Coronavirus în România. Bilanţul cazurilor confirmate ajunge la 168 de personae infectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus a ajuns, luni seară, la 168 în ţară după raportarea altor 10 cazuri. Cele 19 persoane depistate luni dimineaţă au vârsta cuprinsă între 19 şi 54 ani şi se află în carantină sau autoizolare. Lor li s-au adăugat în cursul zilei alte 10 cazuri confirmate pozitiv.

UPDATE: Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus a ajuns la 168 în ţară după raportarea altor 10 cazuri luni la ora 18.00, trei dintre acestea în Bucureşti. „De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în Bucureşti, 2 în Ilfov şi câte unul în Constanţa, Teleorman, Neamţ şi Mureş”, au transmis autorităţile.


„Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 168 de cetăţeni care au contactat virusul, 9 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.


De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în Bucureşti, 2 în Ilfov şi câte unul în Constanţa, Teleorman, Neamţ şi Mureş.


Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacţi ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 de ani şi 63 de ani”, a transmis Centrul de Informare Strategică.


Potrivit autorităţilor pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.


Potrivit informării oficiale, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.708 teste. Dintre acestea, 3.540  au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică. 


Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). 

Au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timişoara şi câte unul în Bucureşti, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomiţa, Hunedoara, Galaţi şi Suceava. Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 şi 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia,  2 dintre ele în Austria şi Germania. Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună”, a transmis Grupul pentru Comunicare Strategică.

Pacientul infectat din Bucureşti este un contact al ofiţerului MAI internat la Spitalul „Dimitrie Gerota” care a ascuns medicilor faptul că este un pacient de risc, nespecificând faptul că fusese în Israel. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a declarat că numărul persoanelor infectate de fostul poliţist a ajuns la peste 30.

30 de persoane infectate de fostul poliţist internat la Spitalul „Dimitrie Gerota” 

Nelu Tătaru a declarat, luni, la Digi TV, că în acest moment sunt 30 de persoane diagnosticate, care au legătură cu fostul ofiţer MAI, internat la Spitalul Gerota, după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

„În acest moment sunt peste 30 de persoane pe care le avem, dar numărul contacţilor depăşeşte 120. E posibil ca numărul să crească, pentru că având în vedere că noi îi testăm ca şi contacţi, ei sunt asimptomatici la acest moment”, a spus Tătaru.

Tătaru a fost înrebat dacă toate spitalele din ţară au stocurile asigurate, deoarece mulţi medici s-au plâns că nu au materiale sanitare şi echipamente, acesta spunând că la la centrul de comandă de la Ministerul Sănătăţii se vede, în timp real stocul la fiecare dintre spitalele judeţene sau de boli infecţioase, precum şi la nivelul DSP-urilor.

„Odată cu instituirea stării de urgenţă ne dă posibilitatea ca aceste stocuri să fie reîncărcate, pentru că nu mai avem acea perioadă lungă de 45 de zile pentru a putea face achiziţii. Putem face achiziţii directe, iar atât la nivelul MAE, cât şi la nivelul MS se derulează în acest moment achiziţii directe de materiale şi echipament”, a mai spus Tătaru. 

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 

Măsurile de izolare socială dau rezultate

Potrivit medicilor numărul mic al îmbolnăvirilor, şi mai ales faptul că vorbim de persoane aflate în izolare sau carantină, arată că situaţia este încă sub control. „Majoritea cazurilor noi prezentate de autorităţi sunt persoane aflate în izolare sau carantină. Acest lucru este important pentru că înseamnă că aceşti oameni nu puteau îmbolnăvi alte persoane. Acest număr mic de îmbolnăviri, comparativ cu alte state, arată că situaţia este încă sub control şi că măsurile de izolare, şi restul măsurilor impuse de către autorităţi sunt eficiente”, a declarat Adrian Marinescu, medic specialist la Spitalul „Matei Balş” din Capitală.

Vlad Mixich, specialist în politici de sănătate, susţine că aceste măsuri de izolare socială sunt importante în a reduce viteza şi răspândirea acestui virus. „Un calcul simplu: pentru fiecare caz nou infectat de coronavirus ne aşteptăm să vedem într-o lună alte 244 de cazuri noi. Asta pentru că fiecare caz nou infectează alţi 2.5 şi la rându-le fiecare dintre aceia infectează alţi 2.5 şi tot aşa exponenţial.Acum atenţie: dacă reuşim să înjumătăţim frecvenţa contactelor => fiecare caz nou infectat de coronavirus va infecta 1.25 persoane, în loc de 2.5 persoane. Asta înseamnă că ne putem aştepta să vedem într-o lună alte... 4 (PATRU!) cazuri noi.Înţelegeţi acum de ce reducerea cât de mult posibil a contactelor sociale, spălatul pe mâini şi anularea călătoriilor este importantă? Diferenţa e de la 244 noi cazuri pe lună la doar 4 noi cazuri pe lună produse de o persoană nou infectată”, a scris acesta pe pagina lui de Facebook.

Pe de altă parte medicul Alexandru Rafila a subliniat că în acest moment ţara noastră se află în perioada de tranziţie către o etapă de transmitere comunitară, atunci când este de aşteptat ca numărul cazurilor să crească cu câteva sute. „Ne găsim în perioada de tranziţie către o etapă de transmisie comunitară. Suntem încă în perioada în care cunoaştem sursa infecţiei, când nu o vom mai cunoaşte vom intra în etapa de transmisie comunitară. Este de aşteptat ca în perioada următoare să avem o creştere importantă”, a declarat Alexandru Rafila, şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

   

nr teste corona efectuate

 

36 de dosare penale

Potrivit autorităţilor, până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 15 martie, ora 08.00 – 16 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1153 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 5517 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Reamintim că începând de luni autorităţile vor avea două informări pe parcursul unei zile cu privire la numărul cazurilor de îmbolnăvire, prima la ora 10.00 iar cea de a doua la ora 18.00.

Grupul de Comunicare Strategică face un nou apel la populaţue să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite