Dincolo de detaliile picante pe care le-a spus şi dincolo de detalii picante pe care doar le-a insinuat sau nu le-a spus deloc, interviul pe care fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, i l-a acordat lui Ion Cristoiu are un merit de necontestat: confirmă faptul că PSD a revenit la putere, la sfârşitul lui 2016, cu o mârşavă agendă secretă, aceea de a îngenunchea Justiţia şi de a promova o legislaţie menită să-i facă scăpaţi pe cei care au devalizat sau urmau să devalizeze ţara.

Sigur, mulţi dintre noi ştiam asta încă din ianuarie 2017, dar faptul că o spune acum chiar unul dintre complici, indiferent de motivele care îl animă, nu face decât să demonstreze că motivele pentru care sute de mii de români au protestat în stradă vreme de aproape trei ani au avut o bază factuală cât se poate de consistentă. Totodată, Tudorel Toader aruncă în derizoriu şi formidabila propagandă de presă care a susţinut contrariul – şi de care, să nu uităm, a beneficiat şi el din plin cât a fost ministru al Justiţiei.

Ai zice că, acum, Tudorel Toader ar mai avea un singur lucru de făcut: să se proclame şi el Tânăr Frumos şi Liber (TFL-ist) şi să-şi pună la rever o insignă cu inscripţia Haştag Rezist. Duios, nu? Nu.

Totuşi, n-ar trebui să fim naivi. Oricât încearcă acum domnul Toader să acrediteze ideea că domnia sa şi secretarii săi de stat au format, la Ministerul Justiţiei, un veritabil cuib de rezistenţă faţă de samavolniciile juridice ale PSD, acest tablou bucolic şi pastelat este serios zdruncinat nu doar de memoria noastră recentă (despre ordonanţele de urgenţă privind Inspecţia Judiciară şi Secţia Specială n-a zis nimic, dar nici nu a fost întrebat), cât şi de foştii săi companioni.

„Interesant este însă cum uită domnul Tudorel Toader vacanţa petrecută la Neptun împreună cu familia alături de Liviu Dragnea. Şi mai uită cred şi despre rugăminţile fierbinţi pe care i le adresa lui Liviu Dragnea ca PSD să o susţină pe Marieta Safta judecător la CCR. Să nu mai punem la socoteală şi OUG cu dedicaţie prin care fiul său a devenit asistent universitar fără concurs. Ah, şi desigur Ordinul de ministru prin care se făcea notar ca să-şi aducă fiul de la ţară la oraş”, a comentat, oţărâtă, Anca Alexandrescu, consilier a numeroşi demnitari PSD, aflată acum într-una din numeroasele tabere din partid.

De altminteri, am convingerea că în alte vremuri, poate mai tulburi, Tudorel Toader ar fi fost un foarte abil criminal. Pare să aibă o ştiinţă aparte de a organiza şi a manipula urmele rămase la locul crimei, astfel încât să îndrepte suspiciunile şi acuzaţiile doar către complici, iar el să fie singurul care scapă. Iar o dovadă găsim exact în interviul pe care l-a dat.

La un moment dat, Ion Cristoiu îl întreabă de ce stârneşte atâtea păreri pro şi contra faimoasa Secţie Specială de investigare a magistraţilor. Iar Tudorel Toader îi răspunde evocând un episod din momentul în care a organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei de şef la DNA. Şi a spus că o procuroare (nu-i dă numele, dar nu poate fi decât Florentina Mirică, fostă şefă a serviciului de corupţie în Justiţie din DNA) ar fi menţionat în dosarul său că are în lucru 300 de dosare cu magistraţi. Apoi descrie cum s-a străduit el şi secretarii săi de stat să facă în aşa fel încât această informaţie – presupus absolut scandaloasă - să ajungă la opinia publică. Şi încheie: „Ei, şi de aici a pornit toată chestiunea” – adică de aici s-ar fi născut necesitatea de a fi înfiinţată Secţia Specială.

Aceasta este, însă, pur şi simplu o minciună. Concursul pentru şefia DNA pe care îl evocă Tudorel Toader, şi care ar fi declanşat nevoia înfiinţării Secţiei Speciale, s-a ţinut în luna iulie a anului 2018. Dar ideea înfiinţării acestei secţii a fost anunţată de acelaşi Tudorel Toader cu un an mai devreme, mai exact pe 23 august 2017, când a prezentat principiile după care vor fi modificate Legile Justiţiei. Deci altele trebuie să fi fost resorturile înfiinţării ei şi nu ceea ce a aflat un an mai târziu.

Ştiu că e tentant să rescrii istoria la care ai participat din plin, dar sunt soluţii mai oneste de a te împăca cu contemporanii cărora le-ai făcut sau ai vrut să le faci rău. Acum fix 30 de ani, un anume domn Tudor Postelnicu, fost ministru de Interne în regimul Ceauşescu, a găsit una dintre ele în faţa instanţei care îl judeca: „Am fost un dobitoc”.