Acţiunea "Orient-89": Ultima vizită a lui Ceauşescu în Iran

Când spui decembrie, an de an, în România, spui "Revoluţie". Mai precis, spui "enigmele Revoluţiei". Sau misterele "revoltei populare". Sau culisele "loviturii de stat". Oricare ar fi sintagma

Când spui decembrie, an de an, în România, spui "Revoluţie". Mai precis, spui "enigmele Revoluţiei". Sau misterele "revoltei populare". Sau culisele "loviturii de stat". Oricare ar fi sintagma pentru a nu repeta la nesfârşit întrebarea "cine a tras în noi, după 22?", vom încerca o altă abordare.

Cu ajutorul arhivei "Scânteia" şi a altor surse, vom ridica, atât cât se poate, vălul de pe unul dintre cele mai controversate evenimente ale acelei perioade: vizita lui Ceauşescu în Iran. Pentru fostul dictator, un posibil "Plan B". Pentru fosta Securitate, o misiune aproape imposibilă.

Ce a căutat, de fapt, Ceauşescu în Iran, în zilele de foc ale lui decembrie '89, mai precis în perioada 18-20 decembrie 1989, când la Timişoara începuse revolta, iar dictatorul tuna sus şi tare că "agenturili" i-au pus gând rău?

De ce, în aceste condiţii interne şi externe tulburi, Ceauşescu nu şi-a amânat vizita dinainte programată? Ce dorea Ceauşescu de la "pretinii" din Orientul Mijlociu? Petrol? Bani? Susţinere militară? Un umăr pe care să plângă? Un refugiu strategic?

A existat un grup conspirativ "programat" să-l aresteze la întoarcere? Îl trădaseră deja pe dictator Securitatea şi o parte din armată? Sunt tot atâtea întrebări care s-au pus sau nu s-au pus de-a lungul vremii, dar care, cu siguranţă, merită un răspuns.

"Ceauşescu Force One", jurnal de bord

Luni, 18.12.1989, ora 8,15, Palatul Primăverii. Soseşte generalul Neagoe, şeful Direcţiei a V-a a DSS.
8,30. Soseşte (şi) generalul Milea, ministrul apărării, care, împreună cu Neagoe, îl aşteaptă pe tov. Ceauşescu să iasă afară din casă pentru a plimba câinii în curtea reşedinţei.

8.35-8.40. Ceauşescu iese cu câinii. Milea îl abordează din mers.
8.45. Sosesc Postelnicu şi Iulian Vlad. Cei doi au discutat câteva minute cu Ceauşescu şi au plecat.
8.50. Şeful protocolului, Vasile Nicolcioiu, anunţă, de la aeroport, că "în jurul orei 9,05 se poate pleca".
9.30. Decolează avionul prezidenţial, gardat, în zbor - situaţie fără precedent -, de patru MIG-uri de vânătoare (doar până deasupra apelor teritoriale).

12.30 (ora României). Avionul prezidenţial ajunge în Iran, unde timp de două zile au loc diverse întâlniri "la nivel înalt".

Miercuri, 20.12.1989. Ora 15.30. Otopeni. Avionul prezidenţial, gardat de cele patru MIG-uri care-l preiau de la graniţă, aterizează la Bucureşti. La aeroport, Tovarăşul este aşteptat de Tovarăşa.

Oamenii preşedintelui

Ceauşescu a fost însoţit în Iran de mai mulţi demnitari şi ofiţeri de securitate, printre care: secretarul personal Hârjeu, fostul ministru de externe Stoian, consilierul "cu presa" Mitea (fost director "Scânteia"), aghiotanţii Bălaşa şi Tălpeanu, generalii Neagoe şi Rus. S-au mai aflat în avion: cpt. Rus şi mr. Apostol, precum şi lt.-col. Simionescu, cpt. Tudor şi cpt. Tănase, care asigurau garda avionului. La Teheran, erau deja prezenţi col. Bucuci şi cpt. Ivan, pentru măsurile premergătoare vizitei.

