Partidul lui Tăriceanu va fi condus de Graţiela Gavrilescu. PRL, partidul cu toţi membri în conducere

Partidul lui Tăriceanu va fi condus de Graţiela Gavrilescu. PRL, partidul cu toţi membri în conducere

Graţiela Gavrilescu, deputat, a plecat din PNL pentru a i se alătura lui Tăriceanu FOTO Arhiva Adevărul

Deputatul Graţiela Gvrilescu va fi preşedintele interimar al Partidului Liberal Reformator (PRL), iniţiat de fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu. Toţi parlamentarii care au părăsit PNL pentru a i se alătura lui Tăriceanu vor deţine funcţii de conducere.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale anunţă că începând de vineri şi până la congresul PLR din 1-2 august, conducerea partidului va fi compusă din Graţiela Gavrilescu, în calitate de preşedinte, precum şi de un birou de conducere compus din Nicolae Alexandri, Elena Anuţoiu, Florică Calotă, Daniel Chiţoiu, Ion Cupa, Andrei Gerea, Virgil Guran, Sorin Ilieşiu, Nicu Marcu, Marius Nicolae Mateescu, Ovidiu Mihuţ, Viorel Palaşcă, Gabriela Păun, Radu Stroe, Mihai Stănişoară, Mihai Tararache, Mirel Taloş, Sorin Teju şi Ioan Uţiu“, se arată într-un comunicat de presă al grupului.

Totodată, Grupul liberal din jurul lui Tăriceanu va prelua Partidul Naţional al Mediului pentru a-i schimba numele în Partidul Reformator Liberal.  „Proiectul politic rezultat din parteneriatul dintre Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale şi Partidul Naţional al Mediului va purta numele de Partidul Liberal Reformator“, potrivit sursei citate.

În data de 2 iulie, la final de sesiune parlamentară, au demisonat, în bloc, nu mai puţin de 12 deputaţi liberali, care au mers imediat la festivitatea de lansare a PRL. Printre aceştia se numără politicieni cu greutate ca  Daniel Chiţoiu, Mihai Stănişoară, Radu Stroe şi Andrei Gerea. După câteva zile, au mai dezertat din PNL încă doi deputaţi liberali: Octavian Bot şi Virgil Guran. Cu bagajele deja făcute, dar fără să demisioneze official, mai sunt şi Paul Dumbrăvanu şi Constantin Galan. Aşadar, noul partid cu orientare liberală ar număra, la începutul sesiunii viitoare, 16 parlamentari în Camera Deputaţilor.

Tăriceanu, preferat de electoratul USD

Călin Popescu Tăriceanu, care a demisionat din PNL după decizia liberalilor de a ieşi de la guvernare, a anunţat că va canida la alegerile prezidenţiale din toamnă.

Datele strânse într-o serie de sondaje realizate de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“ arată că fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu ar fi votat mai mult de electoratul de stânga, decât de votanţii de dreapta, chiar dacă Tăriceanu se confundă, practic, cu istoria postdecembristă a unui partid clasic de dreapta: PNL.

Cei mai mulţi dintre oamenii care au multă şi foartă multă încredere în Călin Popescu Tăriceanu ar vota la alegerile prezidenţiale cu alianţa dintre PSD şi UNPR (40,8%), şi abia apoi cu alianţa dintre PNL şi PC (28,3%), arată analiza INSCOP, realizată pe opt sondaje din perioada februarie 2013-ianuarie 2014, ce are o marjă de eroare admisă de numai plus/minus 1%. Cele două alianţe încă mai figurează astfel pentru că, atunci când a început cercetarea sociologică, în februarie anul trecut, PSD avea o alianţă separată cu UNPR, iar PNL cu PC, toate aceste patru partide formând USL. De asemenea, numai 12% din cei care au încredere în Tăriceanu ar vota PDL. La polul opus, numai 1,9% din cei care îl văd cu ochi buni pe Tăriceanu ar vota cu UDMR, partid invitat la guvernare de premierul Ponta.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările