Stângiştii, umanişti fără pereche, au o morală de-a dreptul stângace... Mie îmi sunt foarte simpatici stângiştii bogaţi. În primul rând, fiindcă sunt uituci, scăpând din vedere faptul că s-au îmbogăţit rezemaţi de dreapta, iar, în al doilea rând, că au umor: în vreme ce "plâng", pe unde apucă, de mila săracilor, nu dau un ban nimănui, purtând ariciul în buzunar, cum se spune ― citeam undeva, demult, că aşa era şi Picasso: zgârcit, altfel de "stânga". Ca să nu mai vorbim de gândirea stângace a unora dintre stângişti, atunci când nu e vorba de mrejele ipocriziei: vor egalitate, dar nu specifică şi cum ar dori să se înfăptuiască aceasta. Cum oare ar fi mai bine? Să fie şi ei săraci sau să fie şi săracii bogaţi? Nu cred că ar reuşi să iasă din această dilemă, fiindcă oricum ar da-o, dacă ar fi sa fie, ar rămâne săraci ― deh!, "oameni e inteligenţi". 

Când cad în farmecele ipocriziei, întâlnim „stângacii” clamând egalitatea. Ţin ei morţiş să fie egali..., însă cu acei de deasupra lor, nicidecum cu acei de sub ei (aceştia să rămână liniştiţi pe locurile lor, să fie egali cu ei înşişi). E foarte interesantă această egalitate… ! E ca şi cum ai aboli tabla înmulţirii, instituind cheremul: 2 x 2 = 4, atunci când trebuie să primeşti, când îţi e în avantaj, iar când nu-ţi e pe plac, când trebuie să dai, 2 x 2 = 0. Oare cât le-a trebuit să ajungă la ea?…

Mulţi dintre stângişti îşi petrec veacul mai mult pe tărâmul divertismentului, executând, dinaintea mulţimii, numere de iluzionism. Astfel, în vreme ce scot pe gură panglici gârbovite de-atâta „libertate”, „egalitate” şi „fraternitate”, reuşesc, graţie „harului” cu care sunt înzestraţi, să-şi strecoare adânc mâna în buzunarul mulţimii sărace şi plângânde, pe care o „compătimesc” până la os ― marii maeştri ai stângii iluzioniste reuşesc chiar să le strecoare pe-amândouă. „Har”, nu glumă…

Nu sunt de ignorat nici veleităţile acare ale „oneştilor” stângişti. Trebuie totuşi apreciată abilitatea acestora de a schimba macazul, virând, fără resentiment, spre coţofana dreaptă. Să fie oare doar momente de rătăcire, de confuzie? O fermă dovadă de prietenie sau o poziţie rapace împotriva „discriminării” capitaliste? Nu poţi să treci cu vederea aceste întrebări ce au a-ţi zdruncina gândirea, văzând cum „mărinimoşii” acari stângişti propovăduiesc căldura, sublimul şi binefacerile stângii, dar cu toate acestea fac la dreapta, construindu-şi vile de vacanţă sau petrecându-şi concediile în "inumanul" capitalism, cumpărându-şi tot felul de lucruri, autoturisme, bunăoară, din mult hulita piaţă concurenţială, trimiţându-şi copiii la studii, în universităţile "diletantului" occident. Oare pentru că toate acestea, şi încă altele, sunt mai bune, mai frumoase, mai performante, mai durabile, mai competente ş.a.m.d.? Dacă da, atunci stai şi te întrebi: ce stranii rătăciri le-or fi cuprins tâmplele „cinstiţilor” stângişti, împiedicându-i să înţeleagă că toate acestea au fost posibile datorită dreptei, datorită capitalismului, datorită concurenţei, datorită promovării valorilor, a profesionalismului şi nu datorită ipocriziei, demagogiei, nepotismului, incompetenţei şi imposturii?

Aşadar, spre deosebire de stângaci, care îşi pot folosi cu aceeaşi dibăcie braţele, stângiştii sunt „ambidextri” la cap, au oscilaţii morale, labilităţi ideologice ― când aşa, când pe dincolo. Sunt iute alunecoşi, ce mai, vorba lui Arghezi, una zic şi alta fumează…!

De unde se vede că nu-i uşor nici să exişti bandat spre stânga!...