Din comandamentul acţiunii "Orient-89" au făcut parte 37 de generali, colonei şi alţi ofiţeri superiori, din direcţiile şi unităţile speciale ale DSS şi MI, dintre care comandantul acţiunii - gral Gianu Bucurescu, şeful de stat major - col. Ghe. Ciobanu, gral Alexe Olteanu şi col. Marin Morariu (ambii din stafful politic) şi, din primele cinci direcţii ale DSS, în ordine, de lt.-col.

Marian Ureche (D 1), lt.-col. Ghe. Stan (D 2), col. Emil Rădulescu (D 3), col. Radu Bălăşoiu (D4), col. Fl. Lărescu (D5). Din partea USLA era maiorul Gheorghe Dan (devenit şef al celebrei "Doi şi un sfert". Întreaga componenţă a comandamentului acţiunii "Orient-89" poate fi consultată pe www.adevarul.ro

Iranul, un "Plan B" pentru dictator?

Aparent, în ciuda situaţiei incendiare din ţară, Ceauşescu a plecat liniştit în Iran. Şi, tot aparent, s-a întors şi mai liniştit. Oficial, dictatorul a plecat în Iran pentru că avea vizita deja programată, iar Postelnicu şi generalii Vlad şi Milea l-au asigurat că tulburările de la Timişoara pot fi ţinute sub control. Oricum, ţara fuse lăsată pe "mâini bune": Tovarăşa/Cabinetul 2 şi CPEx-ul.

De altfel, pe tot timpul şederii în Iran, Ceauşescu a fost "conectat" la situaţia fierbinte din România cu ajutorul unei staţii telefonice, special adusă din ţară.

Potrivit unor informaţii mai mult sau mai puţin oficiale, Ceauşescu a sperat că, după moartea lui Komeini, ar putea relua megaproiectele referitoare la livrările de petrol pentru PetroMidia şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră, plănuite, în anii '70, împreună cu defunctul şah detronat al Iranului. Mai mult, spun surse din fosta Securitate, dictatorul dorea să înfiinţeze o puternică bancă româno-iraniană.

Planuri cu care dorea să dea o surprinzătoare lovitură Occidentului. Au mai fost şi alte intenţii secrete ale lui Ceauşescu cu privire la "colaborarea iraniană". Dacă însă Iranul reprezenta şi un eventual "Plan B" pentru dictatorul aflat "în corzi", încă nu a dovedit-o nimeni. Nici anchetele Parchetului (neterminate, după aproape 20 de ani), nici documentele Securităţii.

Cea din urmă mare acţiune a Securităţii

Aşa cum rezultă din documentele Securităţii, "vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran" era unul dintre obiectivele principale ale Planului de măsuri privind operaţiunea codificată "Orient-89". Planul cuprindea "măsuri informativ-operative generale", focalizate, în special, pe prevenirea unor "intenţii de organizare sau punere în aplicare a unor acte de atentat, terorist-diversioniste". Erau vizaţi în special ziariştii, studenţii, doctoranzii şi turiştii străini. Aşadar, cel puţin pe hârtie, conform planului "Orient-89", Ceauşescu avea la tot pasul sprijinul Securităţii.

Tocmai de aceea, pare aproape inexplicabilă afirmaţia postdecembristă a şefului Securităţii, Iulian Vlad, care a spus într-un memoriu adresat lui Iliescu: "Într-adevăr, pe dictatorul Ceauşescu
l-am trădat (…) După cele ce au avut loc la şedinţa CPEx din 17 dec. 1989, şi după ce la Timişoara a ordonat să se tragă în manifestanţi, între mine, ca ostaş, şi cel ce s-a autointitulat comandantul suprem s-a rupt orice legământ de credinţă".

Poate că, mai degrabă, în '89, Securitatea ajucat la două capete. Pentru a-l salva pe dictator, dacă era cazul, şi pentru a-şi salva şi propria piele. Şi pentru ca, la un moment dat, să devină "ce-a fost şi mai mult decât atât".