comportamente regresive (întâlnite la preşcolari) - dormitul singur în pat;  

copii care au dezvoltat indiferenţă faţă de activităţile pe care le desfăşurau înainte de pandemie;

dificultăţi sau nemulţumiri legate de noul mod de a face şcoală care le provoacă stres şi confuzie.

În cazul a 20% din apeluri, a fost vorba fie de persoane cu istoric de boală psihică fie de adulţi cu diferite dificultăţi legate de gestionarea stărilor de anxietate generate de restricţiile perioadei stării de urgenţă.

În ceea ce priveşte distribuţia pe medii de rezidenţă, 75% din cei care au cerut spijin psihologic provin din mediul urban şi 25% din mediul rural.

Imagine indisponibilă

”Restricţiile impuse de starea de urgenţă au creat situaţii familiale problematice, pentru care adulţii nu aveau instrumente cu care să le gestioneze, de la dificultăţi economice – imaginaţi-vă o mamă care îşi creşte singură cei trei copii şi care şi-a pierdut locul de muncă, ca o consecinţă a crizei – la întreruperea terapiei pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, ceea ce poate cauza un regres semnificativ în recuperare.

Părinţii s-au confruntat în această perioadă cu probleme diferite şi suprapuse, cu propriile temeri şi cu anxietăţile copiilor, de aceea e crucial să poată cere îndrumarea unui psiholog, pentru a nu ceda”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Salvaţi Copiii.

Sfaturile psihologilor Salvaţi Copiii au vizat: 

recomandări de parenting şi psihoeducaţie personalizate pentru vârsta copiilor; 

validare emoţională şi recomandarea unor modalităţi de gestionare a emoţiilor pentru părinţi, care mărturisesc că şi-au pierdut răbdarea cu copiii şi se simt epuizaţi; 

mesaje care să-i calmeze şi să-i încurajeze pe cei care se simt copleşiţi şi dezorientaţi de situaţia de criză (şomaj tehnic şi incertitudini despre statutul economic al familiei); 

recomandarea de a stabili sau restabili relaţii cu prietenii, familia; 

sprijin în dezvoltarea unor mecanisme de coping pentru diminuarea anxietăţii şi a stresului;

îndrumare către ONG-uri specializate şi instituţii de suport. 

Recomandări detaliate ale specialiştilor Salvaţi Copiii pot fi accesate pe site-ul Salvaţi Copiii la secţiunile “Recomandări pentru părinţi” şi “Resurse educaţionale utile”.

Cei 16 psihologi Salvaţi Copiii aşteaptă şi în perioada stării de alertă apelurile celor care au nevoie de suport emoţional, de luni până vineri, între orele 11-19.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite