Administratorii Vinalcool SA - cercetati penal si pentru evaziune fiscala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Prejudiciul cauzat societatii este de aproape 11 miliarde lei * Presedintele si vicepresedintele firmei au fost dati in consemn la frontiera

Administratorii SC Vinalcool Bucuresti SA sunt cercetati pentru o evaziune fiscala de aproape 11 miliarde de lei, ei fiind dati si in consemn la punctele de frontiera, informeaza Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti. Potrivit sursei, Politia a inceput urmarirea penala impotriva lui Marin Ionescu, administrator si presedintele al Consiliului de Administratie al Vinalcool, si a lui Dan Cristian Stoican, administrator al firmei, sub acuzatiile de evaziune fiscala, fals la Legea contabilitatii si folosirea cu rea-credinta a creditelor societatii intr-un scop contrar intereselor acesteia, favorizand o alta societate la care au interese directe. Politistii au stabilit ca, in perioada septembrie-decembrie 2001, cei doi au vandut mai multe active (teren, o moara de faina, un siloz de cereale, rezervoare de inox si o instalatie de distilare-rafinare a alcoolului etilic alimentar) in valoare de 3,2 miliarde de lei, catre Coman Serv SRL Ilfov, precum si mijloace de transport in valoare de 121 de milioane de lei catre SC Coman Product SRL Ilfov, fara acordul Consiliului de Administratie al SC Vinalcool Bucuresti SA si cu mult sub pretul de achizitie. Ulterior, SC Coman Serv SRL a vandut toate activele cumparate de la Vinalcool catre Coman Product, societate la care cei doi sunt asociati si al carei obiect de activitate este identic cu cel al SC Vinalcool. Ofiterii de la Serviciul Economico-Financiar au mai constatat ca, in septembrie 2000, SC Luna Ate Impex SRL, prin reprezentantul acesteia, Abraham Teofil, a livrat si descarcat la SC Vinalcool Bucuresti SA 26.350 de kilograme de motorina. Combustibilul a fost livrat fara documente legale de insotire, fiind achizitionat de furnizor la un pret care nu include taxa de drum. La receptionarea motorinei nu a fost intocmita nota de intrare-receptie, ci doar un proces-verbal. In data de 30 octombrie a aceluiasi an, intre cele doua societati a fost intocmit un proces-verbal de custodie, prin care se recunostea primirea de catre SC Vinalcool Bucuresti SA a cantitatii de motorina. Vinalcool a vandut motorina in trimestrul IV al anului 2000, prin statia proprie de carburanti, fara a fi proprietarul combustibilului si la un pret care nu includea taxa de drum. De asemenea, firma nu a inregistrat in evidenta contabila obligatiile fiscale, in valoare de peste 107 milioane de lei. Apoi, in perioada septembrie-noiembrie 2001, SC Vinalcool Bucuresti SA a inregistrat in evidenta contabila 35 de facturi fiscale ca fiind emise de SC Salsa SA Dolj, in care era inscrisa cantitatea totala de 722.404 litri de vin de masa de 9,5 grade, in valoare totala de aproape 4,5 miliarde de lei. Cantitatea de vin achizitionata nu a intrat insa, fizic, in gestiunea Vinalcool. Prin derularea acestor activitati economice, Vinalcool nu a inregistrat in evidenta financiar-contabila obligatii fiscale in valoare totala de peste 10,9 miliarde de lei, din care peste 6,3 miliarde reprezinta impozitul pe profit si aproape 4,6 miliarde de lei reprezinta taxa pe valoarea adaugata. Pentru recuperarea prejudiciului, a fost pus sechestru pe bunurile lui Marin Ionescu. Cei doi sunt dati in consemn la punctele de frontiera.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite