Sunt numeroase indicii că scopul principal al întâlnirii de două zile a liderilor maghiarimii din România e mai curând acela de a marca împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Uniunii. A cărei istorie şi existenţă nu au fost neapărat ori necondiţionat line. De-a lungul sfertului de veac scurs de la înfiinţare, UDMR a avut parte de oarecare turbulenţe, chiar de sciziuni şi de despărţiri, unele spectaculoase, cum ar fi cea de cel care odinioară i-a fost preşedinte onorific şi care astăzi e unul dintre cei mai vocali critici ai săi, dl. Tökes Lászlό. 

Cu toate acestea, coeziunea şi solidaritatea UDMR, care pe mai departe îşi afirmă preeminenţa caracterului de organizaţie cu caracter cultural, fără a se recunoaşte ceea ce este cu adevărat, partid politic, sunt remarcabile. Exemplare de-a dreptul prin comparaţie cu traiectoria mult mai zbuciumată a partidelor politice româneşti înfiinţate sau reînfiinţate îndată după decembrie 1989. 

Iată, de pildă, marele FSN, rebotezat FDSN, după apariţia PD, mai apoi PDSR şi PSD a avut parte de sciziuni, dispute şi lupte aprige pentru putere în cei 25 de ani scurşi din momentul încâlcitei lui înfiinţări. Chiar în toamna-iarna anului 2014, PSD s-a aflat în pragul unei destrămări ce părea iminentă. O destrămare stopată pentru moment de politica amânărilor magistral condusă pe termen scurt de tandemul Ponta-Dragnea. Congresul viitor va verifica şi valida eficienţa pe termen lung a acestor amânări. PNŢ-ul istoric, readus la viaţă prin sacrificiul şi devotamentul exemplar al regretatului Corneliu Coposu faţă de respectarea unei promisiuni făcute mentorului său politic, Iuliu Maniu, nu mai există, partidul cu acelaşi nume condus azi de un măscărici politic oportunist neavând nimic de-a face cu cel recreat la începutul anului 1990. PNL-ul a fost campionul, liderul absolut al sciziunilor, divorţurilor, scandalurilor, reîmpăcărilor şi fuziunilor, unele spectaculoase, altele aproape contra- naturi, iar ceea ce se întâmplă azi în interiorul său lasă loc la speculaţii. 

UDMR are, aşadar, toate motivele să îşi sărbătorească cu fast, adică cu peste 1000 de participanţi, dintre care 778 de delegaţi şi numeroşi invitaţi din ţară şi de peste hotare, cei 25 de ani de existenţă. Caracterul sărbătoresc al întâlnirii de la Cluj al UDMR e confirmat, între altele, de detaliul că 80 de vechi membri ai săi vor primi Laleaua de Argint, o distincţie anume creată spre a le recompensa fidelitatea şi statornicia, dar şi munca depusă în serviciul Uniunii şi, până la urmă, în cel al minorităţii maghiare din România.

Latura politică a Congresului ce se consumă în aceste zile la Cluj e, cel puţin din punctul meu de vedere, una mai puţin pronunţată. Sigur, vor exista luări de cuvânt, se vor adopta decizii, dar şi modificări în Statut, se vor face planuri de viitor, se vor schiţa strategii legate de anul electoral care urmează, dar e foarte posibil ca acestea să fie formulate mai precis şi definitivate riguros în viitor de organele alese, îndeosebi de Consiliul Reprezentaţilor Unionali. A căror misiune nu va fi tocmai uşoară fiindcă e de presupus că liderii Uniunii privesc cu seriozitate vădita slăbire a influenţei acesteia, a capacităţii sale de coagulare a forţelor şi intereselor maghiarimii din România. Recensământul din anul 2011, chiar aşa viciat cum a fost el, a arătat că maghiarii reprezintă azi 6, 5 % din populaţia României, însă în noiembrie 2014, candidatul la preşedinţie al UDMR, nimeni altul decât preşedintele UDMR, dl. Kelemen Hunor care va obţine fără probleme un nou mandat fiind singurul competitor, a adunat doar 3, 47 % din sufragii, cu ceva mai puţin decât la alegerile prezidenţiale din anul 2009. Iar voturile  la care s-ar fi aşteptat UDMR nu s-au dus la candidatul Partidului Civic Maghiar, dl. Szilagyi Zsolt, care nu a obţinut decât 0, 56 % din sufragii. S-ar putea spune chiar, păstrând proporţiile desigur, că cel de-al XII lea congres al UDMR nu va fi cu mult mai interesant din punct de vedere politic decât un congres oarecare al răposatului PCR. 

Cu toate acestea, ceea ce se va întâmpla în aceste două zile la Cluj merită toată atenţia. În primul rând fiindcă, în contextul în care partidele extremiste câştigă teren prin alegeri la Budapesta, moderaţia UDMR este una de care România are nevoie în relaţia cu vecinul de la Vest. Un alt motiv  este prezenţa anunţată a tuturor liderilor partidelor politice româneşti, de la Victor Ponta la Alina Gorghiu, de la Daniel Constantin la Călin Popescu-Tăriceanu. Cu toţii au promis că se vor deplasa în Capitala Ardealului. O vor face, fără doar şi poate, cu gândul la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor, la alianţele pe care mai mult ca sigur vor trebui să le încheie spre a-şi putea asigura eventuale majorităţi şi mijloace de exercitare a puterii. Politicii fiindu-i specifice amnezia, uitarea programată a trecutului şi concentrarea doar asupra prezentului şi a viitorului, toţi aceşti şefi de partid sunt siliţi să facă abstracţie de trădările mai vechi şi mai noi ale UDMR, dar şi de cuvintele grele pe care le-au rostit la adresa Uniunii, în momentul în care s-au consumat respectivele abandonuri. Care numai neaşteptate nu au fost

La ora actuală, nici PNL, oricât de nou şi de mare s-ar pretinde el, nici PSD nu ştiu foarte bine care le sunt şansele reale de victorie în alegerile ce vin. Singurul lucru cert e că nu prea au motive să creadă că vor putea guverna în absenţa alianţelor. Iar alianţa cu UDMR e prima luată de toţi în calcul. Aşa încât e de aşteptat ca saluturile pe care doamna Gorghiu şi dl. Ponta le vor rosti de la tribuna Congresului să debordeze de lapte şi miere. Iar zilele Congresului să fie folosite pentru întâlniri şi negocieri în culise. Negocieri pe care PNL le-a şi început, de altfel. Cu ce rezultate vom afla doar anul viitor.