Dăncilă iese din nou la atac: Iohannis să dea explicaţii de ce Rareş Bogdan mă ameninţă cu procurorii. Avem un preşedinte dictator, comunist VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PSD Viorica Dăncilă a susţinut joi seară o nouă conferinţă de presă în care l-a atacat pe preşedintele Klaus Iohannis, pe care l-a numit „dictator”, şi „fricos” pentru că nu vrea să vină la o dezbatere electorală. Fostul premier a mai vorbit despre cele patru case din declaraţia sa de avere, despre desecretizarea dosarului 10 august şi excluderea Anei Birchall din partid.

Viorica Dăncilă:  L-am văzut cu toţii pe Rareş Bogan, portavocea lui Klaus Iohannis, ameninţându-mă cu procurorii. Ce să înţeleg? pentru că am îndrăznit să-l chem pe Iohannis la o dezbatere în faţa românilor sunt ameninţată cu procurorii şi cu dosare? Aşa cum i s-a întâmplat şi lui Victor Ponta în 2014 şi lui Dan Barna trebuie să i se întâmple şi Vioricăi Dăncilă? Sunt foarte multe coincidenţe.Ne îndreptăm spre un monopol de putere pe care îl vrea Iohannis, cel care vrea să aibă putere absolută în România.

La 30 de ani de la căderea comunismului vedem un preşedinte dictator care vrea să folosească puterea împotriva celor care nu-l ascultă. Eu nu am nimic de ascuns, dar felul în care se procedează nu trebuie aceptat de niciun român. Îi cer domnului Iohannis să dea explicaţii de ce Rareş Bogdan are informaţii despre ceea ce vor să facă procurorii. Toate aceste lucruri arată că avem un preşedinte diactator.

Jurnalist: Cum explicaţi că deficitul bugetar depăşeşte deficitul pe care l-aţi asumat?

Viorica Dăncilă: Noi am luat în calcul că vom guverna până la finalul anului. Acelaşi domn Vasile Cîţu spunea şi anul trecut că deficitul va fi de 4% şi am văzut ce a dat Eurostat. Vor să-şi ascundă neputinţa, vor să ascundă adevărul. Vor să vină cu o politică de austeritate. Românii s-au săturat să li se vorbesc de greaua moştenire. Am crescut salariile, am crescut pensiile şi ne-am încadrat în toate deficitele europene. E clar că vin cu o politică de austeritate.


Cum comentaţi faptul că doamna Vălean a fost votată astăzi la Bruxelles.

Îi doresc mult succes. Niciodată nu vom merge în afara ganiţelor ca să criticăm un român cu o funcţie de conducere. Sper ca preşedintele să vină la dezbatere, să nu-i fie frică, să dea dovadă de responsabilitate.

E adevărat că PSD a lansat informaţia că la dezbaterea de aseară domnul Iohannis s-ar fi prezentat cu o cască în ureche?

Domana Firea v-a informat înainte? Exclus. Nu cred că domnul Iohannis a purtat cască, dar am văzut că această ştire a fost publicată şi despre mine. Nu a fost lansat de PSD, pentru că nu era adresată şi pentru mine.

Preşedintele m-a jignit de foarte multe ori, a dezinformat de foarte multe ori, cum a fost în cazul preşedinţiei rotative.

De unde aţi avut bani pentru cele patru case?

Toate pot fi justificate. Am fost la Bruxelles 9 ani. Şotul meu este director în cadrul unei companii mari. Am pornit construcţia unei case în 1999 şi nici acum nu este finalizată. O casă este moştenire din partea mamei mele care a decedat, alta e de la ţară, a socrilor mei şi un apartement modest la Videle.

Am avut ghinion să nu am 6 case pe care să le iau din meditaţii. Tot ce am făcut am făcu din munca mea şi a soţului meu.

Astăzi a fost desecretizat raportul privind evenimentele din 10 august. De ce nu s-a putut face asta din timpul mandatului dvs?

Raportul a fost finalizat în proporţie de 90% din timpul mandatului domnului Fifor. Noi am spus că nu putem face public acest raport pentru că ese o anchetă a DIICOT. Aş vrea să nu folosim dubla măsură. DIICOT a avut acces la dosar, e parte a anchetei.

De ce nu aţi desecretizat şi acel 10% rămas?

Acel 10% era ştiut de DIICOT. E un mijloc de a face campanie pentru a nu vedea ceea ce se întâmplă în acest moment, că preşdintele României refuză o dezbatere publică cu contracadidatul său.

Birchall spunea despre nenorocirile făcute de PSD la legile Justiţiei.

Văd discursul doamnei Birchall ca şi cum ar face parte din stafful de campanie al domnului Iohannis.

Cum se explică faptul că preşedintele de onoare al PSD e Ion Iliescu?

Cum se explică că avem un preşdinte antieuropean, dictator, care vrea să ne întoarcă în comunism. Un preşdinte care spune că cea mai mare realizare e schimbarea unui guvern. Prima dată trebuie să spună preşedintele de ce acest comportament, de ce această atitudinea. Dacă princialul obiectiv în 5 ani de zile a fost dărâmarea unui guvern, ne întoarcem în comunism. Vreau o dezbatere foarte aplicată, dezbatere constructivă, în care românii să evalueze ce am făcut noi doi în ultimii ani. A jurat pe Constituţia României şi a călcat-o în picioare.
 

A jurat pe Biblie şi nu a crezut în nimic. L-aş întreba pe Iohannis de ce îi urăşte pe oameni. De ce fuge de oameni, de ce sfidează oamenii? De ce se implică în Justiţie? De ce vorbeşte de corupţie când el a avut dosare legate de corupţie.

Există ceva în dosarul 10 august care să lovească în dvs decisiv?

În mod sigur, nu. Îmi doresc ca dosarul 10 august să fie elucidat cât mai repede, iar românii să afle adevărul. Iar cei care au greşit vor plăti pentru greşelile lor.

Aveţi ce să le spuneţi anchetatorilor?


Nu am ce să le spun. Eram în concediu. Un concediu pe care preşedintele mi l-a contestat la CCR, dânsul care a fost plecat în zeci de concedii. Nu am nimic să-mi reproşez. Numele meu nu va apărea.

Despre momentul în care a intrat în PSD

Am intrat în PSD înaintea domnului Dragnea, în 1996. Eu îmi asum istoria partidului. Fiecare lider a avut lucruri bune şi mai puţin bune.  Am beneficiat de încrederea domnului Dragnea pentru funcţia de premier.


S-a bucurat pentru că aţi intrat în turul doi?

Nu am de unde să ştiu.

Care este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut acest partid?

Fiecare a avut lucruri bune şi mai puţin bune. Înţelept ar fi să mai repetăm lucrurile bune. 19 ani am avut preşedinţi de ţară de dreapta, care nu ne-au reprezentat. PSD a dus România în NATO, în UE.

Adică Iliescu a fost cel mai bun?

Nu am spus asta. Nu îmi puneţi vorbe în gură.

Un model politic aveţi?

Nu. De la fiecare trebuie să luăm lucrurile bune.

Care e cea mai mare realizare?

Ceea ce am făcut pentru români. Ceea ce rămâne în urma noastră nu sunt vorbele, nu sunt atacurile, nu sunt promisiunile.

De ce nu aţi susţinut-o pe Kovesi?

Nu am susţinut-o şi îmi asum asta. Atât timp cât asupra doameni Kovesi au planat dosare, nu am putut să susţin acest lucru. Nu am nicio problemă cu femeia Laura Codruţa Kovesi.

***

Seara trecută aceasta a ţinut o altă conferinţă de presă în care a insistat din nou pe subiectul unei dezbaterii electorale şi l-a provocat pe Klaus Iohannis la o întâlnire duminică seară, de la ora 20.00, la TVR.

„Am văzut în această seară că domnul Iohannis a prins glas. Probabil singura conferinţă de presă din mandatul de preşedinte. Moment de aroganţă monstruoasă şi dispreţ pentru români. Un preşedinte de ţară care ne spune că singura lui realizare e că a dat jos un Guvern legitim ales prin vot. Aceasta e performanţa lui Iohannis. Domnule Iohannis fac eu lumină pentru dvs. Vorbim azi de doi candidaţi care au intrat pentru o competiţie pentru preşedinţia României. Vorbim de actualul şef de stat şi fostul premier numit de dvs.”, a afirmat miercuri seară Viorica Dăncilă.

Cu o oră înaintea ei, şi preşedintele Klaus Iohannis a avut şi el o întâlnire cu jurnaliştii. Întrebat dacă regretă faptul că a numit-o pe Viorica Dăncilă premier, liderul de la Cotroceni a explicat că nu a suspectat-o niciodată pe aceasta de valori antidemocratice.
 
„Mi s-a prezentat o doamnă din PSD care a fost europarlamentar, care credeam că ştie care sunt valorile europene. E o megadezamăgire această evoluţie spre un premier antidemocratic. Pot spune că îmi pare rău. Atunci era o majoritate puternică. Am declarat cam din campania din 2014 că voi face altfel de politică”, a declarat Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite