Pentru a dovedi faptul că, atunci când este vorba să se facă de poveste, sunt inepuizabili, edilii Iaşului au anunţat intenţia de a aşeza în Parcul Copou bustul poetului Adrian Păunescu, cunoscut propagandist al regimului comunist din România. Întrucât personalităţi culturale de marcă legate de Iaşi (cum sunt Benjamin Fondane, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi şi chiar Marin Sorescu – absolvent al Universităţii „Al.I. Cuza”) nu au reuşit să intre în atenţia Primăriei Iaşi de atâta amar de vreme, am căutat o explicaţie.

Ce îl deosebeşte pe Păunescu de personalităţile amintite?
Cel puţin un lucru: compunerea de ode către mai marii zilei.

Probabil că acesta este elementul ce a făcut diferenţa. Cunoscutul creator de ode, marele odios, răsfăţatul regimului comunist, este răsfăţat şi în postcomunist. Ceilalţi să mai aştepte.

De această dată, reacţia oamenilor de cultură din Iaşi a fost promptă şi fermă, cum ar fi fost de dorit să fie şi atunci când Primăria Iaşi a ras teii de pe artera principală a oraşului. Nu ştiu, însă, în ce măsură ea l-a convins pe edilul şef al Iaşului.

Cum ar putea ajunge mesajul mai bine la sufletul Domniei Voastre, domnule Primar sau, vorba poetului, „cum ţi-ar plăcea ca ghiersul să mai fie?” M-am gândit că o odă ar fi vehicolul cel mai potrivit al mesajului pe care îl am de transmis. Nu am talentul necesar pentru aşa ceva, motiv pentru care voi recurge la o adaptare după cunoscuta odă pe care Păunescu i-a scris-o lui Ceauşescu în 1986, un an în care pe poporul român îl dădea binele afară din ţară (cine a reuşit să scape, fericit s-a numit; cine nu – dezamăgit).

 

Odă Primarului Nichita

Versuri ecou la ideea de a expune

în Parcul Copou bustul lui Adrian Păunescu

 

Întreg, al dumneavoastră, i-acum Parcul Copou

Iar de minciuni şi falsuri urbea ne e sătulă,

Vă mulţumim de toate, Cinstit şi Bun Erou,

Şi se revoltă-n mine şi ultima celulă.

 

Parcă trăim exilul himeric în pustiu,

Şuieră vânt sălbatic pe bulevard când vine

Efectul formidabil al unui trăznet viu,

Al drujbelor trimise să-şi facă treaba bine.

 

Nu mai sunteţi nici tînăr şi n-aţi fost curajos,

Aţi înşelat continuu speranţa omenească,

V-au definit mandatul durerile în dos

Şi-aţi ridicat minciuna la cotă nefirească.

 

Necazuri sunt destule în viaţa tuturor,

Şi v-aţi văzut tot timpul mai mult de-a voastră cale.

Ieşenii au doar drumuri la moaşte şi la mall

Până le vine rândul la cea din urmă jale.

 

Acest oraş doreşte întregul adevăr

Şi-acum, când grea e viaţa şi ştim c-aveţi probleme,

Aflăm că unii oameni vă cer justificări,

Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

 

Vă vreţi apoteotic, cam ca un Voievod

Ce crede că învârte a Norocului roată,

Şi v-adresaţi mulţimii în cel mai simplu mod

Prin doar două cuvinte: „nimic” şi „niciodată”.

 

La mare umilinţă adesea i-aţi constrâns

Pe cei ce vă votează pe promisiuni deşarte!

Bolnavi, huliţi şi singuri, chiar c-au ajuns de plâns,

Dar speră să mai prindă un bal până la moarte.

 

Ce radicalitate în felul haiducesc

De-a reteza toţi teii şi-ai transforma în torţă!

Şi câtă  poezie în modul nebunesc

De-a crede că salcâmul e arbore de forţă!

 

În vremurile grele pe care le trăim

Se pare că de urbe nici capul nu vă doare,

„Lucrurile importante nevoie au de timp”,

I-aţi spus. Şi în absenţă v-aţi căutat salvare.

 

Ştim că vă este bine, nu vrem să vă veghem,

În China, la Viena sau chiar în alte ţinte,

Căci ştim că aveţi oameni ce ţin acest sistem

Care prin sine însuşi falsifică şi minte.

 

Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,

Ritualul necesar puterii iluzorii,

Şi să se prăbuşească, malefică şi grea,

Din seul obedienţei la „serile Valorii”.

 

Îndoliaţi de rele, acum venim din nou

Slujindu-şi fiecare, după putere, ţara,

Vă mulţumim de toate, Cinstit şi Bun Erou,

Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,

Să iasă în explozii noi judecăţi de gust,

Să vă ajute Domnul să ne scăpaţi de bust.

Să vină Adevărul, în ton cu Primăvara!