Sincer, eram tentat să reacţionez asemenea miilor (milioanelor?) de persoane care, îndeosebi pe reţele sociale, şi-au exprimat în termeni nu tocmai amabili mirarea, nemulţumirea, revolta, faţă de gestul preşedintelui Iohannis. Aflu că pagina de Facebook a domniei-sale geme de mesaje de dezaprobare. Mi se par cu totul explicabile, sper ca dl. Iohannis să le citească, chiar dacă nu prea au cum să-i facă plăcere, şi să tragă toate învăţămintele necesare.

Atitudinea celor care formulează reproşuri, unele, indubitabil, nu în cei mai adecvaţi termeni cu putinţă, este, cum spuneam, de înţeles. Decepţia lor mi se pare chiar mai mare decât cea încercată tot de ei în ianuarie, atunci când preşedintele a acceptat cam fără rezistenţă, desemnarea d-nei Viorica Vasilica Dăncilă în funcţia de premier. Am citit chiar multe Adio. La Iohannis şi, fără să fiu sociolog, sunt cum nu se poate mai sigur că semnătura pe decretul de revocare îl va costa scump în simpatia populaţiei şi, implicit, şi în sondaje pe dl. Klaus Werner Iohannis. (S)căderea va fi cu atât mai contondentă cu cât vine după o formidabilă creştere, un sondaj CURS dat publicităţii săptămâna trecută arătând că în cazul în care duminica viitoare ar fi avut loc alegeri prezidenţiale dl. Iohannis ar fi beneficiat de nici mai mult, nici mai puţin 43% din sufragii.

Scriind acum, la rece, comentariul, cred că gestul preşedintelui Iohannis se cuvine analizat pe două paliere.

Primul este cel dat de amestecul dintre politic şi juridic. Or, din acest punct de vedere se cuvine spus că dl. Klaus Werner Iohannis a procedat corect. Preşedintele este garantul respectării Constituţiei, a Legii fundamentale a ţării, când a preluat funcţia a jurat cu mâna pe Biblie că o va respecta, iar Constituţia spune că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. CCR a decis în favoarea guvernului şi a d-lui Tudorel Toader, a plusat chiar cerându-i preşedintelui, negru pe alb, să îi pună în aplicare hotărârea, dl. Iohannis a tras de timp cât a putut, însă inevitabilul s-a produs.

Chiar şi fără ameninţarea suspendării, jocul preferat al imaturei, semi-analfabetei, anti-europenei şi anti-naţionalei coaliţii PSD-ALDE (plus UDMR), joc care va continua pe toată durata verii, preşedintele era obligat să semneze decretul de revocare. A primit în acest sens mesaje importante şi fără echivoc de la partenerii externi strategici ai României, de la Comisia Europeană, de la Comisia de la Veneţia. La puţine ore după ce a devenit publică decizia suspendării, Ambasada Statelor Unite a comentat sec că lupta anti-corupţie trebuie să continue. E ceea ce a spus către finalul cuvântului ei de despărţire de şefia DNA şi doamna Laura Codruţa Kὄvesi.

Cel de-al doilea palier este unul strict simbolic. El ţine de stilistica apariţiei publice, iar din acest punct de vedere preşedintele Klaus Iohannis a greşit impardonabil. A înscris un autogol. Corect, elegant, bărbăteşte era ca domnia-sa şi nu purtătorul de cuvânt al Cotrocenilor, doamna Mădălina Dobrovolschi, să facă anunţul revocării. Trimiţându-şi solul, dl. Iohannis a lăsat impresia de laş, nepăsător, comod, superficial, prea-dornic să se vadă scăpat de o problemă apăsătoare.

De atâtea ori, dl. Iohannis a declarat public că este mulţumit de activitatea DNA, de cea a şefei acestuia, d-na Kὄvesi. Or, nu astfel te porţi cu un om despre care susţii că şi-a îndeplinit misiunea. D-na Kὄvesi este, şi lucrul acesta s-ar putea să nu îi fi fost tocmai pe plac d-lui Iohannis, şi cel mai cunoscut, şi cel mai respectat român în cancelariile occidentale.

Nu ştiu dacă procedând astfel, dl. Iohannis a căpătat un minus în aceleaşi cancelarii. Cred că mai degrabă a fost vorba despre bară şi autogol.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro