Există în cazul Omar dimensiunea securitară, de care s-au ocupat serviciile secrete şi în privinţa realizării căreia ne putem imagine orice, de la operaţiune gen  CIA  pentru capturarea lui Osama bin Laden sau Mossad, a lui Adolf Eichmann, până la ceva mai prozaic ca mituirea paznicilor teroristului numărul 1 lal României. Pentru că oricât ar părea de ridicol personajul, Omar Hayssam asta este. Şi există implicaţii politice, care s-au făcut simţite inclusiv în încercarea PSD de a face din SRI, condus de unul de-ai lor, principalul protagonist al operaţiunii, când e clar ca cristalul că un singur serviciu poate defăşura o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat, pentru că se ocupa cu asta în fiecare zi, şi acel serviciu e SIE.  Aşadar, prima victimă a revenirii lui Omar Hayssam pare să fie pactul de coabitare.

Tensiunea între cei doi plutea în aer de ceva vreme, dar nu era încă palpabilă. Semnul că e ceva în neregulă în paradis, poate că Victor Ponta  a mâncat fructe din pomul cunoaşterii,  este chiar revenirea consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu pe Facebook cu celebrele-i comentarii răutăcioase la adresa premeirului, în condiţiile în care în ultimele şase luni s-a abţinut cât a putut de la remarce care să afecteze coabitarea.

Problemele cu somnul pe care mulţi le-ar putea avea după aducerea lui Omar şi solicitarea preşedintelui adresată acestuia de a colabora cu justiţia, sunt aluzii la relaţiile primejdioase din trecut ale PSD cu Omar Hayssam, mediate de politicieni controversaţi precum Viorel Hrebenciuc şi Ioan Talpeş.  Iar dorinţa subită a lui Traian Băsescu de a se întâlni cu Crin Antonescu  pentru a discuta despre mandatul lui Victor Ponta ca Ministru interimar al Transporturilor este de-a dreptul bizară.

Poate că Traian Băsescu restabileşte raporturile de putere cu Victor Ponta , poate îl ţine în şah cu Omar Hayssam şi Crin Antonescu, pentru a obţine ceva de la el în viitor. Sigur este că Traian Băsescu a  intrat, odată cu operaţiunea Omar, în campanie electorală,  nu se va opri doar la ironii şi ameninţări voalate şi nimeni nu e protejat de ce va urma, nici măcar PDL căruia i-a luat într-o zi mai mulţi primari din Argeş.   

Războiul poate reîncepe gândeşte pesemne şeful statului, acum că se va încheia un nou acord cu FMI care garantează un oarecare echilbru în economie, dar previne şi tentaţia oricui se află la putere de arunca cu bani neacoperiţi în economie. Nu e deloc întâmplător că la întâlnirea cu Christine Lagarde, şeful statului a avertizat asupra unor tendinţe populiste ale Guvernului Ponta. Când cineva pronunţă în România cuvântul populism, se gândeşte doar la alegeri.