Legea care va facilita votul în Diaspora a fost adoptată de Senat. Ce măsuri prevede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii au stat la cozi imense ca să voteze
Românii au stat la cozi imense ca să voteze

Proiectul privind modificarea legislaţiei electorale, prin extinderea votului la trei zile în Diaspora, a trecut, luni, în plenul Senatului. Legea urmează să fie votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, apoi va ajunge la Cotroceni pentru promulgare.

UPDATE Proiectul de lege a fost adoptat de Senat cu 75 de voturi pentru şi 9 abţineri. Miercuri e programat votul în Camera Deputaţilor. 

"După amiază acest proiect va intra la aprobare şi va fi trimis la Cameră, unde sperăm că va fi votat în plenul de miercuri. Azi (luni-n.red.) vom avea plen, mâine lucru în comisii, şi miercuri din nou şedinţă de plen. Sunt şi alte lucruri care ne ocupă ordinea de zi, dar vrem ca în această sesiune extroardinară să facem paşi esenţial", a declarat, luni, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru eleborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis ca votul în Diaspora să aibă loc pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică.

Forul legislativ a mai aprobat, joi, un articol care prevede că alegătorii români din Diaspora, care se vor afla la rând sau în secţia de vot la ora 21.00, când se închid secţiilor, să îşi poată exercita dreptul la vot.

Totodată, în cazul în care numărul membrilor Biroului electoral al unei secţii de votare din străinătate este insuficient, atunci poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite