Alina Şerban, actriţă româncă de etnie romă: „În Marea Britanie, m-au întrebat dacă sunt Esmeralda“

Actriţa Alina Şerban, la Adevărul Live FOTO David Muntean

Actriţa de etnie romă Alina Şerban, care a terminat Royal Academy of Dramatic Art de la Londra şi joacă pe scenele capitalei britanice, a vorbit, la Adevărul Live, cu jurnalistul Liviu Iolu, despre provocările pe care le-a întâmpinat în Marea Britanie, dar şi despre modul aparte în care le transpune în creaţiile sale.

Într-o perioadă în care discriminarea împotriva românilor, în special a celor de etnie romă, s-a intensificat, actriţa Alina Şerban vorbeşte despre modul în care luptă împotriva stereotipurilor şi despre felul în care transpune, în spectacolele sale, astfel de prejudecăţi.

“Am făcut un spectacol stradal aici împotriva expresiilor pe care le consider profund jignitoare şi care, din păcate, au intrat în limbajul comun. Pe mine, personal, mă dor şi pe foarte mulţi romi. Sunt multe, nu aş vrea să le numesc, pentru că nu vreau să întăresc stereotipurile. Am făcut improvizaţie, teatru de păpuşi în grădiniţe. Era foarte interesant, la una din grădiniţe i-am întrebat pe copii ce ar trebui să învăţăm din asta. Mi-a răspuns unul dintre ei: Că nu ar trebui să deschidem uşa unui ţigan. Am fost la ei şi le-am spus: Eu sunt de etnie romă. Cu mine v-aţi juca?”, a povestit Alina Şerban.

În interviul acordat la "Adevărul Live", Alina Şerban a admis că, în România, apartenenţa la etnia romă poate fi o povară şi a recunoscut că, personal, consideră că a avut şansa de a se ridica deasupra condiţiei sale.

“Nu e foarte uşor să fii fată de etnie romă în România. Să ne gândim la liceu: vrei să fii plăcut. Toată lumea vrea. E uşor pentru toată lumea să spună: nu vrem să ne asociem cu romii. Dar de ce nu ne întrebăm cum s-a ajuns aici? Există la noi, în manualele de istorie, faptul că au fost cinci sute de ani de sclavie? Am avut, în liceele din Bucureşti, un turneu de 15 spectacole şi am avut un dialog constructiv cu elevii, dar când îi întrebam dacă noi suntem egali, începeau să-şi pună întrebări cum nu au fost învăţaţi încă, să înveţe să chestioneze ce li se zice”, a explicat Alina.

Cum se luptă o actriţă româncă de etnie romă cu stereotipurile din Marea Britanie

Hotărârea de a lupta împotriva stereotipurilor a făcut-o pe tânăra actriţă să creeze proiecte care deschid minţi, precum „I declare at my own risk / Declar pe propria răspundere”, o piesă prin care explorează trăirile şi schimbările din adolescenţa unui copil de etnie romă forţat să-şi asume identitatea.

“După ce am văzut cum suntem acolo portretizaţi – mai e şi valul ăsta de exotism, am fost întrebată de foarte multe ori dacă sunt Esmeralda, dacă stau în caravane, la ce vârstă am început clasa întâi – am decis să o pun în scenă”, s-a confesat tânăra actriţă. 

Reacţiile pozitive au venit nu doar din partea persoanelor de etnie romă, ci şi din partea altor minorităţi care se confruntă cu discriminarea.

“Spectacolul e un vis al meu din 2006 şi am avut două variante ale acestuia. E o poveste cu care mulţi au empatizat, pentru că nu e vorba numai despre o fată romă. Au venit oameni din comunitatea gay şi mi-au spus: Să ai curaj, mă reprezinţi şi pe mine! La urma urmei, a-ţi asuma identitatea este un pas care nu ar trebui să fie greu, dar într-o societate în care primează stereotipurile este”, a arătat actriţa.

O altă piesă inspirată din experienţa personală a fost Letter to the Queen, pe care actriţa a redactat-o într-un context aparte.

“Am luat un premiu – Cea mai bună studentă româncă din UK – dar asta nu mă ajuta la nimic, nu puteam lucra nici măcar ca ospătar. Maică-mea îmi spunea să vin în ţară şi, pe atunci, văzând că nu pot să aplic, că îmi trebuie permis, am scris un fragment care se numea Letter to the Queen. Începea aşa: Dragă Regină, îmi pare bine că ai ocazia să mă cunoşti, fiindcă sunt specială. Scrisoarea asta am scris-o plângând, în autobuz, în timp ce mă duceam către un spital să implor pentru un loc de muncă, să fac curăţenie într-un spital. Mi-au spus că nu mă pot angaja, iar apoi am câştigat concursul. A fost extraordinar”, s-a destăinuit artista.

“Lacrimile fetei din autobuz nu au rămas acolo, au atins oameni. O tipă care a venit la spectacol m-a oprit şi mi-a spus că i-a plăcut foarte mult. Ăsta e cel mai mare compliment pe care ţi-l poate oferi cineva. Am primit mesaje de genul: Sunt aici de şapte ani şi mereu m-am întrebat ce înseamnă acasă. Mă bucur că ai atins nişte lucruri pe care le-am trăit aici şi nu am putut să pun degetul pe ele”, a adăugat ea.

Alina Şerban FOTO Arhivă Personală

Nu doar experienţa personală este însă o sursă de inspiraţie, ci şi a celor din jur. “Poveştile vin spre tine”, a arătat ea şi a oferit mai multe amănunte despre următoarea sa piesă.

“Ca artişti, trebuie să ne uităm la ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem tot timpul înconjuraţi de oameni”  a mai spus Alina Şerban. “Oricum, nu pot să mă separ de cine sunt când creez. Sper să reuşesc să creez mereu ce mă reprezintă în momentul de faţă. Urmează să scriu o a treia piesă, Superheroes, şi va fi despre femei. Am trimis ideea la câteva teatre de acolo, au spus da. Asta e ocazia, deşi nu ştie nimeni cine sunt, câţiva oameni de acolo au vrut să vorbim”, a detaliat actriţa.

Campania negativă purtată de tabloidele britanice împotriva românilor, a susţinut ea, nu a avut impactul scontat în rândul cercului său de cunoştinţe, însă a resimţit faptul că etnia romă a devenit un ţap ispăşitor pentru problemele britanicilor.

“Sunt înconjurată de atâţia oameni din atâtea colţuri ale lumii, nu aş putea spune că, personal, am avut de suferit. În schimb, m-a deranjat când am văzut că au venit cu elicopterele să ridice romi de la Marble Arch, dar în cartierul în care stau eu sunt oameni înjunghiaţi pe stradă”, a arătat Alina Şerban.

Ridicarea restricţiilor pentru imigranţii români este, însă, o veste bună şi simplifică viaţa celor care trăiesc acolo, a punctat actriţa.

În ce priveşte ridicarea restricţiilor pentru imigranţi, pe piaţa muncii, Alina Şerban a subliniat că este un pas înainte şi a vorbit despre procedura pe care o presupunea obţinerea unui permis de muncă.

“E foarte bine că vom putea lucra acolo fără să avem permis de a munci, de a trăi. Când a trebuit să aplic la un permis de muncă, mi-a fost foarte greu. Vedeam că la aceeaşi masă stăteam eu şi alte prietene din Spania, Italia, dar eu trebuia să aplic la un permis de muncă, iar ele, nu. În dosar trebuia să numeri puncte – primeşti 10 puncte dacă stai de doi ani în Londra, ai punctaj maxim dacă ai o anumită vârstă – nu mi-a venit să cred că trebuie să cer permisiunea să trăiesc undeva. Oricum nu e foarte uşor să găseşti un loc de muncă, de ce mai trebuie să ai un permis să concurezi cu alţii?”, a întrebat ea, retoric.

Întrebată de un cititor dacă s-a ferit vreodată să îşi recunoască apartenenţa la etnia romă, a răspuns că, deşi nu i s-a întâmplat asta, a resimţit  de fiecare dată un complex.

“Există un fel de povară că trebuie să arăt ceva. Ei îmi spuneau că trebuie să şi greşesc. Îmi era foarte frică să greşesc, ştiam că foarte mulţi oameni cred în mine. O să mai dau un exemplu. Sper că povestea o să descrie bine ce nu aş putea explica altfel. Aveam o eşarfă roma, eram la metrou, toţi se grăbeau şi eşarfa mea care avea ciucuraşi s-a prins de o geantă, iar în momentul ăla am strigat: Opreşte-te! M-am simţit acuzată de ceva, simţeam nevoia să mă justific. Pun pariu că sunt mulţi copii romi care simt nevoia să se justifice: Sunt de etnie romă, dar eu nu... Nu vreau să mă plâng, dar am fost în situaţia asta şi asta am simţit. Apoi mi-am dat seama că asta era, nu era mare lucru”, a povestit ea.