Audienţele mari înseamnă şi că privitorii sunt interesaţi de păţaniile lui Gigi Becali, empatia lor pentru deţinut fiind deja măsurată în Bucureşti de institutul Avangarde: 54% dintre bucureşteni sunt de acord cu eliberarea lui imediată. Nu putem spune ce a fost la început, diversiunea TV sau simpatia publicului pentru Becali. Votat de două ori, odată pentru parlamentul European şi a doua oară pentru un mandat în Parlament, Gigi Becali este un personaj în care, probabil, mulţi se proiectează, e un container al frustrărilor provocate de tranziţie, un fel de ladă de gunoi naţională.  

La nivel simbolic, Biserica şi Steaua cântăresc greu în mintea celor care vor eliberarea lui Gigi Becali condamnat la trei ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie. Pentru că i-a torturat pe cei care i-au furat maşina, asta a făcut deşi nimeni nu a spus-o clar, Becali a primit doar o condamnare cu suspendare. Acest abuzator obscen şi-a asumat public rolul de predicator şi sponsor al săracilor şi al biserici fiind asimilat în spaţiul public unui preot. Or, înţelepciunea populară spune că trebuie să faci ce spune popa nu ce face popa căruia îi datorezi, în price condiţii, respect. Evident, contează şi că este patronul Stelei, o altă campioana a unei mari iubiri, ale cărei victorii istorice compensează complexul naţional de inferioritate.

Mai greu de explicat este simpatia faţă de un politician în legătură cu care justiţia a demonstrat că a dobândit bunuri prin coruperea unor oficiali şi prejudiciind proprietatea publică, aceea care teoretic aparţine tuturor şi e administrată de stat. Gigi Becali nu e singurul corupt simpatizat, alţii au primit voturi din partea cetăţenilor deşi se aflau în închisoare, acesta fiind un simptom al unei patologii sociale.

Am asistat de curând la o prelegere al cărei scop era de a explica mecanismul corupţiei în Italia, dar nu la nivel de sistem, ci al relaţiilor dintre indivizii implicaţi într-un schimb corupt. Una dintre întrebările adresate autorului a fost ce metodă anticorupţie poate fi aplicată atunci când cetăţeanul pactizează cu coruptul în loc să denunţe fapta poliţiei şi nu doar pentru că şi poliţia e coruptă, ci pentru că are un beneficiu, material sau simbolic, de pe urma coruptului şi niciunul dacă e un bun cetăţean. Întrebarea se aplică şi societăţii noastre.
 
Simpatia şi empatia cu Gigi Becali poate fi astfel înţeleasă, dar nu justificată. Becali e un fel de Don sicilian. Un om de onoare care torturează pentru a obţine respect, sponsor al bisericii şi al fotbalului, tată de familie cu care cetăţenii pactizează pentru că le aduce mai multe beneficii, materiale şi simbolice, în timp ce în justiţie nu au încredere. Şi nu doar pentru că justiţia ar fi coruptă, ci pentru că ei cred că nu câştigă nimic din înfăptuirea ei. Graţiaţi-l pe Gigi e un fenomem ceva mai complicat decât banii pe care i-a transferat în conturile televiziunilor, e un semn rău prevestitor.