De la episodul I al acestui articol, PNL a mai comis câteva gafe absolut penibile: premierul intermiar/ (re)nominalizat Ludovic Orban a venit în conferinţă de presă pentru a anunţa ziariştii prezenţi şi ţara siderată că se autoizolează din cauza contactului cu un infectat cu coronavirus. No comment. Apoi, un nene liberal, clar infectat, a mers la spital ca un adevărat boss cu escortă medicală, nu ca fraierii care sunt luaţi pe sus cu izoleta. Ignorare totală a procedurilor. Apropo de proceduri, Ministrul SĂNĂTĂŢII a venit la audieri (deşi apăruse cu Orban în conferinţa cu autoizolarea) şi răspunde senin că nu e o problemă că a venit în Parlament deşi trebuia să stea 14 zile în izolare, ci că „procedurile trebuie schimbate”. Ireal.

Toate acestea se adaugă la cele scrise anterior şi la revolta a din ce în ce mai multor votanţi de dreapta. PNL este în cădere liberă iar următoarele săptămâni vor fi relevante pentru modul în care liberalii vor intra în alegeri (care, cel mai probabil, vor fi amânate).

Însă, căderea PNL este simultană cu scăderea încrederii şi în celelalte partide politice

PSD este în plin proces extrem de dificil de renovare. Termenul îl consider precis deoarece reforma anunţată de Ciolacu este doar la nivel declarativ, forţa baronilor din teritoriu nepermiţându-i o adevărată reformă chiar presupunând că ar dori-o. Mai mult, tocmai trecerea baronilor în plan secund ar fi fost motivul pentru care Marcel Ciolacu susţinea varianta PNL de alegeri anticipate. Ar fi fost un prilej excelent pentru a înlocui oamenii baronilor pe liste. Din nefericire, Ciolacu mai are o problemă legată tocmai de intermatul său la conducerea PSD. Un congres rapid l-ar fi făcut noul „el lider maximo” şi şi-ar fi permis, poate, măsuri mai radicale de reinventare a PSD. Însă, în acest moment este în continuare captivul baronilor din teritoriu. De aceea, orice abilitate strategică de care a dat dovadă Ciolacu de la preluarea şefiei social-democraţilor riscă să se scufunde în inerţia organizaţională a PSD. În plus, o reinventare radicală ideologică, structurală şi de resursă umană este vitală pentru PSD fiindcă bazinul electoral fix (sau chiar în scădere) nu va mai fi suficient pentru câştigarea alegerilor nici în condiţii de absenteism. Iar acesta este motivul pentru care PSD nu va reuşi să crească procentual chiar în pofida unui PNL sinucigaş.

Totuşi, către cine se duc procentele pe care liberalii le îngroapă în aceste momente?

Logic şi raţional am crede că ar trebui să se vadă într-o creştere spectaculoasă a USR sau USR Plus, în continuare nu este clar! Trei direcţii de analiză sunt aici: Alianţa USR Plus, USR şi Plus (luate separat).

În primul rând, Alianţa USR Plus nu mai există în realitate. Pasul logic după europarlamentare ar fi fost să fuzioneze. Doar că orgoliile şi visele de preamărire (plus nişte exaltări de oameni providenţiali) au tot amânat acest pas natural până au ajuns la momentul desemnării candidaţilor la alegerile locale. Un exemplu ireal de haos în alianţă îl reprezintă cazul de la Iaşi: Cosette Chichirău (USR) este candidata la Primăria Iaşi, dar Plus a venit cu Liviu Iolu (paraşutat de la Bucureşti, fără istoric cu Iaşul); la CJ Plus a venit cu profesorul universitar Daniel Şandru (profil mai mult pentru mediul urban, intelectual), iar USR cu profesorul Liviu Gurlui (ecologist prezent în spaţiul public). Nu mai vorbim de Bucureşti. Cum vor vota membrii şi simpatizanţii alianţei? Cum vor face campanie electorală?

Separat, USR are nevoie să fie reformată atât moral, cât şi doctrinar. După turul II al alegerilor prezidenţiale, când era clar că Iohannis a făcut blat cu Viorica Dăncilă pentru a-l îngropa pe Dan Barna, acesta din urmă ar fi trebuit să îşi asume un eşec şi să facă un pas în spate. În schimb a ales calea binecunoscută şi hulită a partidelor „mari” şi s-a agăţat de scaun. Ba mai mult, a început o epurare constantă şi agresivă în rândul vocilor opozante din partid. A câştigat liniştea şi scaunul puterii, însă a îngropat orice licărire dinamică. Minunea cu aducerea lui Moise Guran a durat cam trei luni, până când acesta a plecat dezamăgit din „motive personale care ţin de principii”. În acest moment, USR este fără compas.

Plus, la rândul său, este „one man show” cu Cioloş care se zbate, apare în media, umblă prin ţară şi prin Europa. Este clară intenţia sa şi a partidului său de a fuziona sau chiar canibaliza USR. Din păcate pentru Plus, nu au resurse umane în teritoriu, nu au nici organizaţii puternice. Abia în ultima perioadă au început să se organizeze mai bine ca partid. Le lipseşte însă forţa şi prezenţa. Nu îi ajută nici alianţa cu USR, fără de care, însă, nu ar avea nici măcar dinamica pe care o au acum.

ProRomânia şi ALDE, dacă nu se lipesc de PSD (cel mult ALDE de PNL), riscă să nu treacă nici măcar pragul electoral.

În concluzie, la ora actuală scena politică arată îngheţată în „tranşee”, doar PSD încercând să puncteze ceva pe greşelile majore ale PNL. Ca strategie, orice partid poate merge în sistem „combat în tranşee”, adică să aibă acelaşi ritm de cădere ca celelalte partide astfel încât să se menţină raporturile procentuale între ele. Este riscant, căci orice partid va alege o doctrină mai coerentă simultan cu organizarea discursului public şi cu disciplina din teritoriu, cu resursă umană nouă şi activă, va câştiga alegerile. Acest potenţial l-ar fi putut avea USR.

Altfel, din „tranşee”, vom avea aceeaşi instabilitate politică, cu aceleaşi raporturi procentuale între partide, dar cu o scădere a calităţii resursei umane şi politice a partidelor. În acest caz, orice partid va ajunge la guvernare, în orice formulă, vom avea o guvernare bâjbâită şi încropită doar pentru bătut cu pumnul în pieptul bugetului public.