USR-PLUS îl propune pe Drulă la şefia Camerei Deputaţilor. Barna: Eu, Orban şi Kelemen Hunor să fim vicepremieri ca deciziile să fie luate la Palatul Victoria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele USR-PLUS, Dan Barna, a anunţat că formaţiunea sa îl propune pe Cătălin Drulă pentru funcţia de şef al Camerei Deputaţilor, iar toţi liderii partidelor din coaliţie să fie vicepremieri.

„Ultimele zile ne-au arătat cât de uşor se poate aluna în vechea logică a partidelor.  Erodăm încrederea oamenilor pusă în noi. E o miză să venim la negocierea programului care acum trenează. Miza acum e programul de guvernare. Se percepe că suntem în blocaj din cauza funcţiilor de partide sau că sunt ambiţii ale liderilor de partide. Nu e despre poziţii ci despre o alocare echilibrată şi şansa ca coaliţia să funcţioneze. Am propus mai multe soluţii. Au fost refuzate de Orban sau PNL”, a declarat Dan Barna. 

„Încercăm o nouă soluţie. Propunem o altă candidatură la conducerea Camerei Deputaţilor. O să-l propun pe Cătălin Drulă, liderul deputaţilor USR. De asemenea, propune ca eu, Ludovic Orban şi Kelemen Hunor să intrăm ca vicepremieri şi să dăm dovadă de responsabilitate”, a completat liderul USR-PLUS.

Cine e Cătălin Drulă, propus de Dan Barna pentru şefia Camerei Deputaţilor

Nu în ultimul rând, Dan Barna susţine că prin această decizie toate hotărârile s-ar lua tot la Palatul Victoria nu la partide: „Va fi un guvern credibil. Va fi un guvern prin care le transmitem românilor că suntem concentraţi pe pandemie, pe ceea ce înseamnă o coaliţie stabillă. Să ne asigurăm că decizia rămâne la Palatul Victoria, nu la partide”, a conchis Barna.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite