Formă agreată de falşii tehnocraţi ai principalelor partide parlamentare şi care putea fi foarte bine discutată şi votată în Sesiunea extraordinară a Parlamentului ce fusese convocată pentru începutul săptămânii în curs. Sesiune care nu a mai avut loc la propunerea preşedintelui interimar al PSD, dl. Liviu Dragnea.

La sfârşitul negocierilor s-au făcut, aşa cum era de aşteptat, declaraţii. Doamna Alina Gorghiu, copreşedinta PNL, radiind de mulţumire şi fericire, şi-a exprimat satisfacţia pentru succes, dând „o înaltă apreciere” , cum se spunea pe vremuri, faptului ca izbânda a fost obţinută fără a fi necesară medierea preşedintelui. Mai greu de înţeles e de ce ar fi fost nevoie şi cum s-ar fi putut realiza o atare mediere, de vreme ce prevederile constituţionale îl obligă pe dl. Klaus Iohannis să promulge Codul în forma rezultată în urma votului Parlamentului fără niciun fel de obiecţie.

Mulţumit din cale afară părea şi dl. Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului şi copreşedinte ALDE. Aceasta fiindcă opinia sa şi a minusculului său partid a fost şi ea luată în seamă. Cel puţin de ochii lumii. Generalul Oprea, deţinătorul unei misiuni itinerante, de bune oficii, între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, era, la rându-i, încântat de noua victorie a „interesului naţional”.  În fine, preşedintele Klaus Iohannis a ieşit din lunga-i tăcere şi a dat un comunicat în care ajungea la concluzia că România ar fi intrat într-o nouă etapă istorică, găsind sau regăsind calea dialogului, a negocierii şi a consensului. Şampanie, aplauze, ovaţii!

De fapt, adevărata marea victorie în toată această telenovelă cu Codul fiscal în rol de Jose Armando este a preşedintelui PSD, dl Liviu Dragnea. Care şi-a întărit astfel imaginea de om ponderat ce măsoară de două ori şi taie o singură dată, neagreând aventurismele şi riscurile fără rost. În realitate, dl Dragnea a obţinut mult mai mult decât atât.

Mai întâi că a evitat o dezbatere în contradictoriu în Parlament, dezbatere la capătul căreia se putea ajunge chiar la un moţiune de cenzură. Moţiune deloc de dorit pentru PSD în condiţiile în care UNPR-ul generalului Oprea, „partidul care nu trădează niciodată” , nu mai este unul chiar foarte sigur, având şi el tendinţa de a se metamorfoza într-unul itinerant, asemenea şefului său. Unde mai pui că nemulţumirile şi bombănelile dlui Tăriceanu, un aliat necesar, au fost şi ele temperate, pacea şi prietenia reinstaurându-se în coaliţie.

În al doilea rând, dl Dragnea a contrazis impresia că jocul şi disputele pe tema Codului fiscal s-au făcut şi s-au soluţionat peste capul liderilor de partid şi că forma de compromis ar fi în chip exclusiv meritul înţelegerii dintre preşedinte şi premier. De fapt, atât preşedintele cât şi premierul se văd în faţa faptului împlinit. În special, dl Victor Viorel Ponta, plecat din ţară chiar în ziua negocierilor, nu mai are decât de luat la cunoştinţă, de acceptat şi de parafat o decizie în luarea căreia nu a avut joi nici măcar o contribuţie simbolică.

În astfel de condiţii şi în al treilea rând dl. Liviu Dragnea a mai demonstrat o dată că pâinea şi cuţitul PSD-lui se află clar în mâinile sale. Că dl Ponta rămâne prim-ministru numai şi numai pentru că prezenţa lui pe mai departe la Palatul Victoria este dorită şi acceptată de dl Liviu Dragnea şi în interesul PSD.

Nu pentru că dl Ponta ar avea mari calităţi de lider, nu pentru că ar mai avea vreun cuvânt de spus în partid. Dl Ponta este şi va fi, atâta vreme cât DNA-ul şi justiţia îi vor mai îngădui acest lucru, un simplu executant al deciziilor politice ale partidului şi ale dlui Dragnea.

În al patrulea rând, dl Liviu Dragnea a mai demonstrat o dată că nu îşi înţelege rostul de interimar la şefia PSD doar în sensul strict de administrator de afaceri curente. Dimpotrivă. semnalul e că dl Dragnea stă foarte bine şi foarte comod în şa şi că e hotărât să rămână altfel şi după viitorul Congres. La care aproape că are garantată alegerea, iarăşi cu condiţia ca justiţia să nu spună şi să nu vrea altceva.

Vom trăi şi vom vedea.