Scandal în Coaliţie. „USR PLUS nu va susţine un nou PNDL cu alocări din pix”. Ce precizări face partidul condus de Barna şi Cioloş
0USR PLUS a anunţat că nu va sprijini noul program de investiţii pentru comunităţile locale, pe care îl consideră „un nou PNDL cu alocări din pix” şi a subliniat că în interiorul Coaliţiei a cerut reluarea subiectului după evaluarea rezultatelor PNDL 1 şi PNDL 2.
„USR PLUS susţine dezvoltarea localităţilor rurale din România, dar nu prin programe de tip PNDL care înseamnă risipa banilor publici pe criterii politice. Banii din PNDL 1 şi 2 au ajuns în buzunarele baronilor locali. Nu vrem să fim părtaşi în replicarea unor practici de alocări discreţionare de bani către clientela de partid şi cu investiţii fără cap care nu au dus nicăieri la dezvoltarea reală a zonelor rurale. În ciuda declaraţiilor din spaţiul public nu a existat un acord în coaliţie pe acest program. USR PLUS susţine organizarea unei dezbateri largi pe tema programului de dezvoltare locală pentru a nu repeta ceea ce a făcut PSD. Există deja o serie de recomandări EFOR de care trebuie să ţinem cont pentru a avea rezultate. Inclusiv structurile autorităţilor publice locale trebuie să fie consultate cu privire la nevoile reale de investiţii pe care le au în acest moment şi de capacitatea locală de a susţine aceste investiţii”, se arată într-un comunicat al USR PLUS după Biroul Naţional al formaţiunii.
„Având în vedere ceea ce s-a întâmplat cu PNDL 1 şi 2, nu putem să ne bate joc în continuare de banii oamenilor, de aceea USR PLUS cere criterii foarte clare de acordare a banilor publici şi un mecanism transparent de alegere a proiectelor care să nu depindă de pixul politic al ministrului Dezvoltării. Dezvoltarea locală se face doar cu cofinanţare locală pentru orice fel de investiţie din bugetul naţional. USR PLUS a cerut deja în şedinţa de Guvern o evaluare a rezultatelor PNDL 1 şi 2 şi propune reluarea subiectului la următoarea şedinţă a coaliţiei cu cifre pe masă”, mai arată sursa citată.