Tabăra Cîţu discută deja împărţirea posturilor de prim-vicepreşedinte. Raluca Turcan ar putea rămâne pe dinafară - surse
0Cei patru prim-vicepreşedinţi ai PNL ar urma să fie Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode, în cazul în care Florin Cîţu câştigă preşedinţia partidului, conform discuţiilor care se desfăşoară în acest moment în tabăra actualului premier, susţin surse politice pentru News.ro. De asemenea, şi europarlamentarul Daniel Buda, unul dintre apropiaţii lui Emil Boc, vizează o funcţie de prim-vicepreşedinte.
În acest moment, cei patru prim-vicepreşedinţi ai PNL sunt: Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Mircea Hava şi Raluca Turcan. Ultimii doi vor rămâne pe dinafară, susţin sursele citate.
Mircea Hava e aliatul preşedintelui PNL Ludovic Orban, în timp ce Raluca Turcan face parte din echipa lui Florin Cîţu, însă fără a fi în cercul de apropiaţi ai premierului.
Consiliul Naţional de Coordonare este cel care, după Congresul din 25 septembrie, va alege întreaga echipă de conducere a partidului - Biroul Executiv (BEx).
În urmă cu patru ani, toţi prim-vicepreşedinţii, precum şi majoritatea covârşitoare a vicepreşedinţilor şi membrilor BEx erau din echipa lui Ludovic Orban.
Raluca Turcan ar putea rămâne şi fără Ministerul Muncii, susţin sursele cotate.
În octombrie, după congresele PNL şi USR PLUS, împărţirea funcţiilor în guvern şi în Parlament ar putea fi rediscutată, ocazie cu care Raluca Turcan ar putea fi înlocuită cu Robert Sighiartău în funcţia de ministru al Muncii.
O altă variantă vehiculată în PNL pentru portofoliul Muncii este Cătălin Boboc, actual secretar de stat în minister.
Conducerea PNL numără patru prim-vicepreşedinţi şi 16 vicepreşedinţi - 8 coordonatori ai comisiilor de specialitate şi 8 vicepresedinti pe regiunile de dezvoltare.