USR a stabilit calendarul pentru alianţa cu Ro+. „Nu se pune problema ca Dacian Cioloş să participe pe listele USR“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Barna a anunţat, sâmbătă, că discuţiile între USR şi MRÎ, partidul fondat de Dacian Cioloş, pentru o posibilă candidatură pe liste comune la europarlamentare vor fi finalizate până la sfârşitul lunii ianuarie, precizând că nu se pune probleme ca fostul premier să candideze pe listele USR. „Adevărul“ a scris vineri că negocierile dintre USR şi RO+ sunt într-o fază extrem de avansată.

"Urmărind calendarul, şi chiar am făcut o analiză care a pornit de 26 mai înapoi, ce înseamnă campania, ce înseamnă strângerea cele 200.000 de semnături, cu siguranţă va trebui să avem o decizie până la finalul lunii ianuarie", a afirmat Dan Barna, într-o conferinţă de presă, la finalul comitetului politic al USR de sâmbătă, în care a fost validată lista candidaţilor la alegerile europarlamentare.

Acesta a precizat că la şedinţa comitetului politic al USR a fost votată, cu peste 70%, susţinerea comisiei partidului care poartă discuţii cu Mişcarea România Împreună a fostului premier tehnocrat. 

"E una dintre variantele dezbătute şi de noi în cadrul Comitetului Politic. Categoric există un larg consens s-a văzut şi la votul pentru menţinerea Comisiei. A fost un vot de peste 70% de susţinere a continuării activităţii comisiei şi a discuţiilor pentru a găsi cea mai bună variantă. Nu se pune problema ca Dacian Cioloş să participe pe listele USR. Subiectul de discuţie este acea alianţă care să genereze o listă comună la alegerile europarlamentare. Asta depinde de organele decizionale ale celor două partide. Aşteptăm ca şi România Împreună să devină vehicul politic şi vom vedea în momentul acela care este cea mai bună opţiune pe termen scurt şi pe termen lung", a explicat Barna, întrebat despre posibilitatea unei candidaturi a USR şi MRÎ, pe liste comune la alegerile europarlamentare.

Liderul USR a mai spus că, vineri, a avut loc o dezbatere despre extinderea partidului. Dacă acum USR a ajuns la 7.000 de membri şi 260 de filiale, formaţiunea îşi propune ca în anul următor să ajungă la 20.000 de membri şi 800 de filiale.

"Ieri (vineri - n.r.) am avut dezbaterea pe extindere. USR a crescut semnificativ. În momentul de faţă avem aproximativ 7.000 de membrii şi 260 de filiale şi acoperim practic 49,3% din populaţia ţării. USR este prezent oficial în jumătate de Românie, la doi ani de la intrarea în Parlament. Departamentul de extindere a fost condus de Cristian Ghinea care, probabil, neîntâmplător este şi pe primul loc în lista pentru europarlamentare. E cumva cred o recunoaştere a eforturilor pe care le-a făcut pentru partid. Dacă acum avem 7.000 de membri, ne propunem ca în următorul an să ajungem la 20.000 şi un număr de 800 de filiale. Avem nişte obiective de creştere foarte ambiţioase şi fiecare filială şi-a asumat aceste obiective", a conchis Barna.

Negocierile dintre USR şi RO+ privind o candidatură comună la alegerile europarlamentare din mai sunt într-o fază extrem de avansată, susţin surse politice pentru Adevărul. Mai rămâne doar ca partidul lui Dacian Cioloş să fie înregistrat la tribunal, după ce în ultimul an a fost blocat în urma unor contestaţii aberante. Potrivit surselor citate, Dacian Cioloş va fi cap de listă, urmând ca USR să aibă un loc eligibil în plus.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite