Au fost iarăşi şi pe bună dreptate puse sub lupă, desfiinţate slabele performanţe economice ale guvernării, haosul din administraţie, ţopăiala bugetar-fiscală care se decontează din ce în ce mai pronunţat negativ  în nivelul de trai tot mai precar şi în salariile care cresc mai degrabă prin scădere ale românilor, absenţa asumării răspunderii morale şi financiare a Guvernului în faţa tot mai evidentelor defecte ale Legii salarizării unitare  a cărei principală autoare, doamna Lia Olguţa Vasilescu, se cuvenea să fie demult pusă în situaţia de a-şi face bocceluţa şi de a lua drumul Craiovei. Nu de alta însă acolo tocmai începe Festivalul Shakespeare dedicat autorului care a scris Comedia erorilor, iar d-na ministru se situează ea însăşi într-o veşnică eroare. Nu au scăpat neamendate nici posibila intenţie a Executivului de a naţionaliza Pilonul II de pensii, mania înfiinţării a tot felul de comisii parlamentare care mai degrabă lasă impresia că lucrează şi că se află în treabă decât produc ceva cu adevărat util pentru progresul societăţii democratice, intenţiile deloc curate în ceea ce priveşte modificarea legilor justiţiei şi ale siguranţei naţionale.

Valul acesta de critici, altminteri perfect justificate, ale preşedintelui Iohannis nu poate să nu fie puse în relaţie cu ameninţările venite dinspre Executiv şi dinspre ministrul Justiţiei, dl. Tudorel Toader, în legătură cu intenţia de a fi sesizată CCR în privinţa unui conflict de natură constituţională între Instituţia Preşedintelui României şi Guvern în legătură cu soarta procurorului şef al DNA.

Fireşte, ieşirea din expectativă a d-lui Klaus Iohannis are la bază un imposibil de negat calcul politic. Preşedintele are nevoie să recâştige sprijinul acelei părţi a electoratului care nu se împacă în nici un chip cu fărădelegile în cascadă ale coaliţiei PSD-ALDE. Pierdut într-o considerabilă măsură atunci când dl. Klaus Iohannis nu şi-a asumat riscul de a nu-i mai acorda PSD o a treia şansă şi a desemnat-o pe d-na Viorica Vasilica Dăncilă drept candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Preşedintele îi este necesară recâştigarea sprijinului pierdut al electoratului fiindcă nu avem nici o garanţie că nu se va recurge la un moment dat şi la declanşarea mecanismelor suspendării. Pe de altă parte, o analiză cât de cât atentă a ceea ce face, cum se comportă partidele din Opoziţia parlamentară ne indică fără putinţă de tăgadă faptul că şi acea parte a electoratului care refuză să adere la nemerniciile coaliţiei are nevoie de preşedinte. Pentru simplul motiv că preşedintele reprezintă opoziţia politică cea mai consistenţă la această oră de pe plaiurile mioritice.

Calculul acesta politic poate să fie însă unul cu bătaie mult mai lungă. Întrebat tot în această săptămână dacă într-adevăr îşi doreşte ca, după încheierea, la finele anului 2019, a mandatului  să ocupe o înaltă funcţie în birocraţia europeană de la Bruxelles şi de la Strasbourg, dl. Iohannis a spus că se simte mult mai bine în postura de preşedinte. Avem de-a face, poate, cu o primă confirmare a ipotezei că dl. Iohannis va candida în toamna anului 2019 pentru un nou mandat la Cotroceni.

Text apărut iniţial pe site-ul contributors.ro la data de 19 aprilie 2018